Patristica
Paza simţurilor la Sfântul Ioan Gură de Aur

Paza simţurilor la Sfântul Ioan Gură de Aur

Nicuşor Deciu, 24 Mai 2015

Ne-am obişnuit a­tât de mult cu mul­ţimea ima­gi­ni­­lor din jurul nos­tru, cu prezenţa lor neîntre­rup­­tă, ca un specific al civili­za­ţiei noastre, încât nu mai sesi­zăm anomalia acestui fenomen în raport cu nevoile sufletului, foar­te clare pe tot parcursul is­to­­riei omenirii de până în zorii post­modernismului. Şi de ce a­nu­me este o anomalie? Întrucât su­fletul omului nu este cons­tru­it ca să proceseze un flux con­tinuu şi accelerat de ima­gini, ci dimpotrivă, să-şi pă­zeas­­că cu străşnicie simţurile, şi mai cu seamă vederea.

Observăm această necesita­te a pazei chiar şi într-un regim fi­resc de imagini şi informaţii, aşa cum se întâmpla de pildă în pri­mele veacuri creştine, când se impunea paza simţurilor pe te­meiul că tot ceea ce vine prin sim­ţuri în suflet nu reprezintă un bagaj neutru de imagini şi cu­vinte, ci poartă o anumită în­râ­urire şi „pot să corupă sau de­săvârşească sufletul“ (Sfân­tul Ioan Hrisostom, Despre creş­terea copiilor). Principiul mo­dern potrivit căruia totul tre­buie cunoscut, încercat, ex­pe­r­imentat este cu totul inexistent în tradiţia ortodoxă, întru­cât, aşa cum de altfel şi practica o dovedeşte, nu orice experi­en­ţă este bună, totdeauna exis­tând o lege sau o experienţă an­te­­rioară care ne poate spune cum să dobândim binele şi să e­vi­tăm răul. De asemenea, în ca­drul nevoinţei duhovniceşti, o­dată cu un program ce urmă­reş­te dobândirea virtuţilor exis­tă şi o strategie de respingere a u­nor fapte şi înrâuriri vă­tă­mă­toa­re, altfel scopul ascezei, cu­ră­ţia inimii, nu va putea fi a­tins în ciuda nevoinţei.

De aceea, din această pers­pec­­tivă devine esenţial ca selec­ţia materialului informativ să se facă înainte de a pătrunde prin porţile simţurilor, iar nu du­pă, deoarece simpla expu­ne­re a sufletului în faţa imagini­lor îl scoate pe acesta din lu­mea reală şi-l plasează într-o lu­me fantastică, de evaziune cum se spune, care-i defor­mea­ză omului realitatea firească în ca­re trăieşte. O mare primej­die, amplificată foarte mult în mo­dernism, dar mai ales odată cu ascensiunea reclamei şi a in­ter­­netului, este cea a imagini­lor ne­cuviincioase, provocatoa­re la des­frâu. Într-un astfel de me­diu înţesat de imagini, ame­nin­ţa­rea cu stricarea pândeşte vă­dit, dar şi din umbra in­con­şti­en­tului, căsătoria şi familia, pre­cum şi fiecare suflet indivi­du­­al care se expune imaginilor ne­cuviincioase. Pentru că, aşa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur către cel care odinioară frec­venta teatrul: „După ce s-a te­r­minat spectacolul, după ce a­ceea (actriţa) a plecat de pe sce­nă, chipul ei rămâne în su­fle­­tul tău; rămân cuvintele ei, miş­cările, privirile, mersul… iar când îţi este sufletul plin de f­e­meia aceea şi vii acasă, a­tunci eşti prizonierul ei, atunci so­ţia ta îţi pare mai urâtă, co­piii mai împovărători, slugile su­­părătoare, iar casa de prisos, iar grijile obişnuite ale gospo­dă­riei par că te supără, iar fie­ca­re om care se apropie de tine îţi pare greoi şi împovărător“ (Îm­potriva celor ce au părăsit bi­serica…). După cum se vede, Sfân­tul Ioan socoteşte teatrul, ge­neratorul de fantasme al e­po­cii sale, duşmanul cel mai pri­mej­dios al căsătoriei şi dascăl al desfrânării. Iar exemplul dat este elocvent pentru tragica schim­­bare comportamentală mij­­locită de imagini; aceasta pen­­tru că forţa imaginii, spre de­­o­sebire de cuvânt, are un efect aproape imediat.

Dar nu numai problema ima­ginilor necuviincioase tre­bu­ie avută în vedere, ci şi aceea a fluxului de informaţii care ne con­sumă timpul şi ne umple su­fletul cu un balast imaginativ, de care nu putem scăpa cu u­­şurinţă; acesta, chiar dacă nu es­te imoral, împiedică totuşi ru­găciunea şi cugetarea sfântă din pricină că se constituie în­tr-un zid despărţitor între om şi Dum­nezeu şi nu va lăsa vreo­da­­tă să se realizeze unirea con­şti­­entă a omului cu Dumnezeu, in­di­ferent de grad. Curiozita­tea, motorul informării, este prin firea sa totdeauna dornică de ceva nou; astfel se poate tre­ce de la ştiri legate de cotidian la lucruri stricătoare de suflet.

Din aceste relaţii şi inter­de­pen­­denţe ce se stabilesc între lu­mea imaginilor şi suflet se im­pune necesitatea pazei sufle­tu­­lui. Mai mult, se profilează o a­devărată nevoie, psihologică am putea spune, pentru o asce­ză a imaginii ca premisă pentru o stare sufletească stabilă, de la care să înceapă o viaţă du­hovnicească firească. Acesta es­te de fapt şi sensul nevoinţei or­todoxe, al înfrânării; nu pri­va­­rea negativistă de lucruri, ci pa­za sufletului de cele ce-l pot vă­tăma, precum şi înlesnirea a­fierosirii lui Dumnezeu, care es­te izvorul vieţii şi plinirea ei.

 


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!