Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Pe scurt

Pe scurt

Data: 12 Martie 2008

Aeroportul Otopeni investeşte 1 milion de euro în restaurant

Aeroportul International „Henri Coandă“ Bucureşti va începe, la sfârşitul lunii martie, procedurile prin care vor fi atribuite serviciile de „trataţie la saloane, inclusiv la saloanele business“, estimate la aproximativ un milion de euro, a informat, marţi, compania. Valoarea totală estimată a contractului de furnizare de produse sau servicii de restaurant se ridică la circa 3,74 milioane de lei (fără TVA), adică aproximativ un milion de euro. Data prevazută pentru începerea procedurilor de atribuire este 31 martie 2008, iar durata contractului va fi de 12 luni de la data adjudecării. Contractul se înscrie într-un program finanţat din fonduri comunitare.

Agricultura a tăiat 1,3% din creşterea economică din 2007

Agricultura este principalul vinovat pentru rezultatele economice ale anului trecut. Şi totuşi, produsul intern brut al României a crescut, în 2007, cu 6%, ca urmare a avansului puternic înregistrat de servicii şi de construcţii, care au compensat declinul accentuat din sectorul agricol. La creşterea economică de 6% de anul trecut, serviciile au contribuit cu 3,5%, construcţiile cu 2,4%, industria cu numai 1,2% - deşi are o pondere de 23,5% din PIB -, iar impozitele nete pe produs, cu 0,2%. În schimb, agricultura a avut o contribuţie negativă, de 1,3%. Astfel, valoarea adăugată brută în sectorul serviciilor a avansat cu 7,1% în 2007, peste ritmul de creştere înregistrat de economie în ansamblu, în timp ce sectorul construcţiilor a depăşit toate aşteptările, sporindu-şi valoarea adăugată cu 33,6%, arată datele detaliate privind PIB-ul aferent anului trecut publicate ieri de INS. În schimb, industria şi-a temperat ritmul de creştere în 2007 la 5,1%, ritm de creştere inferior celui înregistrat de economie, în ansamblu, de 6%.

Construcţiile au crescut anul trecut cu 33,6%

Construcţiile au crescut anul trecut cu 33,6%, serviciile de comerţ, hoteliere, de transporturi şi telecomunicaţii au avansat cu 10,8%, iar industria şi-a redus dinamica până la 5,1%, în timp ce agricultura a avut o scădere de 16,9%, potrivit datelor publicate ieri de INS. În 2007, activităţile financiare, imobiliare, de închirieri şi servicii pentru întreprinderi au urcat cu 4,5%, iar celelalte categorii de servicii au avut o creştere de 3,4%. Impozitele nete pe produs au înregistrat un plus de 1,6%, potrivit INS. La nivelul categoriilor de utilizatori, consumul final al gospodăriilor populaţiei a crescut cu 10,2%, în timp ce administraţia publică a urcat cu 7,4%. Pe elemente de cheltuieli, formarea brută de capital fix a avut cea mai mare dinamică, de aproape 29%. În trimestrul patru, construcţiile au avut un avans de 32,4%, industria de 3,5%, serviciile de comerţ, hoteliere, de transporturi şi telecomunicaţii, de 11,2%, iar agricultura a scăzut cu 16,5%. Potrivit INS, PIB-ul României a urcat, anul trecut, la 404,7 miliarde de lei, iar creşterea economică din 2007 s-a plasat la 6%, cu 1,9 puncte sub nivelul consemnat în 2006, de 7,9%.