Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Pe scurt

Pe scurt

Data: 11 Ianuarie 2008

Autostrada Transilvania va primi 520 de milioane de euro în 2008

Ministerul Transporturilor va aloca circa 520 de milioane de euro în 2008 pentru lucrări şi alte cheltuieli la Autostrada Transilvania (Braşov-Borş), a declarat ieri, pentru Rompres, directorul general adjunct al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNANDR), Dorin Debucean. „Iniţial, Bechtel a solicitat 480 milioane de euro, dar noi vom aloca un buget de circa 520 milioane de euro pentru acest an“, a spus Debucean. În 2007 compania constructoare Bechtel a primit 185 milioane de euro de la Ministerul Transporturilor. Suma se va majora în acest an deoarece lucrările la cele două tronsoane aflate în execuţie, Câmpia Turzii - Gilău ( 52 de kilometri) şi Suplacu de Barcău - Borş ( 64 de kilometri), sunt avansate. Contractul prevede ca aceste tronsoane să fie finalizate în 2009, urmate de porţiunea Cluj - Suplacu de Barcău, care trebuie finalizată în 2010, pentru a se face legătura cu frontiera româno-ungară. De asemenea, sumele alocate în 2008 vor fi utilizate pentru demararea lucrărilor pe alte două tronsoane până la sfârşitul anului. Costurile de construcţie pentru Autostrada Transilvania s-ar putea dubla, de la 2,2 miliarde de euro la peste patru miliarde de euro, asta deoarece preţul materialele de construcţii s-a scumpit considerabil. Autostrada va avea 415 kilometri, din care peste 55 de kilometri de poduri şi viaducte, 94 de pasarele, 58 de pasaje peste autostradă şi 16 noduri rutiere, termenul de punere în funcţiune fiind anul 2013.

Bancnotele false s-au înmulţit în Austria

În Austria s-a înmulţit numărul de bancnote euro de mare valoare falsificate, falsurile provenind în cea mai mare parte din Bulgaria şi fosta Iugoslavie, scrie ziarul austriac „Die Presse“. Două treimi din activităţile comerciale din Austria se desfăşoară cu ajutorul banilor lichizi. Cu toate acestea, pericolul de a primi o bancnotă de 50 de euro falsă este mult mai mic în Austria decât în alte părţi ale Europei, însă acesta este un motiv fals de bucurie, dat fiind că falsificatorii pun în circulaţie în această ţară mai multe bancnote false de 100 şi 200 de euro decât media europeană. Astfel, bancnota de 100 de euro reprezintă, cu o proporţie de 32%, una dintre bancnotele cele mai falsificate în Austria (la o medie europeană de 22%), în timp ce la bancnota de 200 de euro diferenţele sunt şi mai evidente, ele reprezentând 26% din totalul de euro falsificaţi de pe piaţa austriacă în timp ce media europeană în ce priveşte falsificările acestui tip de bancnotă este de 9%. Motivul întâmplării acestui lucru nu poate fi explicat nici măcar de Erich Zwetter, şeful Biroului federal de combatere a criminalităţii organizate din Austria. Anul precedent au fost confiscaţi de pe piaţă cu 31% mai mulţi bani falşi decât în 2006, deşi această creştere de la 5.919 la 7768 de bancnote false nu pare să producă nici un fel de griji lui Ştefan Augustin, de la banca naţională austriacă, creşterea fiind considerată ca încadrându-se în media multianuală.