Pe scurt

15 Iunie 2007

A X-a ediţie a Simpozionului „Drepturile omului. Dimensiune spirituală şi acţiune civică“

În Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului Eparhial Iaşi, va începe mâine, 16 iunie, de la ora 10.00, cea de-a X-a ediţie a Simpozionului „Drepturile omului. Dimensiune spirituală şi acţiune civică“. Simpozionul este organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ şi Institutul Român pentru Drepturile Omului din Bucureşti. La eveniment vor fi prezenţi Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Prea Sfinţitul Petru Gherghel, Episcopul Romano-Catolic de Iaşi, Irina Moroianu Zlătescu, directorul Institutului Român pentru Drepturile Omului, Dumitru Oprea, rectorul Universităţii „Al. Ioan Cuza“, precum şi alţi oaspeţi din ţară şi străinătate. În cadrul simpozionului se vor dezbate trei teme şi anume: „Concepte religioase şi drepturile omului“, „Standarde internaţionale şi naţionale - garante ale afirmării complete a valorilor spirituale şi civice“, respectiv „Educaţie, toleranţă şi libertate spirituală“. Printre comunicările care se vor ţine menţionăm: „Biserica Ortodoxă şi dimensiunea spirituală a drepturilor omului“ (IPS Mitropolit Daniel); „Biserica Romano-Catolică şi dimensiunea spirituală a drepturilor omului“ (PS Episcop Petru Gherghel); „Constituţia, garant al drepturilor şi libertăţilor democratice“ (prof. univ. dr. Letizia Fiorillo della Russo); „Libertăţile religioase în ţările membre ale Uniunii Europene“ (Olivia Pitpalac); „Mass- media şi dezvoltarea respectului faţă de fiinţa umană“ (Gheorghe Pârvan) etc. Simpozionul se va încheia duminică, 17 iunie.

„Hristos împărtăşit copiilor“ în Oltenia

În perioada 13-14 iunie 2007, la sediul Mitropoliei Olteniei, cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Olteniei, în prezenţa unui grup de 26 de preoţi şi a reprezentanţilor Centrului Eparhial, pr. Naclad Constantin, împreună cu pr. Claudiu Porneală şi pr. Gheorghe Ionaşcu, a susţinut un atelier de formare pentru proiectul „Hristos împărtăşit copiilor“. Au mai fost prezenţi dl. Ciprian Şarpe, consilier social la Arhiepiscopia Târgoviştei, şi pr. Andrei Spiroiu de la parohia Neajlov, Arhiepiscopia Târgoviştei, care, cu binecuvântarea IPS Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, au preluat date despre acest proiect pentru a-l împlementa în cadrul eparhiei. Interesul major pe care l-au arătat preoţii participanţi vine să completeze imaginea activităţilor de ordin social din această eparhie. Proiectul a fost preluat cu toată atenţia şi în viitorul apropiat va fi implementat la nivelul parohiilor de aici.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!