Pelerinaje la mănăstiri pentru reînnoirea vieţii spirituale

19 Iunie 2007

▲ Pe timpul verii, aproape fiecare parohie caută să organizeze pelerinaje pentru credincioşii ei ▲ Parohia „Naşterea Maicii Domnului“- Uda din comuna Tătăruşi, Protopopiatul Paşcani, a organizat la sfârşitul săptămânii trecute un pelerinaj la mănăstirile din Bucovina ▲ La începutul lunii iunie, preotul paroh Petru Chirvase, de la parohia „Sf. Vasile cel Mare“ - Botoşani, a făcut un pelerinaj la mănăstirile din nordul Moldovei, împreună cu 28 de copii de la Căminul „Hand of Help“ ▲

Parohia „Naşterea Maicii Domnului“- Uda din comuna Tătăruşi, Protopopiatul Paşcani, a organizat sâmbătă, 16 iunie, un pelerinaj la mănăstirile din Bucovina. „Pelerinajul «Pe urmele Sfântului Voievod Ştefan cel Mare» a fost organizat la 10 mănăstiri din Bucovina din necesitatea reînnoirii vieţii spirituale a credincioşilor din parohia noastră“, ne-a declarat preotul paroh Vasile Pintilie. Pelerinajul a avut un program deosebit, iar traseul a fost bine ales. Astfel, sâmbătă dimineaţa, în biserica parohială s-a săvârşit slujba de binecuvântare pentru efectuarea acestui pelerinaj, iar prima oprire s-a făcut la mănăstirea Slatina. Au urmat apoi, pe rând, mănăstirile Humor, Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa, Putna, Bogdana, Arbore, Solca şi Cămârzani. La întoarcere, părintele paroh a săvârşit, în prezenţa celor 20 de pelerini, slujba de mulţumire pentru acest pelerinaj.

„Din cauză că parohia are în construcţie o clopotniţă, nu am putut să-i însoţesc personal pe cei 20 de pelerini, aceştia fiind îndrumaţi de tânărul seminarist Răzvan Pintilie. Aceste încercări de reînnoire spirituală a credincioşilor din parohia «Naşterea Maicii Domnului», prin organizarea acestor pelerinaje, nu se vor opri aici, ci vom intensifica aceste «izvoare duhovniceşti» importante pentru viaţa spirituală a credincioşilor noştri. Rugăm pe Hristos-Dumnezeu, pentru rugăciunile Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, în cinstea căruia s-a organizat acest pelerinaj, să ne dăruiască iertare de păcate şi să dea belşug pământului, ferindu-ne de secetă“, a mai spus preotul Vasile Pintilie. (R.P.)

▲Pelerinaj pentru copiii care au nevoie de ajutor

Pe timpul verii, aproape fiecare parohie caută să organizeze pelerinaje pentru credincioşii ei. Unele parohii organizează pelerinaje pentru copii din centre de plasament sau case de ajutor social. Astfel, la începutul lunii iunie, preotul paroh Petru Chirvase, de la parohia „Sf. Vasile cel Mare“ - Botoşani, a făcut un pelerinaj la mănăstirile din nordul Moldovei, împreună cu 28 de copii de la Căminul „Hand of Help“. Au fost vizitate mănăstirile: „Sf. Ioan cel Nou“, Dragomirna, Bogdana de la Rădăuţi, Moldoviţa, Suceviţa, Voroneţ.

Din grup au făcut parte şi câţiva copii de alte confesiuni decât cea ortodoxă care au ţinut să meargă alături de colegii lor. La prânz, pelerinii au făcut un popas la „Palma“ - cel mai înalt punct al traseului, unde părintele a oferit o masă câmpenească. „Bucuria pe care au trăit-o copii a fost deosebită, cu atât mai mult cu cât unii dintre ei au mers pentru prima dată la mănăstiri. Îi vom mai invita şi la alte acţiuni ale parohiei «Sf. Vasile cel Mare», iar de ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel sunt invitaţi să ia masa la mine acasă“, a declarat preotul Petru Chirvase. (R.C.)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!