Transilvania
Pelerini clujeni „Pe urmele sfinților în Italia” (II)

Pelerini clujeni „Pe urmele sfinților în Italia” (II)

Marilena Asănică, 27 August 2018

Pelerinajul „Pe urmele sfinților în Italia”, al credincioșilor din Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, s-a desfășurat cu prilejul „Anului Omagial al unității de credință și de neam” și al „Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”. După Veneția, următoarele popasuri au fost la Verona și Milano.

Prin intermediul Centrului de pelerinaje „Renașterea”, un grup de 50 de credincioși, majoritatea de la Parohia „Naște­rea Domnului” din Cluj Napoca, prin purtarea de grijă a parohului Nicolae Buda, am pornit spre Italia. Pelerinajul a fost organizat de părintele Nicolae Buda, Georgeta Plăcintar, alături de care s-a aflat și ghidul, Alexandru Lucian Povarnă.

După Veneția, ne îndreptăm spre Verona, un alt oraș romantic al Italiei, orașul iubirii și „al podurilor”, cum i-am spus noi, care traversează nestingherite râul Adige, sporindu-i frumusețea. Descoperim, pe rând, și aici, urmele adânci ale istoriei încrustate în ruinele romane, vestigiile medievale, piețe, biserici minunate, palate antice și poduri și, mai nou, cafenele elegante și magazine meșteșugărești.

Intrăm pe „Porta Polio”, un portal măreț al fostelor ziduri medievale ale orașului și continuăm drumul pe străzile sale, răsfoind parcă file de istorie: trecem pe lângă statuia impresionantă a lui Vittorio Emanuele al II-lea, părintele Italiei și ca un colos uriaș apar „Arenele Romane”, terminate în anul 30, al treilea amfiteatru ca mărime după Capus de lângă Neapole și Colosseum din Roma.

Cu cele două nivele din piatră și cărămidă, ne privește prin zecile de ochi ascunși sub rotunjimea bolților și pare ireal, așa, ros de trecerea timpului și cu etajul superior dărâmat la cutremurul din anul 1183, înconjurat de clădiri îngrijite și elegante. Are 44 de rânduri de bănci de piatră, putând primi peste 20.000 de oameni, aproximativ populația Veronei din perioada romană.

Pe străduțe înguste, cochete, cu magazine elegante, ajungem la emblema Veronei pentru vizitatorii de pretutindeni, dornici să vadă „Casa Julietei”, din secolul al XII-lea din cunoscuta tragedie a lui Shakespeare „Romeo și Julieta”: intrăm în curtea îngustă, iar de o parte și de alta, pe pereții pictați cu grafitti, se află bilețele ale îndrăgostiților; o mulțime de oameni, în dreptunghiul înconjurat de ziduri, fotografiază balconul casei din dreapta și cei mai mulți duc cu ei ca amintire poza cu statuia Julietei din această grădină, mărginită de ziduri îmbrăcate în iederă ce se răsfață în soarele cald al zilei.

În imediata apropiere se află Piața Ierburilor (Piaza delle Erbe), locul unde a fost forumul roman și centrul istoric al orașului; aici, în anumite zile ale săptămânii, dimineața, se înșiră tarabe unde se vând legume de la producătorii locali; acum piața este plină doar de turiști și admirăm cele trei monumente importante care înfrumusețează acest loc: Coloana din marmură a Maicii Domnului, Monumentul Investiturii (ca un altar), în spatele său, simbolul Sfântului Marcu, Leul înaripat, aflat pe o coloană înaltă. Nu departe de aici, pe Arco della Costa, ajungem în Piazza dei Signori, pe vremuri principala piață publică a Veronei, înconjurată de clădiri cu o arhitectură elegantă: la dreapta, Palazzo sau Casa Consiliului - în stil renascentist cu arcade și cu fresce în partea superioară, apoi Palazzo degli Scaligeri (1493), Palazzo del Capitano, Palazzo della Ragione, lângă care este Turnul Lamberti, având 90 metri înălțime.

În centru, se află Statuia lui Dante (1865) care a dedicat ultima parte a „Divinei Comedii” unuia dinpre membri familiei Scaligeri care a condus orașul în perioada medievală.

Părăsim această piață și ajungem la Biserica „Santa Maria Antiqua”, în stil romanesc, fosta biserică parohială a familiei Scaligeri, în stânga căreia, cum o privim din față, sunt aliniate, în spatele grilajului de fier, mormintele membrilor acestei familii, decorate cu turnuri și turnulețe frumoase. Ajungem la „Poarta Borsali” și ne îndreptăm spre Castelvecchio după ce facem o oprire la Poarta Borsari.

În apropiere de Castelvecchio, admirăm Arcul de Triumf, „Arcul Gavi”, ridicat pentru a onora numele ce aparține unei familii importante din oraș din vremea romană, pe la mijlocul secolului I, purtând semnătura arhitectului Vitruvius.

Lângă noi, impresionant se întinde Castelvecchio, un minunat palat fortăreață, așezat pe malul râului Adige, un dreptunghi imens de cărămidă roșie cu turnuri și șanțuri de apărare, pe a cărui poartă pătrundem cu sfială, încercănd să-i trăim măreția de altădată.

A fost construit între anii 1354-1375 de către Cangrande al II-lea și Cansignorio și a aparținut Familiei Scala. Turnul Mastio despărțea partea interioară a castelului cu scopuri militare de cea exterioară, reședința stăpânitorilor; în apropiere, se află unul dintre cele mai frumoase poduri peste Adige cu trei arcuri, Podul Scaligeri.

Astăzi clădirea adăpostește muzeul municipal, o galerie cu 27 de camere, cu o colecție largă de exponate de la vestigii romane până la picturile renascentiste: „Madonna della Quaglia” de Pisanello, „Madonna de la Pasione” de Carlo Crivelli, „Sfânta Familie” de Mantegna, „Coborârea de pe Cruce” de Veronese și două Madone de Giovanni Bellini; de asemenea, sunt expoziții de sticlărie, arme, bijuterii și sculptură, cea mai renumită fiind statuia ecvestră de pe mormântul lui Cangrade I, Patriarhul familiei.

În curtea interioară, domnește iarba, câteva fântâni răcoresc aerul și rondourile de flori de-a lungul aleilor îndulcesc austeritatea zidurilor vechi. Mergem apoi de-a lungul râului Adige, admirând Podul vechi de lângă castel și pe înălțime, în stânga un complex arhitectural deosebit, de la care se deschise o panoramă unică, Santuario della Madonna di Lourdes”, unde se află o copie a Fecioarei din Lourde.

Următoarea oprire este la Catedrala Veronei, domul ce se află în Piazza del Duomo; începută în anul 1120 cu fațada acoperită de o piatră cu nuanțe roz, numită rosso di Verone, ce dă o anumită căldură multor biserici și palate de aici; este o combinație frumoasă de tuf cu marmură albă și roz, de gresie și de faianță; este în esență romanică, avînd trei partiții verticale datorate celor două coloane de lângă intrare și a celor două ferestre laterale în stil gotic; central, există un portic cu două etaje; cel inferior, este din marmură roz, purtând două basoreliefuri, Sfântul Evanghelist Ioan și Sfântul Ioan Botezătorul.

În interior, sunt trei nave și cinci golfuri, datorită transformării gotice din anii 1444-1513. Fațada este austeră dar înăuntru descoperim fresce și o serie de capele decorate cu picturi spendide. Construită pe ruinele unei vechi biserici paleo-creștine datând de la sfârșitul Imperiului Roman, biserica este ca o bijuterie, în prima capelă din stânga se află „Adormirea Maicii Domnului” de Tițian, principala comoară a catedralei cu o ramă arhitecturală de Sansovina; putem admira ecranul semicircular ce separă altarul de restul bisericii (Sanmicheli); în dreapta sa se ridică mormântul din secolul al XIV-lea al Sfintei Agatha.

Înăuntru, unduirea lină a muzicii pe care corul ne-o oferă parcă cu bucurie, sporește grandoarea și lumina caldă ce vine spre noi dinspre ogivele delicate ale bolții de culoarea alburie, dinspre coloanele delicate care sprijină cu putere acest edificiu, dar mai ales dinspre tablourile religioase, adevărate opere de artă.

Ultimul popas în Verona este „Basilica di Sant'Anastasia”,  cea mai mare biserică din Verona, construită pentru dominicani între 1290-1481, în stil gotic. Fațada, din cărămidă roșie, măcinată de timp, poartă o fereastră simplă, rotundă, numită rozariu, specifică lumii apusene, așezată între cele două coloane între care se înalță turnul terminat în triunghi, atât în partea superioară, cât și jos, deasupra ușii de intrare.

Portalul central, datând din secolul al XV-lea, este alcătuit din două uși mari, încadrat de un chenar de piatră, sculptat în stil gotic (1330); arcadele se sprijină pe coloane de piatră colorate din marmură roșie, albă și albastră; pe arcadele dintre lunete sunt scene pictate în piatră, dar și picturi cu scene religioase. Lateral, în dreapta, un important turn din secolul al XIV-lea este împodobit cu fresce și sculpturi. Interiorul bisericii este gotic; se evidențiază cele două celebre Gobbi (cocoșați) care sprijină fântânile cu apă sfântă, un pavaj impresionant și 16 capele laterale cu picturi și fresce din secolele al XV-lea și al XVI-lea. Cea mai impresionantă este „Sfântul Gheorghe eliberând-o pe prințesa Trebisonda” (1433) pictată de Pisanello.

În dreapta altarului, „Capella del Pellegrini” este împodobită cu basoreliefuri din teracotă din secolul al XV-lea, opera sculptorului toscan Michele de Firenze; prima capelă din transeptul nordic are o frescă prețioasă, „Înfățișarea familiei Cavalli în fața Fecioarei” (1380), pictată de artistul local Altichero. Tavanul este boltit, cu nenumărate arce care se întind de o parte și de alta a navei. Interiorul este separat de câte șase rânduri de coloane, lucrate în marmură de Verona albă și roșie, având în capăt terminații gotice.

Milano și Domul său impresionant

Păstrând în inimă poezia și sublimele frumuseți ale orașului Verona, ne îndreptăm spre Milano, al doilea oraș ca mărime din Italia, modern. Văzându-l, mi-a rămas în minte o expresie a ghidului nostru care ne-a spus părerea italienilor despre moderna așezare care arată ca „o cataramă nouă pe o cizmă veche”. Străbatem renumita capitală a modei, a designului și a finanțelor de vârf, care este recunoscută și pentru istoria pe care o ascunde, după cum am văzut parcurgând străzile orașului descoperind muzee numeroase, galerii de artă, instituții culturale și de importanță religoasă și arhitecturală deosebită.

Dintre monumentele care reprezintă embleme ale orașului vizităm mai întâi Castelul Sforzesco, impresionant, cu zidurile sale de apărare, din cărămidă roșie cu goluri mici, masive, de formă pătrată, poarta centrală construită sub forma unui turn pătrat cu multe niveluri - Filaret, la dreapta și la stânga străjuiesc turnuri rotunde de colt - Di Santo Spirito și Dei Carmini. Aflăm că a fost reședința despoților, fortăreață și locuință a familiei Sforza, conducători ai Milanului în secolul al XV-lea. Reprezintă o îmbinarea stilurilor arhitectonice, predominând stilul gotic și renascentist. A fost început în anul 1450 de către mercenarul Francesco Sforza, fondatorul celei de-a doua familii dinastice a orașului (mercenari sunt în perioada Renașterii toți marii soldați, eroi ai Italiei, profesioniști angajați de orașe și autoritățile pe care le serveau). Francesco Sforza este considerat cel mai mare, mai onest și mai organizat mercenar al vremurilor (1400-1466). Arhitecții care au contribuit la înălțarea sa au fost Giovanni de Milano, Jacopo de Cortona, Benedetto Ferrini. De la începutul secolului trecut până azi, găzduiește muzeele municipale dedicate colecțiilor variate de artă egipteană antică, de artă creștină, romanică (sculpturi), renascentistă (picturi), instumente muzicale: punctele de atracție sunt Sala Bele Arte cu fresce, atribuite lui Leonardo Da Vinci, Sala sculpturilor cu lucrarea neterminată a lui Michelangelo „Pieta Rondanini” când avea aproape 90 de ani.

Ieșim din istoria acestui castel prin Poarta Turnului cu ceas în piață unde admirăm fântâna ce răcorea aerul dimineții odată cu vânticelul ușor; pornim spre Piața Domului, pe bulevarde moderne, cu magazine elegante și terase, vegheați din spate de Turnul vechi cu ceas al castelului gotic, încercând  parcă să ne îndrume spre un alt loc care vorbește despre istoria acestui oraș: este vorba de Dom care pare un castel ireal apărut în piața largă la un semn al unei zâne, o bijuterie dantelată în marmură de Candoglia cu nuanțe alb-roz, întreruptă de firicele albăstrui.
Fațada imensă, dreptunghiulară, terminată în unghi drept, este împodobită cu patru coloane, două de-o parte și de alta a portalului principal, celelalte două, lateral și între ele, altele, simple toate, cu dantelării delicate și chenare florale, sprijinite pe umerii atlanților, fiind reprezentați pe ele cei 12 apostoli ca temelie solidă a Bisericii creștine; urmează apoi ciucuri imenși, brodați, care ies parcă din perete la nivelul primului rând de ferestre, succedându-se apoi acolade uriașe ce se unesc într-o armonie perfectă, răsucindu-se împreună pentru a naște alte forme geometrice pe marmura sidefie; la nivelul celui de-al doilea rând de ferestre sunt etalate alte statui, totul culminând în partea superioară, unde pe cer, se profilează turnurile conice ca niște bisericuțe în miniatură cu turle minuțios brodate, încununate cu statui ce au ca locuință azurul; și, de la balcoanele ce urcă în trepte deasupra celor trei rânduri de ferestre, pentru a spori ineditul și splendoarea pădurii de trunchiuri subțiratice semețe, ne încântă privirile un grilaj sculptat de dantelărie superbă ce fomează un unghi care încearcă să ofere un reazem delicaților mesageri spre înalt.

Și pentru acest edificiu măreț, Piața Domului este punctul de atracție al orașului, „oglinda orașului și a milanezilor”. A fost proiectată  în 1865 de arhitectul Giuseppe Mengoni și are în centru Monumentul cu statuia ecvestră, din bronz, realizată în 1896 de Ercole Rosa, a primului rege al Italiei Vittorio Emanuele al II-lea; reprezintă regele călare în Bătălia de la San Martino, la baza sa, fiind reliefuri din lupta dintre italieni și francezi. În stânga domului, se află elegantele Galerii Vittorio Emanuele ce amintesc de renumele de „oraș al modei” primit de către Milano și  Piața Ceasului.

Aflăm date importante din istoria acestei catedrale impresionante ca mărime și prin gingășia dantelăriilor sale, considerată a treia din lume după „San Pietro” din Roma și Catedrala din Sevilla; numită de Mark Twain „un poem în marmură”: a fost construită de-a lungul a cinci secole, începând din 1386 și este considerată cea mai complexă structură gotică din lume și cea mai mare catedrală în stil gotic din Italia.

Construcția a început la comanda ducelui Galeazzo Visconti al II-lea și a fost finalizată în 1809, înainte de încoronarea lui Napoleon ca rege al Italiei. Un alt record pe care-l deține această catedrală se referă la numărul de statui frumos sculptate și turle: are un total de 3159 de statui, dintre care 2245 la exterior, pe lângă 96 de garguie (jgheaburi gigantice în formă de animale fantastice) și 135 de turle.  

La realizarea ei, de-a lungul vremii, au participat artiști italieni, germani și francezi; are o suprafață de aproximativ 12000 metri pătrați, o lungime de 158,58 metri, o lățime de 93 metri; partea de jos a exteriorului este în stil baroc din secolul XVI după proiectul lui Pellegrini; partea superioară este în stil gotic autentic de secol XVI-XVII, iar pereții sunt suținuți de șase stâlpi imenși cu spirale, despărțiți de cele cinci uși de secol 16; are două rânduri de ferestre cu balcoane fiecare, iar suporturile stâlpilor sunt ornate cu reliefuri din episoade biblice. Statuile de sus, cu apostolii și cu profeții au fost realizate la începutul secolului al XIX-lea, înainte de finalizare. Cea mai renumită dintre ele se află în vârful celei mai înalte turle a catedralei: este „Madonnina”, o statuie din cupru a Fecioarei Maria, îmbrăcată cu 3900 de bucăți de foiță de aur turnată în 1774 de către aurarul Giuseppe Bini și sculptorul Giuseppe Perego (are o înălțime de 416 centimetri).
Pe ușile din bronz, cea mai veche este cea centrală, sunt scene din Viața Sfântului Ambrozie, Maicii Domnului, Sfântului Constantin.

Interiorul este imens, ni se spune că pot încăpea cca 40.000 de credincioși, cu o lumină de amurg: cuprinde cinci nave de dimensiuni mari, împărțite de 52 de stâlpi uriași, câte unul pentru fiecare săptămână a anului care sprijină acoperișul boltit în cruce; naosul are cinci culoare, iar deasupra pragului central sunt statuile Sfântului Ambrozie și Charles Borromeo.

Înăuntru, putem admira câteva lucrări arhitecturale importante: statuia faimoasă a „Sfântului Apostol Bartolomeu jupuit de viu”, opera lui Marco d’Agrate, în față, în partea dreapta, lateral; în absida dreaptă, în același transept este mormântul din marmură al lui Giacomo de Medici, realizat la 1560, în maniera lui Michelangelo; există trei altare minunate. proiectate de Pellegrino Pellegrini cu lucrări de artă de excepție cum a fi „Vizita Sfântului Petru la Sfânta Agata” de Federico Zuccari; de admirat ferestrele cu vitralii cu scene din Vechiul Testament, lucrările lui Nicolas de Bonaventura; are două orgi din seolul al XVI-lea; cripta adăpostește Mormântul lui Carol Borromeo, arhiepiscop de Milano în secolul al XVI-lea.

Deasupra absidei (zona arcuită de deasupra altarului), se poate vedea o mică lumină roșie. Aceasta marchează locul unde se păstrează, după cum se spune, unul din cuiele folosite la răstignirea lui Hristos. În „Domul din Milano” se află Capul Sfintei Tecla, prima martiră pentru Hristos, catedrala fiind construită pe locul unei biserici dedicate Sfintei.

Impresionantă această catedrală, dar sufletul nostru se simte stingher în toată această măreție și splendoare și-L caută pe Hristos Cel „blând și smerit cu inima”. Paradoxal, aici înțelegem că Mântuitorul sălășluiește mai întâi inimile noastre, dincolo de toate bogățiile acestei lumi.

Vizităm apoi „Galeria Vittorio Emanuele”, un tunel boltit, acoperit cu sticlă, începută de Giuseppe Mengoni în 1864, dar finalizată cinci ani mai târziu, admirând aici statuile artiștilor Volta și Michelangelo, Cavour și Leonardo, reprezentând unul dintre cele mai celebre și selecte mall-uri din lume.

Din această piață, pornim spre Scala din Milano, Teatrul „La Scalla”, cel mai frumos teatru din lume, ce găzduiește spectacole de operă, balet și muzică clasică. Dinafară, clădirea nu este impresionantă, o construcție cu două etaje, cu aspect obișnuit, pe frontispiciu ei flutură steagul Italiei și al UE. A fost inaugurată în 1778, luând numele de la biserica aflată pe acel loc. În prezent, se pot admira colecții cu partituri originale ale lui Verdi, pianul lui Rizzi, portrete de primadone și tenori, măști mortuare ale compozitorilor, matrițele cu forma mâinilor lor; aici au cântat Verdi, Maria Callas.

Ultimul obiectiv pe care îl vizităm în Milano este „Basilica di San’Ambrogio”. În stânga intrării, în spate, se află clopotnița impresionantă în stil romanic din 1889. Simplitatea ei este impresionantă prin arhitectura sa medievală: fațada centrală, în stil romanic, este din cărmidă roșie, la fel ca și galeriile laterale, cu bolțile ovale, sprijinite pe stâlpi de beton.

A fost construită între 379-380 de însuși Sfântul Ambrozie, patronul orașului, episcop al Mediolanului. Sfințită de Sfântul Ambrozie în 387 a fost model pentru bisericile lombarde din zonă. În secolele IX-XI, biserica se extinde și, în dreapta, sub altar, unde mergem și noi, ne închinăm la moașele Sfinților Ambrozie, Ghervasie și Protasie aflate într-o urnă de sticlă și de argint, realizată în 1897 de Giovanni Lombardi.

Interiorul este format din trei culoare separate de coloane, având trei nave, iar pe transeptul al treilea din stânga naosului central se află un mozaic cu Sfântul Ambrozie datând din secolul al XIII-lea. Oriunde întorci privirile admirăm mozaicurile strălucitoare ale altarelor, fresce, sculpturi ca în toate catedralele italiene: Sfânta Masă a Altarului este din aur (835), opera meșterului Volvinius; medalioanele de pe Sfânta Masă înfă­țișează pe Mântuitorul Hristos înconjurat de apostoli și evan­gheliști și scene din viața Mântuitorului.

Mormântul Martirilor a fost descoperit în 1864 sub altar, în spatele urnei unde sunt astăzi moaștele acestora, unde se pare că a fost locul martiriului lui Ghervasie și Protasie.

Ghidul nostru ne vorbește de alte minunății ale orașului: Biserica „Santa Maria delle Grazie”, înscrisă în Patrimoniul UNESCO. Construită în secolul al XV-lea, renumită prin „Cina cea de Taină” pictată pe un perete al trapezei; dimensiunile acesteia sunt de 460/880 centrimetri, executată în tempera și ulei, aplicată pe strat dublu de ipsos (1494-1497). De asemenea, un alt monument renumit este „Arcul păcii”, început în 1807 de Luigi Cagnola în cinstea lui Napoleon I, terminat în 1826, dedicat lui Francois I al Austriei pentru pacea din 1815: are deasupra marele car al păcii, tras de șase cai din bronz.

De la San Ambrozio, străbatem iar orașul elegant și cochet și ne oprim lângă monumentul „Acul și firul de ață”, realizat în Piața Cadorna, ca simbol al cultului pentru munca disciplinată și eficientă al locuitorilor acestui oraș, devenit, pe lângă centru al modei, ci și cel mai important centru economic, comercial și financiar din Italia. Mai vedem o dată zidurile roșii ale Castelului Sforza și pornim spre Pisa, însoțiți de lanțul împădurit al Apeninilor.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!