Transilvania
Pelerini pe urmele martirilor și sfinților făcători de minuni, în Grecia

Pelerini pe urmele martirilor și sfinților făcători de minuni, în Grecia

25 Septembrie 2017

Un grup de pelerini a parcurs, timp de opt zile, mai multe zone din Grecia continentală, precum și câteva insule, pentru a se închina în biserici și mănăstiri renumite, pentru a se întâlni cu martiri și sfinți făcători de minuni și pentru a participa la sfintele slujbe.

Simţim din când în când nevoia unei evadări din viaţa cotidiană, o chemare lăuntrică spre locurile de rugăciune. Sunt locuri binecuvântate pe acest pământ, în care sfinţenia se simte şi se respiră la tot pasul pentru ca lumea să cunoască divina bunătate a lui Dumnezeu. Astăzi, când trăim într-o lume care este cu fiecare zi mai departe de Dumnezeu, care nu se mai poate împotrivi ispitelor, cufundându-se fără speranţă în adâncul păcatelor, a încerca să-L regăseşti pe Dumnezeu devine tot mai greu, aproape imposibil.

Porţile mănăstirilor se deschid spre noi, îmbiindu-ne cu tihna sfintelor slujbe, cu mireasma de tămâie şi sfinte moaşte. Din icoane şi fresce nepreţuite, veşnicia priveşte în ochii noştri şi în frumuseţea ei se topesc grijile vieţii de zi cu zi. Glasul de clopote şi de toacă, vechea cântare bizantină ne cheamă la închinare şi rugăciune, la odihnă pentru sufletul obosit şi tămăduire pentru suferinţele trupului. Suntem pelerini întreaga noastră viață pe pământ, pelerinajul fiind unul dintre cele mai mari acte de pocăință și de jertfă adusă lui Dumnezeu, pe care îl putem face în viața pământeană. De aceea ne-am pornit la drum, însoțiți de directorul Centrului de Pelerinaje „Renașterea” din Cluj, Moldovan Cristian Dumitru și părintele Vasile Ilea dinTurda.

Primul popas îl facem la Alba-Iulia. Fiind zi de duminică, participăm la Sfânta Liturghie din Catedrala Încoronării. Această catedrală a fost construită cu sprijinul Casei Regale a României. Lucrările încep în 28 martie 1921, finalizate fiind în septembrie 1922, ca în 8 octombrie să aibă loc sfințirea și primirea hramului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. În curtea bisericii a avut loc, la data de 15 octombrie 1922, ceremonia de încoronare a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari (…)
Alba Iulia, oraş întemeiat de romani sub numele de Apulum, atestat documentar în 1097, iar între 1542-1690 capitală a Principatului Transilvaniei. În 1599, la 1 noiembrie, Voievodul Mihai Viteazu a intrat în Alba Iulia, realizând unirea celor trei ţări româneşti. Tot aici a avut loc, la 1 decembrie 1918, Marea Adunare Naţională, la care s-a proclamat unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. Asistăm la schimbarea gărzii în cetate. Tot aici se află şi catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail”, cel mai valoros monument de arhitectură medievală din Transilvania, în care se găseşte mormântul lui Iancu de Hunedoara.

Călătorim pe Valea Oltului. Lăsăm în urma noastră stațiunile balneare Căciulata, Călimăneș­tiul, mănăstirea Cozia, unde și-au găsit somnul de veci Mircea cel Bătrân (ctitor al mănăstirii) și Teofana, mama lui Mihai Viteazu. Pe tot traseul am cântat pricesne și alte cântece religioase, am ascultat povestioare duhov­nicești, am ascultat cuvinte de învățătură ale părintelui Vasile Ilea și ale părintelui Mihai Dan, creându-se astfel o stare emoțională duhovnicească, cu cât ne apropiam mai mult de sfintele mănăstiri. În fiecare dimineață și seară Îi mulțumim bunului Dumnezeu prin rugăciunile noastre.

Mănăstirea Rila din Bulgaria

Trecem granița și ne îndreptăm spre cea mai mare și mai cunoscută mănăstire ortodoxă din Bulgaria – Mănăstirea Rila. Menționată prima dată la 1173 într-o lucrare a grecului Ioan Scylitzes. Sfântul Ioan de Rila, ocrotitorul bulgarilor, patronul spiritual, a făcut minuni încă din timpul vieții. Este situată în sud-vestul munților Rila, la 117 kilometri sud de capitala Sofia, în defileul săpat adânc al râului Rilska, la o altitudine de 1147 metri peste nivelul mării. Înființată în secolul al X-lea, mănstirea Rila se consideră a fi ctitorită de pustnicul Sfântul Ioan (Ivan), care a trăit între anii 876-946, în timpul domniei țarului Petru I (927-968), fiind unul dintre cele mai importante monumente culturale și de arhitectură din Bulgaria și din Europa de Sud.

Încă de la înființare, mănăstirea Rila a fost susținută și respectată de conducătorii bulgari. S-au făcut donații substanțiale de către aproape toți țarii celui de-al doilea imperiu bulgar, până la cucerirea otomană. După căderea orașului Târnovo sub dominație otomană, în 1393, Rila a funcționat ca centru păstrător al limbii și culturii naționale bulgare. După 1396, vreme de cinci secole, mănăstirea Ryla și toată țara bulgarilor se află sub ocupație otomană. Chiar dacă Baiazid I (1389-1402) și Mehmet I (1413-1421) au dat firmane de întărire a privilegiilor acordate de țarii bulgari, Rila n-a fost deloc scutită de raidurile și jafurile turcești.

Obștea este format din nouă persoane. Egumenul mănăstirii este Preasfințitul Evloghie, Episcop al Adrianopolului. Moaștele Sfântului Ivan din Rila au fost păstrate la Orlița, un metoc al mănăstirii Rila, în biserica „Sfântul Petru și Pavel, refăcută în 1478, special construită în 1469 pentru a adăposti sfintele moaște. Ne-am închinat și ne-am continuat pelerinajul.

După-amiază, cu o simplă formalitate la graniță, trecem în Grecia, leagănul culturii europene, locul unde s-a născut democrația, filosofia și arta clasică. Are o istorie bogată și numeroase monumente istorice, biserici și mănăstiri. Peste tot este arborat drapelul țării, care alternează dungi orizontale albastre și albe, simbolizând cele nouă silabe ale crezului național: „Eleftheria i thanatos” (Libertate sau moarte), o cruce albă în colțul stânga sus (simbol al recunoașterii importanței pe care o are Biserica Ortodoxă în Grecia). Se face seară și ajungem la Paralia Katerini, una dintre cele mai cunoscute și atractive stațiuni turistice la Marea Egee, numită și perla litoralului Greciei de Nord, unde ne cazăm.

De la Mănăstirea Sfântul Efrem, la Meteore

Dimineața, după ce admirăm măreția Olimpului, cel mai înalt masiv muntos situat în marginea depresiunii Tesalia, cu altitudinea maximă de 2917 metri a vârfului Mytikas, numit și acoperișul lumii antice, ne continuăm pelerinajul spre Meteore.

Ne abatem din traseu spre a vizita mănăstirea Sfântul Efrem din Olimp, aflată la o distanță de 20 kilometri de Muntele Olimp, unde se află mănăstirea Sfântul Dionisie și la 15 kilometri de orașul Katerini. Mănăstirea Sfântul Efrem a fost întemeiată în anul 1983, mulți pelerini trecându-i pragul spre a se închina și săruta moaștele Sfântului Efrem Sirul. Născut în jurul anului 306, în localitatea Nisibe, a trecut la cele veșnice în 9 iunie 373, în localitatea Edessa.

După două ore de mers, trecem prin Larissa și Trikala și facem un scurt popas la bisericuța construită în stâncă „Sfânta Mu­ceniță Paraschevi” (născută la Roma), unde vedem obiecte de cult de o deosebită frumusețe. Aici se află moaștele muceniței considerată protectoarea nevăzătorilor. Coborâm la „izvorul iubirii” și ne umezim fața. Legenda spune că apa lui întinerește și ne face mai frumoși.

Ajungem la Kalambaka, oraș situat la altitudinea de 240 metri, pe malul stâng al râului Pinios. Traseul până la mănăstiri e fermecător. În zare apare marele Meteor. Pe drumul de la Kalambaka spre Meteora, la un punct din zonă, se găsesc o varietate de icoane bizantine pictate de călugării de la Sfântul Munte Athos și de pictori din zonă, icoane de argint de o rară frumusețe artistică. Din cele 24 de comunități monastice din regiune, au supraviețuit șase, patru pentru călugări și două pentru măicuțe, fiecare se află pe altă stâncă. Astăzi funcționează doar „Schimbarea la Față a lui Hristos”, „Sfânta Treime”, „Sfântul Nicolae Anapafsas”, „Sfântul Varlaam”, „Sfântul Ștefan Întâiul Mucenic” și mănstirea Rousanou. Ultimele trei le-am vizitat.

Meteora, puternic centru monahal încă din secolul XI, constituie nu numai loc de rugăciune, unde este cultivată supunerea, este biciuită voința, este călită credința și oțelită personalitatea, ci și un punct de atracție turistică. Mănăstirile de la Meteora au devenit oaze spirituale, unde drumeții își găsesc liniștea sufletească. Peisajul celor 1000 de stânci, din câmpia Tessaliei, care formează „pădurea de piatră” este unic în lume, încununat de mănăstiri, schituri și chilii, unde călugării își duc viața aspră și curată, căutând izolarea și mântuirea.

Prima mănstire vizitată a fost Varlaam. Primul locuitor al stâncii a fost călugărul Varlaam, care, în jurul anului 1350 a construit câteva chilii și o biserică în numele celor Trei Ierarhi. Mai târziu, au urcat pe stâncă frații Nectarie și Teofanie. La început, urcarea pe stâncă se făcea cu ajutorul scărilor din sfoară, sau prin tragere cu plase, abia în 1923 s-au cioplit 195 de trepte, care conduc lejer și cu siguranță pe fiecare vizitator până în vârf. Plasa se folosește și astăzi pentru transportul alimentelor.

Mănăstirea Rousanou – mănăstire de maici, a fost întemeiată în 1288 de către călugării Nicodim și Benedict. Este renumită pentru frescele pictate în stilul școlii cretane, realizate în 1561, cu participarea starețului Arsenie. Se păstrează în stare foarte bună, chiar dacă au trecut mai mult de 400 de ani.

„Sfântul Ștefan” este mănăstire de maici, cea mai veche. O inscripție de deasupra ușii de la intrare arată că a fost clădită în 1192. Este ușor accesibilă, nefiind multe trepte de urcat. Se poate ajunge urcând din satul Kastraki sau de la Kalambaka, în partea de sud-est. Odată ce ai pătruns în interiorul întunecat al mănăstirii, ai un sentiment de credință, de evlavie, de mister. Involuntar, rostești cuvinte de rugăciune și gândurile se îndreaptă către Dumnezeu, pe care Îl simți lângă tine și cu Care comunici în taină. Călugării spun că și-au construit mănăstirile la o așa înălțime pentru că „urcând pe aceste stânci, ne aflăm mai aproape de Domnul și Dumnezeul nostru”. Măcar pentru o zi am fost și noi mai aproape de Cel care ne iubește, ne iartă și ne ferește de cele rele.

Catedrala „Sfântul Spiridon” din Corfu

Dimineața, din portul Igoumenitza plecăm cu ferry-boat-ul spre insula Corfu. Cea mai nordică dintre insulele din nord-vest, Corfu este situată mai aproape de Italia, către vest, și de Albania, către est, lucru ce face ca de-a lungul anilor să fie simțită cultura acestora. Corfu este situat în Ionia de Nord, la sud de Marea Adriatică, între Grecia Continentală și Italia.

Vizităm Catedrala „Sfântul Spiridon”, care păstrează cu mare evlavie moaștele Sfântului Ierarh Spiridon, cinstit și ca ocrotitor al insulei. Biserica a fost construită în anul 1596, ea înlocuind vechea biserică Sorokos. Moaștele au fost așezate în această locație în anul 1453. Biserica are o singură navă centrală, având un turn clopotniță foarte înalt.

Născut în insula Cipru în anul 270, Sfântul Spiridon, fiul unei familii sărace, crescut în dreapta credință, a fost hirotonit Episcop de Trinitunda. A luat parte la Sinodul I ecumenic de la Niceea, unde a apărat dogma Sfintei Treimi. Sfântul a trăit și murit în Cipru. A fost prins și omorât în vremea persecuției lui Maximin, în anul 350. Moaștele Sfântului Spiridon au fost așezate în actuala locație în anul 1596, când biserica cea veche din Sorokos a fost dărâmată. Tot aici se găsesc și moaștele Sfintei Împărătese Teodora.
Ea s-a născut din părinți evlavioși, care au crescut-o la Constantinopol. Teodora a fost împărăteasă, soția împăratului Teofil, luptătorul împotriva icoanelor. După moartea lui Teofil, în 842, Sfânta Teodora a luat în stăpânire tronul pe seama fiului ei Mihail, care era prea mic să domnească singur. Ea a folosit prilejul spre a face să fie ales ca patriarh al Constantinopolului Metodie, adept al cultului icoanelor, spre a convoca un sinod al bisericii în luna martie a anului 843, care a reașezat în chip solemn închinarea sfintelor icoane. Totuși, ea a stăruit ca sinodul să nu osândească pe soțul ei abia răposat, mărturisind că acesta se căise de iconoclasmul său pe patul de moarte. A murit în pace la 11 februarie 867, la mănăstirea Gastrion din Constantinopol, fiind surghiunită de fiul său Mihail. La trei ani după cucerirea Constantinopolului sub turcii otomani în 1456, părintele Gheorghe Kaloheretis din Corfu a mutat în taină moaștele Sfântului Spiridon și pe cele ale Sfintei Teodora, împărăteasa din Constantinopul, în Corfu. Astăzi, moaștele Sfintei Teodora sunt așezate spre închinare în catedrala Panaghia Spiliotissa din Corfu. După ce ne-am închinat la sfintele moaște, întregul grup, așezat în fața altarului, am rostit acatistul Sfântului Spirion. Ne îndreptăm spre cazare la Amfilohia, pe malul Mării Ionice.

Catedrala „Sântul Apostol Andrei” Patras

A cincea zi a pelerinajului nostru are ca obiectiv orașul Patras, unde ne închinăm la moaștele Sfântului Apostol Andrei. Pentru a ajunge la Patras, trecem podul Rion – Antirion, care face legătura între Peninsula Peloponez și Grecia Continentală. Este cel mai lung pod suspendat pe cabluri, pe patru piloni la înălțimea de 227 metri. Dacă adăugăm la lungimea podului (2252 metri) lungimea celor două viaducte de acces, podul măsoară 2883 metri. Am avut emoții la intrarea în tunelul subacvatic din Marea Ionică, în localitatea Preveza, lung de 1600 metri, singurul tunel de acest fel din Grecia, construit în anul 2002.

În Patras se află Catedrala „Sfântul Apostol Andrei”, întemeiată în 1908. Sfântul Andrei s-a născut în Betsaida din Galileea, frate cu apostolul Petru. Deși era iudeu de neam, a propovăduit într-o parte a pământului românesc la strămoșii noștri geto-daci, în teritoriile situate pe țărmul apusean al Mării Negre (Pontul Euxin). A avut un sfârșit de mucenic, fiind răstignit cu capul în jos pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus „crucea Sfântului Andrei”. Moaștele sale au fost mutate din Patras la Constantinopol, noua capitală a Imperiului Roman de Răsărit, până în anii 356- 357, cu prilejul sfințirii bisericii „Sfinții Apostoli”. La câțiva ani după cruciada a IV-a din 1204, când Constantinopolul a fost cucerit de cavalerii apuseni, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moaștele să fie aduse în Italia, la catedrala din Amalfi. În aprilie 1462, în timpul Papei Pius al II-lea, capul său a fost așezat într-o biserică din Roma. În baza unei hotărâri a Vaticanului, capul a fost restituit Bisericii Ortodoxe a Greciei, fiind așezat în biserica cu hramul „Sfântul Andrei” din orașul Patras. Ne închinăm la sfintele moaște (capul sfântului), cât și la una din bucățile din crucea pe care a fost răstignit, rostind rugăciuni.

Ajungem la Mănăstirea „Sfântul Patapie”, cu obște de maici, așezată în Munții Geraneia. Moaștele cuviosului Patapie sunt așezate într-una din grotele din incinta mănăstirii. Mănăstirea din Loutraki a fost întemeiată în anul 1952, binecuvântarea de zidire a fost dată de către Procopie, mitropolitul de Corint.

Trecem peste canalul Corint, care leagă golful Corint din Marea Ionică de golful Saronic din Marea Egee. Are lungimea de 6,3 kilometri, este lat de 21-22 metri și adânc de 8 metri, fiind construit între anii 1881-1893. Istoricul Suetonius consemnează că dictatorul roman Iulius Cezar (48-44 î.Hr.) a avut în vedere și tăierea unui canal prin ismul Corint. Împăratul roman Nero (54-68 d.H.) a început chiar lucrările de excavare, fiind cel care a săpat și îndepărtat primul coș de pământ. Totuși, canalul a fost terminat în 1893 de o firmă elenă. Prin construcția lui s-a scurtat drumul vaselor cu tonaj mediu de transport cu 400 kilometri. Ne cazăm la Nea Makri.

Nea Makri și Eghina

Dimineața vizităm Mănăstirea „Bunavestire”, ne închinăm la moaștele Sf. Efrem cel Nou, participăm la Sfânta Liturghie cu ocazia praznicului Nașterii Maicii Domnului. În 1416, otomanii cei păgâni ocupă peninsula Atica, ca în 1424 să atace mănăstirea, omorând toți călugării prin decapitare, în afară de Sfântul Efrem cel Nou care, în acel ceas, se afla într-o peșteră la rugăciune.

După terminarea Sfintei Liturghii, ne îndreptăm spre portul Pireu, cu destinația insula Eghina, spre a ne închina la moaștele Sfîntului Nectarie Taumaturgul. Recent canonizat, a fost episcop de Pentapole, ctitorul mănăstirii și protector al insulei. S-a născut în 1 octombrie 1846 în localitatea Silivria, în Tracia, dintr-o familie săracă de pe malul Mării Marmara. Devine călugăr la mănăstirea Nea Moni în 1876, un an mai târziu este hirotonit ierodiacon, iar în 1885 obține diploma Facultății de Teologie din capitala Greciei. Tot în acel an pleacă la Alexandria, Egipt, unde a fost hirotonit preot la biserica „Sfântul Nicolae” din Cairo, câțiva ani mai târziu, în 1889, fiind hirotonit episcop de Pentapole. În 1904 a fondat Mănăstirea „Sfânta Treime” din insula Eghina, devenită azi unul dintre marile locuri de pelerinaj din lumea ortodoxă. A trecut la cele veșnice în 8 noiembrie 1920.

Insula Evia

După o noapte de odihnă în Eretria, dimineața ne îndreptăm spre insula Evia. Ajungem în satul Procopie, unde se află Mănăsirea „Sfântul Ioan Rusu”. Moaș­tele sfântului au fost aduse de către creștinii refugiați în Prokopion – Urgup, regiunea Capadocia, după incidentele ce au cuprins Asia Mică între anii 1922-1924. Se presupune că Sfântul Ioan Rusu s-a născut în Ucraina, în jurul anului 1690. A fost înrolat în armata țarului Petru I, a fost capturat într-o luptă împotriva otomanilor și vândut ca sclav, devenit sluga unui turc. Sfântul a adormit în Domnul în anul 1730. Vizităm mănăstirea Kato-Xenia, o mănăstire de maici. Aceasta păstrează o parte din cinstitul Brâu al Maicii Domnului, una dintre cele mai valoroase relicve creștine ce se păstrează din viața ei pământească. După un scurt transfer în Capadocia, cinstitul Brâu a fost adus în Ierusalim de către împăratul Teodosie cel Mare. În anul 395, Arcadie, fiul împăratului Teodosie cel Mare (379-395) aduce cinstitul Brâu la Constantinopol. În sec. XIII, trimișii regelui bulgar Ioniță Caloian iau Brâul de la Constantinopol, iar în secolul XIV, cneazul sârb Lazăr I (1372-1389) îl dăruiește mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, unde se păstrează doar o parte, două părți fiind dăruite în 1522 mănăstirii de maici Kato-Xenia. Ne închinăm la sfintele moaște, atingem și noi cinstitul Brâu și ne luăm rămas-bun de la măicuțe, patru dintre ele fiind din România. Ne așteaptă cazarea la Paralia Katerini.

Biserici și sfinți din Tesalonic

Ultima zi a pelerinajului nostru. Dimineața plecăm spre Tesalonic, capitala provinciei Macedonia, oraș construit din marea iubire a regelui Kassandru pentru soția sa, Thessalonike, sora lui Alexandru cel Mare. Vizităm biserica „Sfântul Dumitru”. Prima biserică datează din secolul IV, construită pe locul unei băi romane. După cucerirea otomană în 1430, a fost transformată în moschee. A redevenit biserică după recucerirea orașului de către greci, în timpul primului război balcanic, în 1912.

Biserica este renumită pentru cele șapte panouri de mozaic unde este reprezentat Sfântul Dumitru cu ctitorii sau cu copiii lor, datate între perioada ultimei recons­trucții și inaugurarea politicii iconoclaste. În bazilică sunt depuse moaștele Sfântului Dumitru Izvorâtorul de Mir, martirizat în 9 aprilie 304, în timpul prigoanei anticreștine, ca urmare a faptului că L-a mărturisit pe Iisus Hristos, fiind diacon în acea vreme la Tesalonic.

Vizităm și ne închinăm în Biserica „Sfânta Sofia”, la moaștele Sfântului Vasile Milostivul, Biserica „Sfânta Teodora”, unde sunt moaștele Sfintei Teodora și  Sfântului David Tesaloniceanul și biserica mitropolitană cu moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Palama.

În pelerinajul organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului am avut parte de cele mai profunde popasuri duhov­nicești, ne-am închinat și am cinstit moaște ale multor sfinți făcători de minuni, am participat la sfintele slujbe, încărcându-ne duhovnicește.

În cele opt zile, am aflat multe detalii din viețile sfinților pe care i-am vizitat la ei acasă, ne-am rugat și le-am încredințat grijile fiecăruia dintre noi. Ne-am întors acasă mai înduhovniciți, plini de bucurii sfinte, pentru a putea împărtăși celor dragi câte o picătură din balsamul duhovnicesc al rugăciunilor împlinite cu bucuriile pe care sfinții știu să ni le facă, rugându-i să ne ocrotească și să ne ferească de rele. Nimic nu este mai puternic decât rugăciunea izvorâtă din adâncul inimii când ne rugăm cu smerenie și cu credință, ne apropiem de Dumnezeu.

Mintea și inima noastră se depărtează atunci de lucrurile pământești și se strămută cu duhul în viața viitoare. În cele opt zile, ne-am rugat împreună, am călătorit împreună cu Hristos în sufletele noastre. Biserica a fost familia noastră, unde am fost bine primiți și acolo am găsit mângâierea lui Dumnezeu de care nu ne putem lipsi. Suntem chemați să iubim mai mult, să lăsăm ura și dușmănia, toată ființa noastră are nevoie de dragoste. Chiar împovărați de greutăți, trebuie să privim viața noastră ca pe un dar, fiecare zi o binecuvântare a lui Dumnezeu și să cântăm: „Ajută-ne, Măicuță/ Să ne rugăm mereu/ Să credem totdeauna/ Că este Dumnezeu”. (Text și foto: prof. Aurel Ghilezan)


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!