PERSPECTIVE: Factorul uman

Dumitru Horia Ionescu, 17 Decembrie 2017

Se spune că atunci când un inginer concepe o nouă mașină sau un nou aparat de zbor, el ține în primul rând seama de ceea ce numește `factorul uman”. Adică, acel om, șofer sau pilot, va face cu siguranță ceva greșit care fie ar strica aparatul, fie ar duce la o tragedie. Sincer să fiu, sunt foarte impresionat de această grijă rațională a inventatorului. Se pune totuși o întrebare: cine controlează `factorul uman” al acestuia? Dacă inginerul se înșală când intuiește cum vor greși alții?

Greșim adesea, o știm. Uneori suntem capabili și să o recunoaștem. M-aș întreba, totuși, de ce trebuie să greșim, știind grija noastră permanentă de a crea sisteme pe care le dorim infailibile? Nu putem găsi un răspuns fără a nu stărui asupra noțiunii de `factor uman”. Nașterea lui Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, constituie fenomenologic reabilitarea umanității. De acum, în fiecare dintre noi există părticica divină, puterea dumnezeiască iubitoare, ajutătoare și vindecătoare.

Suntem privilegiați! Tocmai din acest motiv ar trebui să regândim și ceea ce înțelegem prin `factorul uman”, dincolo de dificultatea evidentă în a da un înțeles real și mulțumitor fenomenului. Nu are rost să rămânem doar la realitatea greșelii inevitabile, chiar importantă pentru inventatorul unei mașini ce odată va fi condusă de un om oarecare. Nașterea lui Iisus Hristos modifică fundamental raportul existențial dintre a trăi și a greși. Fericitul Ieronim afirmă, preluând axioma lui Seneca, că `a greși este omenesc, dar a persevera în greșeală este diabolic”. Nașterea Domnului ne dă puterea de a scăpa din fatalitatea vieții așezate sub povara greșelii ontologice. Prin Iisus Hristos primim libertatea de ne emancipa, începând liberi să deosebim obiectiv diferența dintre bine și rău și să dobândim puterea de a ne spori talanții pe calea mântuirii, pe care pornim împreună cu Pruncul ce se naște.

M-am gândit adesea în ziua de Crăciun, în liniștea sărbătorii, dacă nu cumva sunt pe cale a-mi îngropa talantul, a neglija singurul cadou care-mi trebuie cu adevărat. Am primit darul Domnului ce Se naște și care înseamnă să fiu alături de El, să-I urmez, să înţeleg ce se întâmplă în această zi binecuvântată. Nu cred că aș fi demn de toți cei cinci talanți, sfiindu-mă de acea fenomenală putere sufletească ce permite a investi duhovnicește atât de eficient încât să se ajungă la zece talanți, dar sper și mă rog Domnului să păstrez întreagă comoara dăruită, oricare e ea, fără a cântări câți bănuți sunt acolo. Vreau să sporesc comoara sufletului meu atât de mult și de puternic, încât să înțeleg că nu mai am cum să persist în greșeală.

Acum știm ce înseamnă `factorul uman”. Că umanitatea reabilitată prin Iisus Hristos se poate îndepărta de ceea ce e rău și nefolositor, că suntem puternici, dacă o vrem. Să schimbăm sensul vechii axiome moștenite din înțelepciunea înaintașilor, să ne gândim că vom afirma mai departe că greșeala este omenească, că așa suntem noi în sensul obiectiv și realist al existenței noastre. Dar vrem să perseverăm în credință și în fapte bune, care sunt de la Domnul. Și în noaptea adâncă de iarnă, atunci când steaua răsare pe cerul din nou senin, să visăm că ne vom urca într-un vehicul minunat care ne duce cu viteza luminii departe de ceea ce am greșit. Am fi mai buni și mai drepți. Să credem că acest vis, ca toate visurile, își are dramul lui de adevăr. Și dacă mașina fermecată ne readuce aproape de nevinovăția copilăriei, să credem în Cel ce Se naște în noaptea binecuvântată, în bunătatea Acestuia și să ne bucurăm de vestea minunată. Putem să reușim. O știu.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!