Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Peste 7200 de participanţi la sărbătoarea iei, la ASTRA

Peste 7200 de participanţi la sărbătoarea iei, la ASTRA

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Transilvania
Un articol de: Ziarul Lumina - 28 Iunie 2017

Muzeul ASTRA a sărbătorit timp de trei zile, în preajma sărbătorii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, numită şi sărbătoarea Sânzienelor sau Drăgaica, cel mai frumos veșmânt tradițional, ia.

Evenimentul, aflat la cea de-a IV-a ediție, a atras 7239 de vizitatori în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, dintre care mai mult de o treime au purtat ia sau o altă cămașă tradițională. Numărul acestora este cu aproape 1500 mai mare față de cel înregistrat la ediția de anul trecut (5831), conform unui comunicat al Complexului Naţional Muzeal ASTRA.

Vineri, 23 iunie, a fost omagiată cea mai mare țesătoare din Valea Hârtibaciului, Silvia Tecoanță, prin lansarea volumului „Un Tezaur uman viu, o Lecție de țesut”. Expoziția „IA Aidoma” a prezentat nu doar cele 40 de cămăși românești aflate peste granițe, în marile muzee ale lumii, ci și poveștile lor, tainele din spatele semnelor cusute, alături de cele care le-au ajutat să se materializeze în timpul prezent prin trudă și documentare, 33 din cele aproape 20.000 de membre ale celei mai mari şezători virtuale „Semne cusute în acţiune”, coordonate de arhitecta Ioana Corduneanu. Expoziția va rămâne la Muzeul ASTRA până la mijlocul lunii august.

Sâmbătă, 24 iunie, au pedalat îmbrăcați în ie, din centrul istoric până în Muzeul ASTRA, mai mult de 200 doamne și domni pe Biciclete Cochete. Atelierele educaționale, cele de consiliere sau atelierele de creație conduse de meșteri populari au sâtrnit interesul câtorva sute de par­ticipanți. Concursurile au scos la iveală nenumărate ii și cămăși vechi și valoroase, precum și povești hazlii sau crâmpeie de viață, după cum au remarcat organizatorii.

„Am aflat cum se pedepseau iile în locul femeilor frumoase, dar și cum, chiar de pe front, cea mai mare preocupare a unui țăran simplu din Țara Fă­gărașului nu era propria viață ci familia lăsată acasă și treburile gospodărești, căci toate aveau rostul și timpul lor”, conform comunicatului transmis de Complexul Naţional Muzeal ASTRA.

De asemenea, aproape 100 de persoane s-au prins în „Hora de Sânziene” duminică, 25 iunie, la ieșirea de la Sfânta Liturghie, în zona Bisericii din Bezded. De asemenea, cei care au venit îmbrăcați în ie sau orice cămașă tradițională au avut acces gratuit în Muzeul ASTRA în perioada 23-25 iunie, conform organizatorilor.

„IA este la modă în întreaga lume, mulți o poartă, dar cu siguranță sunt mulți și cei care nu ştiu de unde provine acest obiect vestimentar. De aceea, continuăm să organizăm acest eveniment la Muzeul ASTRA, fiindcă ne dorim ca lumea să cunoască îndeaproape ia și legendele ei chiar de la cei care duc mai departe această tradiție”, a spus Ovidiu Baron, directorul general adjunct al Muzeului ASTRA.