Actualitate religioasă
Pilda samarineanului milostiv - program al faptelor bune

Pilda samarineanului milostiv - program al faptelor bune

Arhid. Ştefan Sfarghie, 13 Noiembrie 2017

În Duminica a 25-a după Rusalii, ieri, 12 noiembrie 2017, în cadrul Sfintei Liturghii a fost citită Evanghelia de la Sfântul Evanghelist Luca (10, 25-37), în care este relatată pilda rostită de Mântuitorul Iisus Hristos, a samarineanului milostiv. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat în predica rostită în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reşedinţa Patriarhală că această pildă ne ajută să ne pregătim pentru perioada Postului Naşterii Domnului şi să înţelegem semnificaţia spirituală a acestei perioade, „a postului unit cu rugăciunea şi cu milostenia, ca urcuş interior al sufletului în comuniunea sfinţilor împlinitori ai voii lui Dumnezeu în istorie”.

Preafericirea Sa a explicat faptul că omul care cobora de la Ierusalim la Ierihon şi a căzut între tâlhari, fiind dezbrăcat, rănit şi lăsat aproape mort, reprezintă neamul omenesc doborât de patimi egoiste. „Coborârea de la Ierusalim spre Ierihon înseamnă degradarea omenirii prin înstrăinarea ei de Dumnezeu. Astfel, omul păcătos decade, devine aproape mort sufleteşte şi coboară spre moarte biologică, pentru că plata păcatului este moartea”, a spus Patriarhul României. Întâistătătorul Bisericii noastre a precizat că fapta bună săvârşită de samarineanul milostiv (care în mod simbolic Îl reprezintă pe Mântuitorul Iisus Hristos) înseamnă ridicarea naturii umane, căzută în păcat şi rănită de patimi. „Hristos-Domnul, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, unge omenirea bolnavă de păcat cu untdelemnul Botezului (adică Sfântul şi Marele Mir), plin de harul Sfântului Duh, care se dăruieşte omului spre vindecare de păcat şi spre creştere spirituală. Vinul turnat pe răni înseamnă vinul Sfintei Euharistii, adică Sângele Domnului pe care omul îl primeşte în Sfânta Împărtăşanie dimpreună cu Trupul Domnului, spre vindecarea sufletului şi a trupului, spre iertarea păcatelor şi spre viaţă veşnică”, a arătat Preafericirea Sa.

„Biserica nu este tribunal, ci spital, în care oamenii se vindecă de păcate”

În continuare, Părintele Patriarh Daniel a evidenţiat că Biserica lui Hristos este prefigurată în pilda samarineanului milostiv de casa de oaspeţi în care se vindecă omul rănit de tâlhari. Preafericirea Sa a spus că, în concepţia unor Sfinţi Părinţi ai Bisericii, cei doi dinari oferiţi administratorului casei de oaspeţi înseamnă Vechiul şi Noul Testament, care se oferă omenirii spre vindecare şi mântuire de păcate „Aceşti doi dinari pot simboliza şi cele două porunci ale iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, prin care oamenii se vindecă de boala egoismului (...). Înţelegând că această casă de oaspeţi în care se vindecă oamenii răniţi de păcate şi patimi reprezintă Biserica lui Hristos, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Biserica nu este tribunal, în care oamenii sunt judecaţi, ci spital, în care ei se eliberează şi se vindecă de păcate”.

Preafericirea Sa a reliefat că pericopa evanghelică din Duminica a 25-a după Rusalii nu se mărgineşte la descrierea unui gest frumos, ci ea este şi un îndemn clar şi ferm la acţiune, la fapta cea bună: Mergi şi fă şi tu asemenea (Luca 10, 37). Părintele Patriarh Daniel a subliniat că acest îndemn al Mântuitorului Iisus Hristos a fost urmat de Biserică încă de la începuturile sale. „Aşa se explică opera filantropică sau lucrarea caritabilă a Bisericii de-a lungul veacurilor. Numele de Bunul samarinean a fost dat mai ales unor spitale, deoarece samarineanul milostiv simbolizează atât iubirea smerită şi milostivă a lui Hristos, cât şi lucrarea filantropică sau caritabilă a Bisericii Sale”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Fiecare om poate deveni chipul samarineanului milostiv

Patriarhul României a explicat apoi că aproapele este orice om care ajută pe semenul său, dar şi orice om care este în nevoi şi aşteaptă ajutorul celorlalţi oameni, indiferent de neam, de rang, de funcţie sau de vârstă. „Fie­care om poate deveni chipul sa­marineanului milostiv, chipul mi­lostivirii Mântuitorului Iisus Hristos, întrucât prin fiecare om Hris­tos-Domnul poate arăta iu­bi­rea Sa milostivă şi darnică în lume. Aproapele nostru nu este întotdeauna cel ce ne este nouă apropiat prin înrudire sau prin apropiere geografică ori fizică. Mulţi părinţi nu mai sunt cu adevărat aproapele pentru copiii lor pe care i-au abandonat, după cum mulţi copii nu mai sunt aproa­pele pentru părinţii lor pe care i-au părăsit şi nu-i mai ajută. Deci problema definirii corecte a aproapelui nu este una de ordin spaţial, ci una de ordin spi­ritual. Ea priveşte calitatea relaţiilor umane. Fiecare om poa­te deveni mâinile iubirii milos­tive ale lui Dumnezeu, prin care El lucrează în lume. În isto­ria poporului român, ca răspuns la rugăciunile sale pentru a dobândi libertatea şi unitatea na­ţio­nală, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neamul nostru. De pildă, România Mare s-a realizat şi prin con­ducători ca Regele Ferdinand şi Regina Maria, care nu aveau deloc sânge românesc în venele lor, dar iubeau pe români. Când Dumnezeu voieşte să ridice şi să ajute un popor, lu­crează prin cine voieşte El, când voieşte şi cum voieşte, ca noi să învăţăm că nu numai cei de un neam cu noi sau rude apropiate pot să ne ajute, ci, ade­sea, chiar şi oameni străini de nea­mul nostru”, a arătat Întâi­stă­tătorul Bisericii noastre. La final, Preafericirea Sa a sub­lini­at că Biserica Ortodoxă Ro­mâ­nă a intensificat în ultimii 20 de ani lucrarea social-fi­lantro­­pică, „toate acestea re­pre­zen­tând o lucrare de bun sama­rinean. Pilda samarineanului mi­lostiv este pentru noi toţi un pro­gram, un îndemn la fapte bune”.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!