Sănătate
Uleiul de muşeţel este intens utilizat în aromaterapie

Plante aromatice eficiente în combaterea bolilor

Speciile vegetale cu mirosuri atrăgătoare au fost printre primele plante recoltate de om şi utilizate în scopuri multiple: tratarea unor boli fizice şi psihice, condimentarea hranei, prepararea produselor de cosmetică. Se poate spune că utilizarea plantelor aromatice urcă pe firul timpurilor până în cele mai îndepărtate epoci ale istoriei. Cu toate acestea, noţiunea de aromaterapie a apărut relativ recent, în anul 1926, fiind lansată de şcoala franceză de medicină din Lyon, prin chimistul R.M. Gattefosse.

Aromaterapia este o ramură a fitoterapiei care prezintă formele de utilizare a uleiurilor eterice şi a extractelor alcoolice din plantele aromatice, în scopul prevenirii şi vindecării multor boli. Acţiunea terapeutică a acestor plante se bazează pe conţinutul ridicat în uleiuri eterice (volatile), plăcut mirositoare, dovedite a fi cu mare eficienţă în prevenirea sau profilaxia unor boli infecţioase, provocate de microorganisme sau de paraziţi, precum şi ca tratament la bolnavii alergici la antibiotice.

Între substanţele odorante din plante, utilizate de-a lungul timpului, au fost incluse patru noţiuni, adesea confundabile: mirodenii, arome, parfumuri şi condimente. Aceste componente ale plantelor aromatice sunt deosebit de utile pentru vindecarea unor afecţiuni (digestive, respiratorii, cardiace, renale-genitale, nevrotice, reumatismale etc.). Capacitatea de a digera alimentele şi plăcerea de a mânca cu poftă sunt dezvoltate de consumul unor condimente aromate. Acestea au o importanţă considerabilă în buna funcţionare a aparatului digestiv, fiind bine cunoscută corelaţia dintre digestie şi intensitatea apetitului.

Mirodeniile, extrase din plantele exotice aflate pe alte latitudini ale globului, au fost utilizate încă din Antichitate.

Multe plante aromatice din flora autohtonă şi europeană conţin uleiuri eterice cu proprietăţi aromatizante, odorizante, dar şi cu evidente efecte antiseptice şi bactericide contra unei multitudini de agenţi patogeni infecţioşi, precum şi alte efecte (antitoxice, antifermentative, colagoge, vermifuge), inclusiv proprietăţi hormonale.

În tratamentele interne, uleiurile brute se diluează obligatoriu cu soluţii alcoolice, miere de albine sau uleiuri vegetale. În tratamentele externe sunt folosite sub formă de loţiuni, unguente, aerosoli, inhalaţii sau adaosuri în băi generale sau locale.

Majoritatea plantele aromatice acţionează asupra germenilor patogeni, inclusiv asupra unor bacterii rezistente la antibiotice.

Aceste proprietăţi complexe (antiseptice, bactericide, bacteriostatice, antifermentescibile etc.) se găsesc în uleiurile din foarte multe plante aromatice autohtone (conifere, busuioc, isop, cimbru, salvie, muşeţel, mentă, roiniţă, lavandă, ienupăr) sau în speciile importate (piper, scorţişoară, cuişoare, eucalipt, chiparos, rozmarin, paciuli etc.).

Câteva tipuri de uleiuri din plante

Uleiul de anason – stimulează secreţiile salivare, digestia şi funcţiile pancreatice şi intestinale. Având proprietăţi expectorante, măreşte secreţiile pectorale în bronşite, laringite, traheite, tuse, astm, răguşeală şi pneumonie.

Uleiul de busuioc are proprietăţi antiseptice intestinale, antispastice, fortifiante, revigorante şi tonice, acţionând, în special, la nivelul glandelor cortico-suprarenale. Este utilizat în tratamentul asteniilor, în spasme gastrice şi pilorice, în afecţiuni intestinale (enterite, enterocolite, parazitoze), în relaxarea sistemului nervos (migrene, depresii, anxietate) şi în combaterea infecţiilor tractului respirator (faringite, laringite, răceli, astm bronşic).

Uleiul de chimion are efecte stimulatoare în digestie şi calmante în colite stomacale, indigestii, secreţii gastrice, balonări, aerofagie, combaterea viermilor intestinali şi mărirea poftei de mâncare.

Uleiul de cimbrişor este extras din „planta ciobăniţei”, considerată antibioticul săracului. Prin proprietăţile expectorante, antiseptice pulmonare, antitusive şi antiastmatice are utilizări în tusea convulsivă, bronşită, gripă, guturai şi tuberculoză. Ca tonic general este excelent în întărirea memoriei.

Uleiul din cimbru de grădină, plantă considerată „iarba fericirii”, cu proprietăţi revitalizante, dă rezultate excelente în tulburările de circulaţie sanguină.

Uleiul de conifere (brad, pin, molid) are eficienţă în afecţiuni respiratorii (bronşite, gripe, guturai, laringite, sinuzită, tuberculoză), dureri de cap, nevroze cardiace, alergii, dureri intestinale, gastrite, litiază biliară, diabet.

Uleiul de coriandru are proprietăţi de stimulare a secreţiilor gastrointestinale, carminative şi calmante ale durerilor abdominale, fiind folosit în mărirea poftei de mâncare şi în combaterea colicilor, balonărilor şi aerofagiei, cu eliminarea gazelor din stomac şi intestine.

Uleiul de iasomie este recomandat pentru efectele constatate la bolnavii cu afecţiuni psihice şi psihosomatice (depresie, apatie, debilitate nervoasă), precum şi în boli ale căilor respiratorii (tuse, spasme bronşice).

Uleiul de muşeţel se foloseşte în tratamentul intern al colicilor abdominali, infecţii gastrointestinale, ulcere gastrice şi duodenale, enterocolite.

Uleiul din rizomi de obligeană are proprietăţi tonice, carminative şi diuretice, fiind utilizat în disfuncţiile gastrointestinale pentru stimularea secreţiilor gastrice.

Uleiul de rozmarin are o acţiune puternic antimicrobiană. Planta este numită „iarba oamenilor puternici”, fiind un excelent stimulator fizic şi psihic, cu aplicaţii în tulburări circulatorii, respiratorii, nervoase şi hepatobiliare, stabilizator al tensiunii arteriale şi stimulator cortico-suprarenal.

Uleiul de cuişoare este eficace la eliminarea toxinelor şi a gazelor din stomac. Combate nevralgiile, durerile de dinţi şi reumatice.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!