Lumina literară şi artistică
Poezie: Alexandru V. Dan

Poezie: Alexandru V. Dan

27 Decembrie 2015

Poetul și prozatorul Alexandru V. Dan s-a născut în 1973 la Bucureşti, este absolvent al Facultății de Management Financiar-contabil, a Universității „Spiru Haret”. În prezent este redactor la Editura Universităţii din Bucureşti, în trecut a lucrat ca redactor coordonator la Editura CH Beck din Bucureşti și șef al Departamentului Editură şi Bibliotecă al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Este prezent cu o proză scurtă în antologia de povestiri „Best of mystery & horror - Revista de suspans”, apărută la Editura Herg Benet, în 2014. A publicat poezii, eseuri și proză în diverse reviste tipărite și online.

Din pseudopsalmi

Slăvit e Domnul,
că mi-a arătat nevăzuţii duşmani
după ce le-am scăpat din gheare
şi prăpăstiile cele fără-de-sfârşit,
când am trecut de ele.

*

Cu ce mă poate ajuta cel ce nu înţelege?
Mai degrabă voi grăi către Tine, Doamne,
căci aceasta este rugăciunea,
ca omul să-şi vadă singurătatea
mai veche decât propria-i umbră.

*

Până şi viespile îşi clădesc stupi cu miere;
ce e mai rău de-atât
de la demoni vine.

*

Când clipa din urmă se apropie,
cei fărădelege îi grăbesc şi mai mult venirea,
înmulţindu-şi răutăţile;
dar Tu, Doamne, mai înainte de Sfârşit
dă-ne în inimi şi în gând bunul Început
pentru ca măcar să ne fi Născut!

*

Blestemat e cel ce cheamă sufletele morţilor
Dar şi mai blestemat, cel ce sugrumă glasul străbunilor în inima sa.

*

Blestemat e cel ce-şi judecă bătrânii
Dar şi mai blestemat, cel ce lasă judecata lor pe mâna străinilor.

Aici sunt, Azibabel,

încins cu dalba cămaşă a străbunilor
pe care o ultimă lacrimă de iubire
ţi-a îngăduit să o sfâşii

pe când tu te străduiai să născoceşti
moartea sufletului

Şi ştiu că pe tine, cel ce crezi
că o singură faptă poate învinge anii,
darămite veşnicia
şi că un singur rău făcut
nu s-ar mai întoarce
întru jupuirea zilelor tale

şi
care te socoteşti vrednic să trâmbiţezi
clipa Sfârşitului,

pe tine, ştiu,
cel mai tare te necăjeşte faptul că inima mea
încă nu a uitat de luptă...

Dar află, Azibabel,
că nici eu nu sunt
ceea ce vezi!

*

Ţie,
căruia ai cerut să-L vezi pe Domnul la înfăţişare:
El este prea departe!
E înapoia ta
ţi-e pururea în spate

Cum ar putea vedea o faţă a unei coli
cealaltă faţă?

*

Cine-i atât de viteaz încât să se ridice
şi să-Mi vorbească
faţă către faţă?
Iată, viaţa omului precum o zi este,
lumina nu aşteaptă,
soarele e deja pe cer.

Cine Mă va întreba despre zi
o va petrece fericit
în sufletul său
Şi cine pe înserat va rătăci
cu-o lumânare aprinsă
către Mine
va afla secretul nopţii
cel fără-de-întoarcere.


pseudopsalmul neprevenirilor

Ce folos să afli
că va veni furtuna
dacă nu te-ai făcut mai înainte prieten
cu Cel ce lasă
urgiile să se-nteţească?

De ce ai vrea s-auzi:
„Fii gata! Cutremurul va-ncepe!”
de vreme ce al tău suflet
de tine însuţi schingiuit
neîncetat cheamă pedeapsa?

Sau la ce bun să ţi se spună:
„Mai ai o zi din viaţă” sau „o lună”
dacă nu te-ai atins cu anii
de apa vie şi de focul morţii?

Psalm X

Coala de hârtie
pe care îşi strigă Iov întrebările
ni se aşterne înainte ca o pustie sfâşiindu-se în două
minimă carte deschisă ce înghite
cu furia pământului
fărădelegea
şi nebun e cel ce caută să descoasă
acest giulgiu de hârtie!

însă viteazul anevoie poate fi convins
el nu iubeşte vorbăria
tot ceea ce-i lipseşte
sunt întrebările

ochii lui vor sclipi în zorii bătăliei
privirea i se va lumina atunci când
un zâmbet şi o mână întinsă
îi vor reînvia izbucnind certitudini,
sentimente neştiute

*

Este scris: „Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.”
Dar asemeni prăpastiei morţilor
mai există una
între voi şi alţi fraţi de-ai voştri:
pentru ei păcatul încă nu s-a pomenit pe lume
şi nu există moarte
dintâi ori de-a doua
şi nici înviere

Aceştia sunt asemenea unor soldaţi care încă nu au aflat
că războiul s-a sfârşit

şi un altul, mai greu, a început

*

În anii vieţii mele
întrebam cu spaimă:
De ce mi se taie, Doamne
mâinile, picioarele?
Dar mâinile şi picioarele
de-al doilea
s-au dovedit a fi mai bune
şi cele de-al treilea
mai abitir.


Înțelegerea alungă nefericirea

Adu-ți aminte, suflete al meu
că fericirea de care te bucuri acum
poate fi spre pierzare
iar suferința,
spre mântuire.

Căci poate oare dobândi omul răbdarea
fără de suferință?
Și cum ar putea fi primit în ceruri
un nerăbdător?

*

Pe-acela care se încarcerează singur
nimeni nu-l va putea lipsi de libertate
Pe-acela care singur se insultă
nimeni nu-l va putea jigni

Ferice de cel ce-şi aminteşte
că smerenia e pentru sine
şi nu pentru ceilalţi.

*

Duşmanul                         Căci acela  

   neîncetând                   ce îndrăzneşte         

      cu ispitele               să găzduiască            

         are                     veşnicia

            răbdarea        în casa

               timpului   sufletului său

            dar voi         va fi

         fraţilor                la rându-i

      să vă înarmaţi          invitat

   cu răbdarea                   în casa

veşniciei                            veşniciei


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!