Lumina literară şi artistică
POEZIE: Florin Caragiu

POEZIE: Florin Caragiu

24 Iunie 2018

Florin Caragiu (n. 1969, Ploieşti) este directorul editurii Platytera din Bucureşti (din 2003), editor al revistei „Sinapsa”, organizator al „Serilor Sinapsa” de poezie şi muzică. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov, din 2017. A publicat grupaje de poeme, articole și studii în majoritatea revistelor literare importante. Între volumele publicate: „Cuviosul Ghelasie Isihastul” (ed. Platytera, 2004); „catacombe. aici totul e viu” (ed. Vinea, 2008, Marele Premiu Vinea pentru debut, nominalizat pentru premiile revistei „România Literară” şi „Mihai Eminescu”, Opera Prima, 2008); „Antropologia Iconică” (ed. Sophia, 2008); „Repere patristice în dialogul dintre teologie şi ştiinţă” (co-autor, volum coordonat de Adrian Lemeni, ed. Basilica a Patriarhiei Române, 2009); „Sentic” (ed. Vinea, 2009), „Omul cu două inimi” (ed. Vinea, 2014), „Întrupări ale iubirii” (ed. Platytera, 2014). Volumul „L'homme à deux coeurs” (Vinea, 2014), tradus în limba franceză de Anamaria Lupan, a fost lansat la Salonul de Carte de la Paris în 2014.

 

SÂNGE CURAT

(poeme de dragoste)

*

omul care este iubit poate suporta orice
ca hârtia
suferințele lui sunt cuvinte pe o coală
pe care le citește ca pe o poveste de viață
a unui scriitor de departe
pentru că iubirea ne trage de aproape departe
și de departe aproape
așa că acum, în smerita mea suferință,
dau slavă lui Dumnezeu și mă rog:
miluiește dragostea care mă ține viu cu duhul
ca nimic să nu mă despartă de ea în veci

*

ia-ți capul tău și umblă
lumea te caută primprejur
spinul din gât ține viața aproape
cel pierdut se trezește
sună o goarnă
livezile își flutură viermii
dragostea mea
tu, care ești pentru mine ca aerul
pe care îl respir
și fără de care agonizez
lasă-mi mintea tulbure să se spele în ochii tăi
pune mâna și strânge neliniștea mea
ia-mi cireșe, ce vrei
amurgul dă roată
peștii zburători sunt curcubee pe ape
ce mărunte sunt gândurile

*

Dumnezeu și-a înfipt colții în mine
ca o lună în urletul lupului
la etajul treișpe al lumii
javra asta cu coada ridicată
are o privire de om
m-ai găsit, dragoste, în noroi
ca pe un bănuț de argint găurit
pe care l-ai dat vieții

*

rugăciunea aceasta o spun:
te iubesc
sunt un pământ plin de râme
ce ține pașii tăi
ca o candelă flacăra
roiul de viespi se împrăștie
trupul meu stă lângă mine și plânge
mai e vară?
lupii se roagă
piciorul s-a prins de cârlig
cântă alunii
unde ne poartă pașii?
ei știu

*

nu știu ce va fi
dragostea începe de lângă tine
și se ia
vom pleca în lumea mare
frumusețea ei ne va mișca
vom spune: mulțumesc, Doamne
și ne vom întoarce flămânzi de copilărie
oamenii vor da din cap și vor spune:
ce pierdevară
dar nouă ne va păsa nu de ce zic
ci de toată această tristețe a lor
răsărită de unde nu știu
ca o umbră

*

mă uit pe fereastra camerei de spital:
un turn alb lângă o clădire cu
acoperiș hexagonal
în juma de oră dragostea mea e aici
nu lua apă
casele din depărtare lucesc a apus
mă gândesc la distanța de la vorbă
la faptă
unde ne oprim ades
ca într-un ținut al fetei morgana
vino
prăpastia aceasta o vom umple
cum îți este?
ce ți-ai dori?
lasă-mă să te port în mine

*

n-am dormit azi-noapte
m-am gândit la dragostea mea
care nu mai trăiește pentru sine
la renunțările ei
la fricile ei
la visele ei
cât îi râvnesc fericirea!
pentru aceasta mă rog
și grija de binele ei mă răscolește
ascult bătăile inimii și zic:
nu ne despărți, Doamne
cât voi lipsi puțin


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!