Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Pojarniţa, „doctorul“ casei

Pojarniţa, „doctorul“ casei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sănătate
Un articol de: Constantin Milică - 25 August 2009

Sunătoarea sau pojarniţa este foarte mult utilizată de populaţiile din majoritatea ţărilor aflate în zona temperată a Europei, Asiei şi Americii de Nord. În România este în atenţia locuitorilor din diferite zone naturale, care i-au dat numeroase denumiri populare: crucea-voinicului, iarba-crucii, iarba Sfântului Ioan Botezătorul, buruiana de foc, drobişor, iarba-sângelui, iarba-spaimei, închegătoare, pojar şi floare-de-năduf (în Sebeş).

Credinţa populară veche considera că seva roşie, circulantă prin vasele libero-lemnoase ale plantei, ascunde un strop din sângele Mântuitorului.

Faptul că între denumirile populare este evocată crucea (iarba-crucii, crucea-voinicului) demonstrează legătura făcută de popor între această plantă şi Crucea sfântă, simbol al salvării şi al mântuirii.

Sunătoarea este o plantă care se găseşte în flora spontană de pe pajişti, fâneţe uscate, tufişuri, mărăcinişuri, liziere, locuri necultivate şi calcaroase, marginea drumurilor şi marginea pădurilor, tăieturi de pădure, de la câmpie până la zona subalpină. În scopuri medicinale se folosesc vârfurile îmbobocite şi înflorite şi partea nelignificată a lăstarilor, pe lungimea de 20-30 cm de la vârf. Florile au culoarea galben-aurie, iar la presare între degete sau prin fierbere lasă un suc roşu-sângeriu.

Recoltarea se face în lunile iunie-august, în zilele însorite şi la orele de amiază. Se usucă în strat subţire sau în mănunchiuri suspendate, în locuri umbrite, deoarece se înroşesc la soare. Produsul uscat are miros balsamic şi gust aromat, amărui, astringent.

Proprietăţile terapeutice ale plantei

Sunt foarte diverse în corelaţie cu componentele chimice multiple din vârfurile înflorite:

- antigastrice, antiulceroase, antidiareice, colagoge, coleretice;

- expectorante şi febrifuge;

- aperitive şi stimulatoare ale digestiei datorită substanţelor amare;

- antihemoroidale şi vermifuge;

- antiinflamatoare şi cicatrizante hepatice şi intestinale;

- vasodilatatoare şi hipotensoare cardiace;

- antidepresive şi antinevralgice;

- antiseptice urinare;

- astringente;

- antibiotice, calmante în dureri.

Pojarniţa, leac pentru toate

- În boli ale sistemului nervos: combate stările de depresie psihică, migrene, dureri de cap, nevroze, isterie, nevralgii faciale, somnambulism, anxietate, tulburări de vorbire, pierderea cunostinţei, traumatisme craniene cu sechele. Tratamentul cu produse din sunătoare este recomandat la bărbaţii cu stări depresive, lipsiţi de entuziasm, firi închise şi mohorâte;

- în boli ale aparatului digestiv: combate gastritele hiperacide, ulcerul gastric şi duodenal, infiltrarea grasă a ficatului, icter, ciroză, ascită, degenerarea celulei hepatice, hepatită cronică evolutivă, insuficienţă hepatică, dischinezie biliară, colite cronice, enterocolite, colecistopatie, diaree, dizenterie, crampe stomacale, lipsa poftei de mâncare, hemoroizi, viermi intestinali;

- în afecţiunile pulmonare: are efecte benefice în astm bronsic, bronşite acute, catar pulmonar, tuse, răceli, năduşeală, tuberculoză incipientă;

- în afecţiuni cardiovasculare: hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă şi circulatorie, arterită obliterantă, varice, ulcere varicoase;

- în afecţiuni reumatismale: dureri articulare, reumatismale, sciatică, gută;

- în afecţiuni bucale, inflamaţii ale gâtului, gingiilor şi ganglionilor;

- în boli dermatice: răni deschise şi purulente, plăgi provocate prin tăieturi, eczeme, furuncule, acnee, arsuri, contuzii, eritem solar, înţepături de insecte.

Observaţii: După utilizare, în tratamente interne sau externe, se va evita expunerea corpului la soare, deoarece provoacă fotodermie, manifestată prin roşeaţa pielii, prurit, tumefieri cutanate, umflarea buzelor şi a pleoapelor.

Preparate pentru uz intern

- infuzie dintr-o lingură herba uscată şi mărunţită la 200 ml apă clocotită; se infuzează în vas acoperit timp de 10 minute, se strecoară şi se beau 3 ceaiuri pe zi, prin înghiţituri rare, după fiecare masă, având efecte în colite cronice, enterocolite, boli de ficat şi vezică biliară, diaree. Pentru acţiunea antidepresivă cura durează 2-3 luni, efectul instalându-se după trei săptămâni de tratament;

- infuzie concentrată dintr-un amestec de sunătoare, coada-şoricelului, vulturică şi salvie, din care se beau două căni pe zi, cu indicaţii în incontinenţă urinară (băute înainte de ora 18:00) sau o ceaşcă luată dimineaţa, pe nemâncate, cu efecte vermifuge;

- tinctura de sunătoare se prepară din doi pumni de herba uscată la un litru alcool 400; se lasă la macerat 2-3 săptămâni într-o sticlă ţinută la cald, după care se strecoară şi se păstrează la rece, în sticle bine închise. Se consumă câte 10-15 picături, de 3-4 ori pe zi, având acţiune de tip vitaminic P asupra permeabilităţii vaselor sanguine (de 2 ori mai mare decât rutozidul). Într-o cură de minimum 21 de zile, acţionează asupra afecţiunilor nervoase, mai ales în nevroze, nevrite, depresie psihică, astenie, isterie, debilitate nervoasă, insomnie, somn agitat, mers în somn (somnambulism), tulburări de vorbire. Prin efecte antiseptice, antiinflamatoare şi astringente, acţionează în diaree, colită cronică, enterocolită, congestie hepatică, hepatită cronică, gastrite, ulcer gastric şi dispepsii. La tratamentul cu tinctură se recomandă, concomitent, să se adauge consumul unui ceai zilnic de sunătoare, o baie zilnică de picioare şi o baie generală săptămânală;

- maceratul din 30 g flori uscate în 500 ml alcool 400 şi o lămâie tăiată în rondele; se lasă la macerat 15 zile la loc cald, se îndulceşte după gust şi se consumă câte 2-3 păhărele pe zi în scop aperitiv şi în uşurarea digestiei;

- vin de sunătoare preparat din 30-50 g herba uscată la un litru vin alb, ţinut timp de 10 zile pentru macerare. Se iau câte 2-3 păhărele pe zi, între mese, cu efecte în afecţiunile pulmonare (astm, bronşite);

- sirop de sunătoare - se prepară din 250 ml infuzie concentrată pusă într-un sirop din 300 g zahăr şi 200 ml apă. Se ia câte o lingură la intervale de o oră, cu efecte în reglarea secreţiei bilei;

- uleiul de sunătoare se prepară din 20 g flori uscate umezite cu 50 ml alcool 700; după 12 ore se adaugă 200 ml ulei de măsline sau de floarea-soarelui şi se lasă la macerat 4-6 săptămâni. După fiecare săptămână se mai pun în macerat câte 100 g vârfuri înflorite astfel că, în final, se obţine un ulei bogat în extract activ, de culoare roşcată. Pentru scurtarea duratei de preparare se ţine maceratul timp de două ore pe baia de apă în fierbere, agitând la mici intervale. După 2-3 zile de repaus, se strecoară prin tifon dublu şi se stoarce. În ziua următoare se strecoară din nou, obţinând un ulei limpede, de culoare roşcată, care se păstrează în sticle brune, la întuneric şi răcoare. Se consumă câte o lingură, dimineaţa şi seara, cu efecte antiulceroase, cicatrizante şi antispastice în ulcer gastric şi duodenal, boli de ficat, colici biliare şi colite cronice;

- pulbere din herba uscată şi măcinală (10 g) se amestecă cu 20 g miere de albine şi se ia, dimineaţa şi seara, câte o jumătate de linguriţă, având efecte în stimularea secreţiilor biliare, boli de ficat şi colite cronice.

Tratamente externe

- infuzie concentrată (două linguri la 250 ml apă clocotită) se foloseşte drept gargară cu efecte favorabile în inflamaţiile gingiilor, dureri de dinţi, stomatite şi faringite;

- decoct din 30-50 g herba la un litru apă: se fierbe 5 minute, se strecoară şi se recomandă pentru spălături pe plăgi cutanate şi ca băi locale pentru igiena pielii (5-6 litri decoct la apa din cadă);

- tinctură din 50 g flori proaspete la 500 ml alcool 700 - se macerează 7-10 zile, se strecoară şi se foloseşte pentru frecţii în dureri de lumbago, reumatism şi sciatică sau sub formă de comprese în eczeme, plăgi infectate, arsuri, ulceraţii de gambe, hemoroizi, nevralgii. Ca apă de gură este utilă în stomatite, gingivite şi abcese dentare;

- baia generală se prepară dintr-o găleată de plante puse la macerat în 5-6 litri apă rece timp de 12 ore. În dimineaţa următoare se încălzeşte până la fierbere şi se strecoară în apa din cadă, unde se face, săptămânal, o baie generală, cu efecte în relaxarea stărilor depresive, afecţiuni nervoase, somn agitat, isterie, incontinenţă urinară, calmarea durerilor reumatismale şi în cicatrizarea rănilor şi a arsurilor;

- uleiul de sunătoare are rol cicatrizant şi calmant în tratarea rănilor, eczemelor, entorselor, ulcerelor de gambă, arsurilor solare şi chimice sau sub formă de badijonări, schimbate de două ori pe zi, contra durerilor reumatice şi gutoase;

- untul de sunătoare se prepară din 500 g flori proaspete puse într-o sticlă cu gâtul larg, care se umple cu ulei de măsline sau de floarea-soarelui. Se astupă bine şi se aşază la soare sau la un loc cald timp de 3-5 săptămâni, până la colorare în roşu. După strecurare prin tifon dublu, se presează bine şi se păstrează la rece şi întuneric în sticle brune. Se utilizează ca pansament în arsuri, tăieturi, răni deschise, eczeme, bube dulci, lumbago sau ca masaj în dureri de inimă, ficat şi abdomen, ulcere gastrice, insomnie şi astenie, mai ales la copii şi bătrâni, având rol calmant şi liniştitor.