Poveste despre cei care iubesc Biserica

Narcisa Elena Balaban, 13 Iulie 2007

Îi place să vină la biserică, chiar dacă nu este slujbă. Intră, încuie uşile şi priveşte la icoana Maicii Domnului „cu toată dragostea pe care poate s-o aibă ea, şi asta îi este de ajuns“. În cei 45 de ani de când este aproape de Biserică, din experienţele trăite alături de alţi credincioşi, din tot ce a simţit în Casa lui Hristos şi de la părinţii săi, a învăţat şi s-a convins că nimic nu este posibil fără Dumnezeu. A ezitat să accepte un dialog cu un jurnalist, doar pentru a se feri de „primejdia“ căderii în patima mândriei. De aceea, şi-a construit povestea încercând să includă mai puţine vorbe despre ea şi mai multe despre cei pe care i-a cunoscut.

Oltea Horecica, născută în inima tradiţiei bucovinene, a venit la Iaşi în 1959. Şi tot atunci a descoperit o bisericuţă în mijlocul unui cimitir din centrul Iaşului. Mirată că nu scria nimic pe nici un perete, pe nici un indicator, a abordat o bătrână care a lămurit-o că, în trecut, aici fusese mănăstire de maici şi că biserica este închisă din cauza gradului avansat de degradare.

Toată jertfa de la pomenirea morţilor o dădea săracilor

Mai târziu, a aflat că Biserica „Sf. Cuv. Parascheva“ (Mitocul Maicilor) era afiliată Bisericii Banu, unde paroh era părintele Paul Mihail, „o persoană distinsă, suflet deosebit, un om simplu, nu protocolar şi… atât de bun!“. Şi-a amintit că „toţi cei care veneau la biserică nu plecau fără un bănuţ sau fără un colăcel. Când se făcea pomenirea morţilor, părintele avea un obicei pe care eu nu l-am văzut la nici o biserică. La pomenirea morţilor, omul de serviciu, Vasile, care e şi acuma la Banu, punea toată pomana în coşuri. Apoi, părintele făcea nişte pachete, scria cu mâna lui pe fiecare pachet numele celui căruia i se cuvenea. Avea el nişte familii de bătrâni paralizaţi, căzuţi la pat, care locuiau în jurul bisericii Banu. Şi încă ceva! Când primea un prosop la pomenirea morţilor, la un botez sau la alte servicii, nu l-am văzut niciodată să ia prosopul şi să-l ducă în Altar, ci îl dădea cuiva, în special copiilor. Drept dovadă, şi fiica mea şi acuma are două prosopele de la părintele Paul Mihail“.

Primii bani pentru restaurarea bisericii Mitoc

Oltea Horecica ne-a spus câteva lucruri şi despre începuturile legăturii sale cu biserica „Sf. Parascheva“ - Mitocul Maicilor: „M-am legat de această bisericuţă în 1962, când am primit apartament în apropiere. Părintele deschidea biserica numai la hram, pe 14 octombrie, iar eu şi mama veneam cu câteva zile înainte ,pentru a face curat, pentru că arăta jalnic. Plafonul avea fisuri aşa de mari, încât puteai băga mâna. Pereţii erau negri, plini de păianjeni, podeaua era ruptă, iar covoarele se învechiseră şi erau urâte“.

Mai târziu, Dumnezeu a rânduit aşa lucrurile, încât tatăl său a fost ales epitrop la Biserica Banu şi, la propunerea preotului paroh, a organizat o colectă în bani pentru consolidarea şi refacerea Bisericii Mitocul Maicilor. „Deşi contribuţiile erau mici, valoarea era mare, astfel încât, până la revoluţie, tata strânsese 600.000 de lei, şi aceştia în mare parte de la prietenii săi de prin alte localităţi. Ei trimiteau bani, iar el le trimitea chitanţele prin poştă. Între timp, a murit. A fost un mare regret pentru toţi, mai ales că el şi-a dorit foarte mult să vadă această biserică reparată“, continuă ea cu tristeţe.

Reparaţiile bisericii au fost finalizate în 1990, iar la 19 iunie acelaşi an, a avut loc slujba de resfinţire. Prin 1985, doamna Oltea şi-a pierdut şi soţul, astfel că se afla şi mai mult în biserică.

Primul preot de după ’90 la Mitoc

Imediat după resfinţire, a fost numit preot la această biserică - s-a slujit aici până în 1996 pentru credincioşii din Galata - părintele Mircea Stoleriu, paroh la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata. „Toţi credincioşii din Galata veneau aici, bisericuţa fiind neîncăpătoare. Aşa de frumos ştie părintele să se apropie de oameni! De tineri, în special. L-a atras la biserică pe un tânăr care astăzi este preot într-un sat de lângă Câmpulung. Părintele Stoleriu cucereşte cu tinereţea, cu entuazismul, cu energia, cu harul, cu dragostea, cu vocea sa!“, ne spune zâmbind Oltea Horecica.

Dragoste şi dăruire în restaurarea podoabelor bisericii

Părintele Stoleriu a slujit la Mitocul Maicilor până în 1996, când a venit părintele Gheorghe Popa, astăzi paroh la „Sf. Ioan Gură de Aur“, dar şi prorector la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi. „În timpul părintelui Popa s-au făcut foarte multe la biserică. Şi foarte multe s-au făcut cu mâna noastră şi cu dragoste. De exemplu, catapeteasma a fost renovată de acel tânăr, Gabriel Butnaru, care s-a urcat şi a vopsit. Apoi au mai fost alţi tineri de la Teologie care au muncit. Vă daţi seama ce bani ar fi trebuit să dăm la meşteri? Şi multe altele s-au făcut“, continuă ea.

Oltea Horecica a mărturisit că a simţit o mare bucurie când a aflat că la biserica dragă ei va veni părintele Gheorghe Popa: „Îl cunoşteam pe părintele pentru că slujise şi la Banu, îl cunoşteam ca preot, ca un suflet deosebit. Pe mine, părintele nu mă cunoştea prea bine şi m-a testat o vreme. Stăteam acolo, în colţ (arată unde), m-a studiat, nu ştiu când, şi într-o zi s-a apropiat după Liturghie şi mi-a spus: «Aş vrea să vă rog, şi vă rog să nu mă refuzaţi, să vindeţi dumneavoastră lumânări şi să faceţi prescurile». I-am spus că este foarte greu, dar părintele luase deja o hotărâre. Şi iată, cu binecuvântarea sa, am a ajuns să vând şi astăzi lumânări aici“.

„La început, am stat cuminte, parcă nici nu respiram“

În 2001, a plecat şi părintele Popa, în locul lui, venind la Mitocul Maicilor părintele Petre Semen, care slujeşte şi astăzi aici. Doamna Oltea s-a ataşat la fel de tare şi de părintele Semen, deşi la început şi-a manifestat teama de nou: „Pe părintele Semen îl ştiam doar din poveştile fiicei mele, care a făcut a doua facultate la Teologie şi îl avusese profesor. Îmi spunea: «Mamă, e un om extraordinar! În primul rând, e drept!» Şi a venit părintele. La început, am stat cuminte, parcă nici nu respiram. Nu sunt timidă, dar mă aflam într-o situaţie necunoscută. Cu timpul, mi-am dat seama că este aşa cum spusese fiica mea. Un suflet de aur! Eu tânjeam şi după predincile părintelui Popa, dar ascultându-le şi pe ale sale, constat că, dacă le pun pe talgerele cântarului, se formează un echilibru. Adică fiecare are tactul său“.

„Dacă te cunoşti, fără să vrei te apropii de Dumnezeu“

Când a venit la biserică, părintele Semen şi-a luat în serios funcţia de paroh, duhovnic şi bun prieten al celor de la acestă biserică, încât a impresionat şi continuă să impresioneze. „A făcut multe la biserică, de multe ori cu mâna lui. Tot ca să nu plătim, că nu avem de unde. Dacă ceva e stricat, repede pune mâna şi face el. S-au cumpărat mochete, din puţinul credincioşilor şi din banii pe care i-a adunat părintele de la Sfântul Altar. Şi are un suflet catifelat, cum eu nu am întâlnit oameni sau, dacă i-am întâlnit, n-am avut prilejul să fiu în preajma lor. Are un fel discret şi gingaş de-a ajuta, astfel încât să nu jignească“, mai zice ea convinsă.

Doamna Oltea Horecica ne-a mărturisit că a învăţat din predicile părintelui Semen că, „în primul rând, trebuie să fii sincer cu tine. Dacă te cunoşti, fără să vrei te apropii de Dumnezeu. Pildele pe care le spune în predicile sale, prin cuvinte simple, pe înţelesul tuturor, sunt, de fapt frânturi rupte din viaţă, cărora le dă un sens deosebit şi provoacă efecte nemaipomenite. La fel este şi părintele Ioan Enache Tocilă Sibianul, care este la această biserică din 1990, un om harnic, o minte subţire, un bun vorbitor şi un om foarte fin“.

„Poate că bucuria vieţii lor este biserica“

Despre cei care şi-au creat un obicei din a participa slujbă de slujbă la Mitocul Maicilor, Oltea Horecica ne-a spus: „Cei care vin la biserică, sunt consecvenţi şi sensibili. Îi simt că vin cu drag, poate pentru că aici şi-au găsit liniştea. Sunt credincioşi care vin aici de când era părintele Stoleriu. Pe mine m-a impresionat consecvenţa unei familii, şi nu vreau să-i dau numele, soţ, soţie şi fiică. S-au rugat cu atâta conştiinciozitate, că Dumnezeu i-a binecuvântat cu o fetiţă credincioasă, care s-a căsătorit cu un tânăr care poartă acelaşi nume ca şi ea. Dumnezeu le-a dat şi lor o fetiţă, pe care au botezat-o tot aici. Această familie de intelectuali a ajutat biserica tare mult. Apoi, mă impresionează o femeie, o mamă care vine din Păcurari la această biserică de ani de zile, de când avea copiii mici. Ei vin aici pentru bucuria întâlnirii cu Dumnezeu. Poate că bucuria vieţii lor este biserica“, a încheiat doamna Horecica.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!