Fotografii: Mihnea Păduraru

Praznic al bucuriei şi iubirii smerite la Patriarhie

Arhid. Ştefan Sfarghie, 26 Martie 2019

De sărbătoarea Bunei Vestiri, Sfânta Liturghie a fost săvârşită la Catedrala Patriarhală de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjuraţi de un sobor de slujitori. În cuvântul de învăţătură, Preafericirea Sa a spus că Buna Vestire este o sărbătoare în care creştinii îşi exprimă bucuria că Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic, Cel nevăzut şi necuprins, Se face Fiul Fecioarei, „devenind tocmai ceea ce iubea, adică Om”.

Așa cum este tradiția la mari sărbători din cursul anului bisericesc, numeroși credincioși din Capitală și-au îndreptat ieri pașii spre Catedrala Patriarhală pentru a aduce mul­țumire și slavă lui Dumnezeu cu ocazia praznicului Bunei Vestiri. Rânduiala liturgică să­vârșită a fost una specială pentru că după oficierea slujbei Utreniei a urmat Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia zilei de 26 martie. Astfel, cre­din­cioșii au putut auzi că, în locul antifoanelor obișnuite, s-a citit Psalmul 103, apoi cântarea „Doam­­ne, strigat-am” cu stihuri și stihiri, imnul „Lumină lină”, prochi­mene și paremii rânduite, urmând apoi Apostolul și Evanghelia și celelalte ale Sfintei Liturghii.

După citirea pericopei evanghelice, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învățătură, explicând că din iubire milostivă faţă de oameni, Dumnezeu a plănuit salvarea lumii de păcat şi de moarte, pentru a dărui oamenilor viaţă veşnică. „Cel nevăzut Se face văzut, Cel neîncăput Se face cuprins în pântecele Fecioarei, Cel neapropiat sau inaccesibil Se face Om printre oameni. De aceea, sărbătoarea aceasta este o sărbătoare împărătească, este o sărbătoare a lucrării Mântuitorului Iisus Hristos, în înţelesul de început al înomenirii Sale. În acelaşi timp, este o sărbătoare a Maicii Domnului, pentru că ea se numeşte Buna Vestire a Preasfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria”, a reliefat Preafericirea Sa.

„Duhul Sfânt deschide creatura spre Creator”

Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat apoi că începutul înomenirii Fiului lui Dumnezeu se realizează prin conlucrarea Persoanelor Sfintei Treimi. „În cuvintele «Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri» (Luca 1, 35), vedem lucrarea Duhului Sfânt, lucrarea Tatălui şi lucrarea Fiului. Lucrarea Duhului Sfânt este menţionată prima, pentru că Duhul Sfânt deschide creatura spre Creator. Duhul Sfânt inspiră făpturile să recunoască prezenţa şi lucrarea Făcătorului cerului şi al pământului în viaţa lor. Deci, Duhul Sfânt este cel care lucrează întruparea Fiului lui Dumnezeu din pântecele Fecioarei Maria. De aceea, în Crezul ortodox se spune că Hristos-Domnul S-a pogorât din ceruri, «S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut Om». Aici vedem că Fiul lui Dumnezeu Se naşte ca Om în lume prin lucrarea Sfintei Treimi: din iniţiativa şi bunăvoinţa Tatălui, prin acţiunea sfinţitoare şi creatoare a Duhului Sfânt, care plămădeşte în aşa fel umanitatea Fecioarei Maria, ­încât din ea să se întrupeze Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu şi să devină Om”, a spus Preafericirea Sa.

În continuare, Patriarhul României a explicat sensul cuvintelor rostite de Fecioara Maria Arhanghelului Gavriil: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38). „Aceste cuvinte înseamnă că Maica Domnului a înţeles chemarea ei de a fi mama Fiului lui Dumnezeu ca Om, care Se naşte din ea. Fiul lui Dumnezeu Se naşte veşnic din Tatăl, dar Se naşte în timp din Fecioara Maria. El Se naşte veşnic din Tată fără mamă, iar pe pământ Se naşte din mamă fără tată. Vedem aici respectul pe care-l are Dumnezeu faţă de fiinţa umană. O cheamă la o lucrare sfântă, dar nu o forţează. În momentul în care Fecioara Maria a spus: «Fie mie după cuvântul tău!», începe întruparea sau zămislirea Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că ea şi-a dat în mod liber acordul. Dumnezeu nu doreşte ca omul să fie un simplu instrument impersonal, ca un obiect, ci doreşte ca omul să fie împreună lucrător cu El în lucrarea de mântuire a lumii. Dumnezeu este Atotputernic, dar nu forţează pe cineva ca să-L iubească. Îl invită, îi propune, dar nu îi impune, nu forţează. El bate la uşă şi aşteaptă şi dacă cel care aude chemarea deschide, El intră, dar nu sparge uşi, nu forţează voinţe, nu impune planul Său de mântuire, ci-l propune”, a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Maica Domnului, icoana Bisericii

Preafericirea Sa a precizat că Fecioara Maria este deodată smerită şi curajoasă, cinstirea ei începând odată cu cinstirea arătată de Arhanghelul Gavriil. „Maica Domnului este smerită, ascultătoare, este icoana Bisericii, care primeşte pe Hristos, ascultă de Hristos, Îl propovăduieşte şi-L arată lumii ca fiind Mântuitorul lumii. De la această salutare a arhanghelului, «Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între ­femei» (Luca 1, 28), a învăţat ­Biserica să-i spună Maicii Domnului «Bucură-te», într-o mulţime de cântări. Acest «Bucură-te» este pentru prima dată repetat de foarte multe ori în Acatistul Bunei Vestiri, care este primul Acatist al Bisericii, alcătuit în secolele 5-6 la Constantinopol, dar al cărui autor este necunoscut astăzi”, a spus Patriarhul României.

La final, Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat că Maica Domnului este ocrotitoarea familiei, a părinţilor care nasc sau care adoptă copii, a copiilor, a mamelor şi fecioarelor, dar şi a preoţilor pentru că Fiul ei, Mântuitorul Iisus Hristos, este Marele Preot sau Arhiereul veşnic.

Marşul pentru viaţă are un aspect spiritual, dar şi unul social

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit apoi şi despre importanţa Marşului pentru viaţă, organizat sâmbătă, 23 martie, în mai multe localităţi din România şi Basarabia. „Marşul pentru viaţă a ajuns în 600 de localităţi din România şi Republica Moldova. Majoritatea celor care participă la această manifestare în favoarea vieţii şi a mamelor însărcinate este formată din tineri, dar şi din oameni mai în vârstă, care-şi dau seama că dacă noi (poporul român) continuăm cu avorturile, câteva milioane până acum, vom pieri ca popor. Ne aflăm în declin demografic. Numărul naşterilor este mai mic decât numărul înmormântărilor. Marşul pentru viaţă are un aspect spiritual, dar şi unul social”, a subliniat Preafericirea Sa.


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!