Memoria Bisericii
Preotul huşean Anton Popescu în temniţa comunistă

Preotul huşean Anton Popescu în temniţa comunistă

Adrian Nicolae Petcu, 02 August 2017

S-a născut la 22 iunie 1896 într-o familie de oameni simpli din localitatea Buda, fostul judeţ Râmnicu Sărat. După absolvirea facultăţii de teologie, tânărul Popescu a primit darul preoţiei, ajungând să slujească la Biserica „Sfântul Dumitru” din Huşi. Totodată, a ocupat funcţia de consilier referent la Episcopia de Huşi. Având condei, începând cu anul 1932, tânărul preot Anton Popescu a iniţiat scoaterea unei publicaţii parohiale numită „Credinţa”. Publicaţia se împărţea în fiecare duminică după Sfânta Liturghie, pentru ca „s-o ia toată lumea, chiar și cine nu are cu ce-o plăti. Și s-o dea din mână în mână, ca să se înfrupte cât mai mulți din mireasma îndemnurilor și cuvintelor sfinte”.

 Această foaie parohială a apărut timp de doi ani, cu mari greutăţi financiare. Mai apoi, la iniţiativa Episcopului Nifon Criveanu al Huşilor, publicaţia va deveni una eparhială, cu rol misionar, sub titlul „Credinţa strămoşească”.

Unul din subiectele abordate mult de către preotul Popescu era legat de pericolul comunismului. În vremea celui de-al Doilea Război Mondial a scris numeroase articole în revista eparhială „Cronica Huşilor”. Din acest motiv, după 1945 a fost luat în vizorul organelor de represiune comuniste. De altfel, la 1 iulie 1945 a fost reţinut de Poliţia Huşi, trimis la penitenciarul Iaşi-Galata, apoi acuzat de „crime de război”, pentru scriitura din timpul războiului. A fost deţinut vreme de 81 de zile. La 19 septembrie 1945 a fost eliberat printr-o decizie a organelor Tribunalului Poporului din Bucureşti. În 1947 este pensionat din postul de consilier eparhial, rămânând să slujească la Biserica „Sfântul Dumitru”. La 9 martie 1951 este arestat din nou şi trimis în penitenciarul Jilava. În urma anchetei este acuzat din nou de „crime de război”, pentru articolele „duşmănoase” la adresa Uniunii Sovietice.

De pildă, în rechizitoriu se arăta cum, pe conducătorii URSS, preotul Popescu îi considera „bestii roşii care benchetuiesc peste cadavrele a milioane de oameni ucişi de ghearele celor fără Dumnezeu”, cum ei „dărâmau crucile, ardeau bisericile şi icoanele şi ţineau noroadele în temniţe sau deportate în Siberia”. Practic dosarul din 1945 alcătuit împotriva părintelui Anton Popescu era redeschis în 1951. Astfel, prin Decizia penală nr. 1469 din 13 iunie 1951 a Curţii Bucureşti, Secţia IV Penală, părintele Popescu era condamnat la 4 ani temniţă grea, pentru delictul de „crime contra păcii”, prevăzut de Decretul 207/1948 şi art. 157 Cod Penal.

Câteva zile mai târziu, părintele Popescu înaintează recurs, care este respins. Totuşi, mai apoi, prin Decizia penală nr. 2262 din 17 august 1953 a Tribunalului Capitalei al RPR, Colegiul IV Penal i s-a acceptat computarea pedepsei cu cele 81 de zile de detenţie din 1945. A cunoscut penitenciarele de la Jilava, Aiud (iunie 1951) şi Poarta Albă. La 22 decembrie 1954 a fost eliberat de la Aiud. În 1971 a trecut la cele veşnice.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!