Memoria Bisericii
Preotul Teodor Şuteu din Arad, în temniţa comunistă

Preotul Teodor Şuteu din Arad, în temniţa comunistă

Adrian Nicolae Petcu, 04 Septembrie 2017

S-a născut la 31 iulie 1914 într-o familie de agricultori din Cinteiu, judeţul Arad. După şcoala primară din satul natal (1926), tânărul Şuteu îşi îndreaptă paşii către liceul de stat din Salonta, iar după patru ani, la Liceul „Moise Nicoară” din Arad. După obţinerea bacalaureatului (1934), se înscrie la Academia Teologică din Arad. Licenţa în teologie o va obţine mai târziu, la Institutul Teologic din Sibiu (1957).

La 27 iulie 1940 primeşte darul preoţiei din mâinile Episcopului Andrei Magieru al Aradului, pe seama Parohiei Sânnicolau Mic, din Arad. Nu se implică în nici o activitate politică, dar după instalarea regimului comunist intră în atenţia organelor de represiune. De altfel, nici preotul Șuteu nu abdică de la valorile creştine, care inevitabil intrau în conflict cu materialismul ateu-comunist. Când primeşte îndrumări de la episcopie, în sensul de a predica în biserică pentru colectivizarea agriculturii, preotul Şuteu le consideră „bazaconii”. Ştia că astfel de „sfaturi” veneau în urma presiunilor exercitate de către factorul politic prin precum împuternicitul de culte. Preotul Şuteu nu renunţă la corul care dădea răspunsurile la serviciile religioase din biserică și nici la o clădire parohială cu destinaţie culturală, pentru ca autorităţile să o demoleze. Se pare că acestea vor fi fost motivele pentru care în noaptea de 4 spre 5 octombrie 1959 părintele Şuteu a fost arestat.

Deja se consumaseră arestările în rândurile clericilor arădeni şi ale unor monahi şi monahii şi, probabil, norma Securităţii în acţiunea de represiune nu era îndeplinită. Totuşi, pentru arestarea părintelui a mai fost un motiv. Cei din centrala Securităţii descoperiseră vizitele pe care preotul Şuteu le făcuse la Legaţia SUA din Bucureşti. În anchetă el avea să relateze cum unii credincioşi din parohia sa, cu rude în SUA, îl rugaseră să completeze formulare pentru emigrare şi mersese de patru ori la ambasada occidentală.

Deplasările la Bucureşti le făcea pentru a trata pe unul dintre copiii săi, ocazie în care îi ajuta şi pe aceşti credincioşi. La Securitate, anchetatorii l-au învinuit permanent de activitate împotriva regimului şi de fiecare dată preotul Şuteu a respins aceste acuzaţii. A mai fost acuzat pentru deţinere de literatură interzisă, deoarece la domiciliu, în fapt biblioteca parohială, i se găsise colecţia publicaţiei „Calea Mântuirii”, care conţinea inclusiv materiale despre persecuţia bolşevică împotriva Bisericii. Preotul Şuteu a răspuns că publicaţiile reprezintă un ajutor în redactarea predicilor pe care le susţinea în biserică. Un martor al acuzării a afirmat că preotul Şuteu ar fi interpretat cântece legionare împreună cu preotul Aurel Moise în Catedrala eparhială. Informaţia a fost respinsă de învinuit şi nici nu a fost probată.

Cu acest dosar subţire, părintele Şuteu a fost trimis în justiţie. Prin Sentinţa nr. 30 din 11 februarie 1960 a Tribunalului Militar Timişoara a fost condamnat la 8 ani închisoare corecţională pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Părintele a cerut recurs, prin care arăta cum la proces „nu s-a ţinut seamă şi nu s-au consemnat în procesul-verbal precizările pe care le-am făcut în legătură cu fiecare din martorii acuzării, care pur şi simplu au inventat vorbele şi discuţiile inexistente, care n-au avut loc şi n-au fost pronunţate de mine niciodată. Domnul preşedinte de şedinţă a influenţat total martorii acuzării de câte ori aceştia ezitau din jenă să mai susţină născocirile calomniatoare la adresa mea, prin întrebări anume formulate, punându-i în situaţia să răspundă copilăreşte cu «da, da» şi «nu, nu». Nu au fost luate în considerare şi nici consemnate declaraţiile făcute de martorii apărării, care au venit cu precizări clare, categorice şi edificatoare în stabilirea adevărului”. Ulterior, prin Decizia nr. 322 din 29 martie 1960 a Tribunalului Militar Cluj s-a dispus rejudecarea cauzei. La puţin timp, prin Sentinţa nr. 784 din 25 iulie 1960 a aceluiaşi tribunal, părintele a fost condamnat la 4 ani închisoare corecţională, prin schimbare de încadrare juridică. Părintele a făcut recurs şi, prin Decizia nr. 18 din 22 ianuarie 1962 a Tribunalului Suprem al RPR, sentinţa a fost casată. La 11 iunie 1962, s-a dispus încetarea urmăririi penale, părintele fiind eliberat.

El a cunoscut penitenciarele de la Timişoara (ianuarie 1960 şi iunie 1962), Arad (martie 1960), Oradea (mai 1960 şi mai 1962), Cluj (iunie 1960) şi Gherla (iunie şi noiembrie 1960). După detenţie, a fost reabilitat şi numit slujitor la Parohia Felnac, judeţul Arad.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!