De sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică, joi, 21 noiembrie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a slujit la hramul Mănăstirii Peștera din
Preotul Vasile Țepordei, evocat în Capitală
Parohia Mărcuța din București a organizat joi, 16 februarie 2017, o seară cultural-duhovnicească dedicată evocării părintelui Vasile Țepordei, preot din Basarabia, deținut politic și apoi slujitor la această parohie. Mărturii despre viața și personalitatea preotului basarabean au fost aduse de oameni de cultură, istorici, preoți și alte persoane apropiate.
Credincioșii de la Parohia Mărcuța din București au avut ocazia să se reîntâlnească cu chipul luminos al fostului lor slujitor și duhovnic, părintele Vasile Țepordei. Personalitate de largă respirație culturală și națională, părintele reprezintă spiritul patriotic și național care a însuflețit inimile elitei intelectuale românești formate în perioada interbelică.
La acest eveniment au participat istorici care au încercat să aducă în actualitate situația românilor din afara granițelor României.
„Reîntregirea națională este un ideal scump al tuturor românilor, și pentru că ne aflăm în preajma Marii Uniri de la 1918 trebuie să ne aducem aminte că noi avem pământuri românești care nu se află în componența României. Pentru noi, Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939 își face simțite încă efectele, deși comunitatea internațională l-a condamnat în 1989 și a luat în considerare voința unor popoare de a se autodefini. Deși istoria poate nu ne este favorabilă, nu putem renunța la acest ideal pentru că am renunța astfel la tot simțământul care ne vine de la 1 decembrie 1918”, a spus istoricul dr. Constantin Corneanu.
Părintele Vasile Țepordei a fost un militant pentru drepturile românilor din afara granițelor țării noastre, iar după 1990 a fost implicat în mai multe proiecte care au promovat cultura românească în Basarabia și nordul Bucovinei.
„Am fost destul de apropiată de părintele mai ales datorită activităților culturale pe care le organizam și mi-am amintit lecțiile de istorie pe care le ținea în muzeu, dar și sfaturile duhovnicești pe care ni le dădea. Cea mai frumoasă caracterizare a sa cred că a făcut-o colegul său de breaslă, preotul Gheorghe Cunescu, care spunea că operele părintelui Țepordei au fost scrise cu pană de oțel și cerneală de sânge”, a mărturisit istoricul Gabriela Ielenicz.
La seara cultural-duhovnicească au participat și numeroși tineri din Parohia Mărcuța, precum și credincioși din București. „După ce pe 5 februarie 2017, când s-au împlinit 99 de ani de la nașterea sa, am făcut o slujbă de pomenire, iată că acum am reușit să îl evocăm pe părintele Vasile Țepordei într-un cadru mai larg și cu personalități importante. Am avut prilejul să medităm la suferințele sale, la crucea pe care a purtat-o și cred că părintele a demonstrat prin viața sa că nu se poate sluji unui țel înalt decât prin efort și jertfă”, a spus părintele paroh Dan Gheorghe de la Parohia Mărcuța. Evenimentul a conținut și un moment artistic susținut de cantautorul Octavian Mîndruță.
Preotul Vasile Ţepordei s-a născut la 5 februarie 1908, în sudul Basarabiei. După ce a absolvit Facultatea de Teologie din Chişinău, s-a dedicat învăţământului, predând la licee de tradiţie din oraş. A editat şi condus revistele „Raza” şi „Basarabia” şi a publicat mai multe cărţi.
După instalarea regimului comunist în România, a fost arestat şi predat trupelor de ocupaţie ruseşti. A fost condamnat la muncă silnică pe viaţă şi trimis în lagărul de la Vorcuta, dincolo de Cercul Polar. A executat 8 ani din pedeapsă. Eliberat în 1956, a fost preot la Islaz, județul Ilfov (1956-1966), şi la Parohia Mărcuţa din Bucureşti (1966-2002).