Documentar
Primul arhipăstor al unei eparhii de 650 de ani

Primul arhipăstor al unei eparhii de 650 de ani

Alexandru Briciu, 28 Octombrie 2009

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în şedinţa din 8 iulie 2008, a hotărât canonizarea celui dintâi mitropolit al Ţării Româneşti, Sfântul Ierarh Iachint de Vicina. La 26 octombrie 2008, cu ocazia proclamării solemne a canonizării, s-a dat citire Tomosului sinodal, care hotăra ca, „de acum înainte şi în veci, primul arhipăstor al Principatului Ţării Româneşti, Sfântul Ierarh Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti, să se numere printre sfinţii pomeniţi de Biserica noastră şi preamăriţi de Dumnezeu în ceruri şi să se cinstească cu cântări de laudă în ziua a 28-a a lunii octombrie“.

Comisia de Istorie şi Studiu al Creştinismului, reunită în 28-29 septembrie 2009 la Aşezământul Arhiepiscopiei Dunării de Jos „Sfântul Pantelimon“ din localitatea Lacu-Sărat, judeţul Brăila, a organizat o sesiune de comunicări ştiinţifice cu tema „Creştinismul românesc şi organizarea bisericească în secolele XIII-XIV. Ştiri şi interpretări noi“. Dezbaterile conduse de acad. prof. dr. Emilian Popescu au prezentat noi informaţii despre cetatea Vicina, a cărei poziţie a fost revendicată de unii cercetători undeva, pe teritoriul Albaniei. Acestor teorii le-a răspuns pr. prof. dr. Alexandru Moraru, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, care a argumentat că fosta Vicina este aşezarea Isaccea, din judeţul Tulcea. Profesorul Dan Ioan Mureşan a adus lămuriri despre Mitropolia de Vicina, cetate care pe la 1350 - arhipăstorirea ierarhului Iachint a început după anul 1348 - se afla sub dominaţie mongolă: „Autoritatea spirituală a Mitropoliei de Vicina se exercita asupra populaţiei ortodoxe de origine greacă, turcă, română şi slavă“. În continuare, a adăugat că „anul 1359 marchează ruptura oficială a Ţării Româneşti de Biserica din Târnovo, Bulgaria de astăzi, care exercitase la nordul Dunării o influenţă certă de la întemeierea Imperiului Asanizilor“. Este cunoscut faptul că, încă din secolul al XIII-lea, populaţia românească nord-dunăreană era îndrumată spiritual de episcopi şi preoţi aflaţi în strânsă legătură cu mitropoliile de pe malul drept al fluviului.

Scaunul mitropolitan de la Vicina a fost întemeiat înainte de secolul al XIII-lea, sub jurisdicţie bizantină. Perioada de la jumătatea secolului al XIV-lea, când Iachint devine mitropolit, este marcată de criza Imperiului Bizantin, care, slăbit de războaie interne, nu-şi mai putea exercita protecţia asupra cetăţii Vicina. Prin anii 1337-1338, Vicina fusese deja cucerită şi prădată de tătari, pentru ca din 1352 să intre sub ocupaţie genoveză. În acest context, este posibil ca mitropolitul Iachint să se fi retras la Curtea Domnească de la Argeş, sub domnitorii Basarab I (1310-1352) şi Nicolae Alexandru (1352-1364). Alungând hoardele tătare ce organizau expediţii de jaf în voievodat, domnitorul Ţării Româneşti ajunsese să stăpânească teritorii din sudul Moldovei, până la Chilia şi Marea Neagră. Nu avem certitudine cu privire la data când Sfântul Iachint a fost nevoit să părăsească scaunul mitropolitan de la Vicina. Cert este că, în anul 1359, se afla în Ţara Românească, la Curtea Domnească a lui Nicolae Alexandru Basarab, ca mitropolit al Ungrovlahiei.

„Păstor legiuit a toată Ungrovlahia cu rangul de mitropolit preacinstit“

Drept răspuns la stăruinţele domnitorului român, în urma unei corespondenţe a Cancelariei domneşti cu Patriarhia Ecumenică, în mai 1359 un document patriarhal aprobă mutarea ierarhului Iachint, de la Vicina la Curtea de Argeş. Sinodul din Constantinopol, sub preşedinţia patriarhului Calist, în timpul împăratului Ioan V. Paleologul, numea pe Iachint „păstor legiuit a toată Ungrovlahia cu rangul de mitropolit preacinstit, spre binecuvântarea şi îndreptarea duhovnicească a domnitorului, copiilor lui şi a întregii sale domnii“. Aportul ierarhului ortodox la recunoaşterea scaunului vlădicesc, deja existent la Argeş, de către Patriarhia Ecumenică este deosebit de important, în contextul politic al vremii. Regele maghiar Ludovic cel Mare (1342-1382), cunoscut pentru prozelitismul său, exercita presiuni asupra voievodului român pentru acceptarea confesiunii catolice în Ţara Românească. Amintita corespondenţă cu Patriarhia Ecumenică dovedeşte rodnica misiune a mitropolitului Iachint pe lângă domnul Nicolae Alexandru, care îi cerea patriarhului Calist al Constantinopolului „numai pe el, nu pe altul, cu multe rugăminţi, fiind foarte agreat de marele voievod“. Domnitorul însuşi primea sfat de la patriarhul ecumenic, în scrisoarea din mai 1359, „să se păzească de adunările eretice şi de dogmele din afară şi străine credinţei“.

Independenţa religioasă întăreşte independenţa politică a Ţării Româneşti

Importanţa Sfântului Ierarh Iachint în Biserica Ortodoxă Română este subliniată de acad. prof. dr. Emilian Popescu: „Iachint a avut un rol hotărâtor în orientarea religioasă spre Constantinopol a domnitorului Nicolae Alexandru Basarab, iar legământul făcut în scris şi cu jurământ faţă de patriarh, Sfântul Sinod şi împăratul bizantin, şi apoi respectat, a aşezat pentru vecie creştinismul românesc în vatra Bisericii Ortodoxe a Răsăritului“. Independenţa politică dobândită cu armele la Posada în 1330 de Basarab Întemeietorul era întărită de fiul acestuia, Nicolae Alexandru Basarab, prin proclamarea unei independenţe religioase faţă de Ungaria catolică. Drept urmare, voievodul român va fi numit în documentele constantinopolitane cu titluri ce fac referire la independenţa sa: „Preanobilul, preaînţeleptul, preaviteazul, mare voievod şi domn de sine stătător a toată Ungrovlahia“.

Organizator al vieţii bisericeşti

Ca arhipăstor al românilor dintre Dunăre şi Carpaţi, Sfântul Iachint a organizat viaţa bisericească din Ţara Românească, hirotonind preoţi şi construind biserici de mir pentru popor. Ca prieten şi ucenic al Sfântului Grigorie Palama, nu putea neglija monahismul românesc. De la Sfântul Munte Athos a adus pe Sfântul Nicodim de la Tismana, pentru a organiza mănăstirile româneşti după model athonit. Mănăstirea Cutlumuş din Sfântul Munte a fost gazdă a călugărilor valahi, care se întorceau în ţară cu experienţă duhovnicească athonită. Mănăstirile Tismana, „Sfântul Nicolae“ - Domnesc din Curtea de Argeş sau Negru-Vodă din Câmpulung datorează buna organizare încă de la începuturi Sfântului Ierarh Iachint. Ca „exarh al plaiurilor“, mitropolitul purta de grijă românilor transilvăneni, cărora le hirotonea clerici şi le trimitea misionari.

În slujba Bisericii până în cel din urmă ceas

În ultimii ani din viaţă îl găsim la reşedinţa mitropolitană de la Curtea Domnească a lui Vladislav I (1364-1377), cel de-al treilea voievod român în timpul căruia a păstorit. În anul 1370, Iachint trimitea patriarhului ecumenic Filotei o scrisoare prin care justifica absenţa de la şedinţele Sinodului Patriarhal, nu din motive de rea-voinţă, ci din cauza bătrâneţii. Vârsta înaintată şi sănătatea precară a mitropolitului Iachint l-au determinat pe domnul Vladislav I să-l oprească de la o aşa lungă deplasare. În aceeaşi scrisoare, mitropolitul Ungrovlahiei se îngrijea de viitorul scaunului vlădicesc de la Argeş, cunoscându-şi sfârşitul aproape. Astfel, cerea patriarhului ecumenic ca dicheofilaxul Daniil Critopol - juristul patriarhal trimis în Ţara Românească să cerceteze activitatea bisericească - „să fie sfinţit, dăruit şi binecuvântat ca arhiereu a toată Ungrovlahia“. În prima jumătate a anului 1372, mitropolitul Iachint s-a mutat la cele veşnice, fiind înmormântat în complexul mitropolitan de la Curtea de Argeş.

Patriarhul ţării, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, acasă la primul mitropolit al Ungrovlahiei

În cadrul vizitei canonice întreprinse de Părintele Patriarh Daniel la Curtea de Argeş, în ziua de 26 septembrie 2009, cu prilejul ridicării în rang de arhiepiscopie a Eparhiei Argeşului şi Muscelului, înalta delegaţie a fost întâmpinată la Biserica Domnească Sfântul Nicolae, ctitoria celor trei domnitori români în timpul cărora a păstorit Sfântul Iachint: Basarab I, Nicolae Alexandru şi Vladislav I. În cuvântul rostit în biserica voievodală, Preafericirea Sa, care ocupă şi scaunul de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, a evocat activitatea celui dintâi mitropolit al Ungrovlahiei: „Ne aflăm în locul unde a slujit Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, între anii 1359-1372. El a fost contemporan cu Sfântul Grigorie Palama, care a trecut la Domnul tocmai în anul 1359, când prietenul şi ucenicul său, Iachint de Vicina, a urcat pe tronul de arhipăstor al Mitropoliei Ţării Româneşti. (...) Avem momente de profundă emoţie, gândindu-ne că şi moaştele, sfintele oseminte ale Sfântului Iachint, deşi încă nu sunt descoperite, se află totuşi în această biserică sau în apropierea ei“. Totodată, Părintele Patriarh a oferit Bisericii „Sfântul Nicolae“ - Domnesc din Curtea de Argeş cel de-al doilea hram - „Sfântul Ierarh Iachint“, mitropolitul Ţării Româneşti, prăznuit astăzi.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!