În seara zilei de marți, 23 aprilie, în Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou, Paraclis Patriarhal, din Piaţa Operei, București, s-a desfășurat tradiționalul concert prepascal, intitulat „Iată, Mirele
Primul volum al seriei Florilegii Vasiliene
La Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut cartea „Sfântul Vasile cel Mare despre rugăciune”, primul volum al seriei Florilegii Vasiliene. După încheierea colecției intitulate Florilegii Hrisostomice, care a cuprins cinci volume cu texte selectate din scrierile Sfântului Ioan Hrisostom, Editura „Cuvântul Vieții”, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, inițiază o nouă colecție, dedicată operelor Sfântului Vasile cel Mare. Textele selectate din scrierile marelui ierarh capadocian sunt însoțite de comentarii și o prefață semnate de autorul antologiei tematice, părintele Adrian Agachi. Lucrarea poate fi achiziționată de la magazinele Serviciului colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor. (Sectorul cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Bucureștilor)