Interviu
„Prin actul canonizării, Biserica își îndeplinește misiunea mântuitoare”

„Prin actul canonizării, Biserica își îndeplinește misiunea mântuitoare”

Alexandru Briciu, 10 Iunie 2018

Începând din anul 1992, Duminica a doua după Rusalii este închinată Sfinților Români. De-a lungul anului, în fiecare lună avem înscrise în filele calendarului numele unor clerici, cuvioși, martiri, domnitori evlavioși sau simpli credincioşi pe care i-am câștigat drept mijlocitori ai unității noastre naționale și de credință în fața tronului Preasfintei Treimi. Biserica Ortodoxă Română autocefală cercetează mărturiile despre oamenii care au trăit viață sfântă sau au avut sfârșit mucenicesc și le recunoaște sfințenia prin procesul de canonizare, despre care ne-a vorbit pr. conf. univ. dr. Irimie Marga, de la Catedra de Drept bisericesc a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna" din Sibiu.

Părinte profesor, la o săptămână după Duminica Tuturor Sfinților, Biserica Ortodoxă Română ne cheamă să-i cinstim pe Sfinții Români. Sărbătoarea de astăzi se datorează unui atribut al Bisericilor autocefale: canonizarea. Cum se inițiază procedura de recunoaștere a sfințeniei unui om?

Inițiativa cultului unui sfânt a avut-o poporul evlavios. Părintele profesor Liviu Stan, care în teologia românească s-a ocupat cel mai mult de canonizarea sfinților, scria următoarele: „Istoria vieții bisericești ne arată că inițiativa pentru așezarea eroilor credinței creștine în rândul sfinților a avut-o întotdeauna poporul credincios. Evlavia populară a fost aceeași care a identificat adevărații sfinți, a început să-i venereze, creându-le un cult neoficial, local sau general. În primele veacuri, poporul credincios făcea aceasta cu știința, colaborarea și asentimentul clerului și al episcopilor. Autoritatea bisericească se mărginea să supravegheze și să înlăture abuzurile sau greșelile care se puteau face de către credincioși în această materie". Biserica n-a căutat niciodată să impună cultul vreunui sfânt, ci ea numai l-a constatat, și l-a însușit, l-a legalizat, definindu-l mai precis. Nu există în viața Bisericii Ortodoxe nici un caz în care vreun sinod să fi încercat a croi, a institui și a impune credincioșilor cultul vreunui sfânt neconsacrat în prealabil prin evla­via poporului. Nu trebuie să uităm că poporului credincios, Bisericii în ansamblul ei, îi aparține nu numai inițiativa, dar și ultimul cuvânt, prin recepția pe care o face tuturor hotărârilor auto­rităților bisericești superioare. Prin această recepție numită „consensus ecclesiae dispersae", hotărârea este încărcată de infailibilitate, pentru că harisma infailibilității, după Sfinții Apostoli, nu mai este deținută de nimeni personal, ci numai de Biserică în întregul ei. Numai așa se câștigă deplina convingere că proclamarea unui sfânt este fără de greșeală.

Se urmăresc anumite criterii în procesul de canonizare?

Sfinţii sunt eroii credinţei adevărate şi exemple de viaţă creştină autentică, de aceea aceste două aspecte - viaţa şi credinţa - sunt şi trebuie să fie mereu criteriile de fond ale recunoaşterii oricărui sfânt. De fapt, aici nu este vorba de două criterii, decât în mod teoretic, pentru că practic este vorba de un singur criteriu al aceleiaşi realităţi, concretizată în două aspecte. Tocmai unitatea dintre cele două aspecte dă valoare şi autenticitate unui sfânt, adică viaţa trăită în credinţă şi credinţa transpusă în viaţă. Un semn neîndoielnic al sfinţeniei este moartea martirică, mucenicia pentru Hristos a celor care nu s-au lepădat de credinţă în timpul persecuţiilor. Alt semn al sfinţeniei a fost socotit, şi a rămas de atunci şi până azi, mărturisirea neînfricată a dreptei credinţe în faţa oricărei ispite sau ameninţări, indiferent dacă o astfel de atitudine a atras după sine exilul, închisoarea sau alte suplicii suportate cu bărbăţie eroică, sau chiar moartea.

Alt semn al sfinţeniei a fost considerată viaţa sfântă prin asceză şi prin binefacere, care a atras preamărirea din partea lui Dumnezeu cu daruri sau puteri suprafireşti, cu daruri de a face minuni fie în viaţă, fie după moarte. Săvârşirea minunilor a fost socotită şi a rămas de atunci şi până azi ca un semn evident al sfinţeniei. Un alt semn al sfinţeniei a fost socotită şi lupta de apărare a dreptei credinţe, lupta pentru biruinţa dreptei credinţe, deci lupta pentru Biserică, dusă de orice credincios cu toate puterile lui. De­sigur că la acestea se mai pot adăuga multe alte semne, pentru că viața este plină de taine. Sfinţenia şi minunile se pot manifesta în forme nenumărate şi negrăite.

Care sunt procedurile de formă pentru proclamarea unui sfânt?

Procedura sinodal-canonică prin care se îndeplinesc o serie de acte formale generale, pregătitoare canonizării oficiale săvârşite de Sfântul Sinod al unei Biserici Ortodoxe autocefale începe prin instituirea de către Întâistătător a unei comisii pentru cercetarea şi constatarea existenţei condiţiilor de fond. Comisia întocmește un raport pe care îl înaintează Sfântului Sinod pentru aprobare și hotărăște procedarea la canonizarea solemnă. Apoi se întocmesc viața și slujba și icoana sfântului, care se aprobă tot de către Sfântul Sinod. Cel mai înalt for bisericesc fixează un tipic al canonizării solemne și anunță ziua când se va săvârși acest act. Toate aceste proceduri se vor regăsi în Tomosul sau Actul sinodal scris, care cuprinde: motivarea canonizării, hotărârea sinodului prin care se face aşezarea în catalogul sfinţilor, instituirea cultului public, fixarea zilei de sărbătoare a sfântului, trecerea lui în calendarul bisericesc şi a slujbei lui în cărţile de ritual, rânduirea ca anumite biserici să aibă de acum îna­inte hramul sfântului respectiv.

În ce constă proclamarea solemnă de către Sfântul Sinod a canonizării unui sfânt?

Proclamarea solemnă constă într-o serie de slujbe săvârşite de către ierarhi membri ai Sfântului Sinod, prin care se trece de la cultul spontan la cultul oficial al sfântului nou-canonizat. Dacă există și moaște ale sfântului respectiv, acestea se aduc cu o zi sau mai multe înainte de data anunțată și se așază în raclă deschisă, în locașul de cult. În ajunul sărbătorii, înaintea slujbei de Priveghere, se săvârșește ultimul Parastas pentru cel care va fi înscris în calendar. A doua zi se săvârşeşte Sfânta Liturghie în sobor mare de ierarhi, în cadrul căreia este citit Actul de canonizare emis de Cancelaria Sfântului Sinod. După slujbă, moaștele și icoana sfântului sunt purtate în procesiune, în timp ce se intonează troparul special alcătuit. În continuare, credincioșii sunt invitați să cinstească icoana sau moaștele sfântului pentru prima dată. La final, racla cu sfintele moaște este așezată în locul rânduit din biserica în care vor fi cinstite.

După momentele proclamării solemne, părintele profesor Liviu Stan mai menţionează şi o serie de acte posterioare canonizării, care pot fi îndeplinite în timp: publicarea oficială a actului sinodal de canonizare; comunicarea de către Sfântul Sinod a Tomosului de canonizare tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale; publicarea oficială a vieţii şi a slujbei sfântului; înscrierea sărbătorii sfântului în calendarul ortodox şi publicarea slujbei lui în cărţile de ritual; dedicarea hramului unor biserici noului sfânt; răspândirea icoanei sfântului în popor.

Cultul astfel instituit al unui sfânt, cu observarea condiţiilor de fond şi cu îndeplinirea actelor formale, este un cult însuşit, consacrat, organizat şi statornicit în chip oficial de către cârmuirea bisericească competentă. El devine obligatoriu pentru întreaga Biserică autocefală şi are valabilitate pentru întreaga Ortodoxie. Prin actul canonizării sfinților, Biserica își îndeplinește cele trei misiuni mântuitoare: misiunea învăță­­torească - prin cultul sfinţilor se păstrează, se adânceşte şi se răspândeşte dreapta credinţă; misiunea sfinţitoare - prin recunoaşterea şi arătarea puterii sfinţilor şi a lucrării lor pentru mântuirea sufletelor credincioşilor săi sporesc izvoarele de har mântuitor; misiunea conducătoare - prin exemplul trăirii şi lucrării arătate de sfinţi se îndrumă vieţile creştinilor pe căile cele mai drepte ale mântuirii.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!