Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri „Prin rezidirea bisericii, credincioşii au sporit duhovniceşte“

„Prin rezidirea bisericii, credincioşii au sporit duhovniceşte“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Constantin Ciofu - 23 Septembrie 2009

În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, a târnosit Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din incinta Spitalului Judeţean de Urgenţe Vaslui, iar PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a resfinţit biserica parohiei Albeşti, Protopopiatul Paşcani, în timp ce PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a resfinţit Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din parohia Dărmăneşti, Protopopiatul Moineşti.

Programul liturgic prilejuit de sfinţirea Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ din incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui a început sâmbătă seara prin oficierea slujbei Vecerniei, iar duminică, 20 septembrie 2009, a avut loc târnosirea sfântului lăcaş şi Sfânta Liturghie, oficiată de PS Corneliu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Cristian Antohi a fost hirotonit preot pe seama parohiei Hoceni din Protopopiatul Huşi. Potrivit site-ului Episcopiei Huşilor, la finalul slujbei, Preasfinţitul Părinte Corneliu a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură, în care a amintit semnificaţiile pericopei evanghelice, dar şi legătura dintre spital şi Biserică. De asemenea, Preasfinţia Sa a apreciat efortul părintelui misionar de caritate Petru Vulpe şi al tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui important lăcaş de închinăciune. În după-amiaza zilei de duminică, PS Corneliu a vizitat şantierul de pictură al Mănăstirii Floreşti din judeţul Vaslui, dar şi cel de la Palatul egumenesc, construit în anul 1858.

Prima slujbă arhierească din parohia Albeşti, Protopopiatul Paşcani, a fost oficiată de PS Calinic Botoşăneanul, care a resfinţit biserica din lemn închinată Sfinţilor Voievozi. „A fost un moment important pentru că în această parohie nu a slujit niciodată un arhiereu. În anul 1874 biserica noastră a fost sfinţită, după mai bine de 100 de ani de când a fost construită, de către protopopul de Iaşi de atunci, Constantin Pasa“, a declarat pr. paroh Bogdan Melinte, cel care a coordonat, după anul 2000, lucrările ample la sfântul lăcaş din parohia Albeşti.

Sărbătoare în parohia Dărmăneşti, Protopopiatul Moineşti

Tot duminica trecută, peste 1.000 de credincioşi au participat la slujba de resfinţire a Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ din parohia Dărmăneşti, Protopopiatul Moineşti, oficiată de către PS Ioachim Băcăuanul. Cu acest prilej, sfântul lăcaş târnosit a primit al doilea hram - „Sfântul Ierarh Teodosie de la Brazi“. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită, pe un podium special amenajat, de către Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de 23 de preoţi şi diaconi. „În cuvântul de învăţătură pe care l-a rostit celor prezenţi PS Ioachim Băcăuanul a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, îndemnând ca fiecare să-şi poarte crucea, aşa cum enoriaşii parohiei noastre s-au jertfit pentru înfrumuseţarea bisericii acesteia. Prin rezidirea bisericii, credincioşii au sporit duhovniceşte. Enoriaşii au fost binevoitori atunci când am dorit să consolidăm şi să modernizăm lăcaşul de închinăciune. S-a schimbat catapeteasma, acoperişul, s-a pictat, rămânând doar zidurile vechi, ce au fost, la rândul lor, consolidate“, a spus pr. paroh Toader Alexandrescu. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Iustin Alexandrescu a fost hirotonit preot de către PS Ioachim Băcăuanul.