Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Proiectul „Cartea, sănătate pentru suflet și pentru minte” la Hălmăsău, Beclean

Proiectul „Cartea, sănătate pentru suflet și pentru minte” la Hălmăsău, Beclean

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Transilvania
Un articol de: Ziarul Lumina - 16 Mai 2018

Parohia Hălmăsău din Protopopiatul Beclean, în parteneriat cu Școala Gimnazială din Spermezeu și Biblioteca Județeană „George Coșbuc” din Bistrița, a organizat proiectul „Cartea, sănătate pentru suflet și pentru minte”. Scopul parteneriatului şi al proiectului este acela de dezvolta relații de colaborare între cele trei instituții, cu scopul formării culturii generale și educării sensibilității elevilor prin lectură.

La Școala Gimnazială din Spermezeu, judeţul Bistriţa-Năsăud, au participat, la activitatea de început a proiectului, elevi ai școlii, învățătorii și profesorii de limbă și literatură, părintele Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coș­buc”, bibliotecari și repre­zentanți ai primăriei comunei, conform pr. Doru-Constantin Zaharie, iniția­torul acestui parteneriat.
Agenda proiectului cuprinde activităţi precum organizarea unei vizite la sediul Bibliotecii Județene din Bistrița, vizionarea unor montaje literar-artistice, organizarea unor activități de lectură și cateheză, îndrumarea elevilor în crearea şi organizarea propriei biblioteci, organizarea unui concurs cu titlul „Gustul po­veștilor” cu teme din literatura română și universală, conform pr. Doru-Constantin Zaharie.

Elevii claselor V-VIII de la Şcoala Gimnazială din Spermezeu, înscriși în acest proiect, directoarea Voichița Țermure și profesoarele de limba și literatura română și franceză Anastasia Mureșan și Octavia Moisil, alături de elevii claselor primare din Hălmăsău, au fost primiți de preotul Doru-Constantin Zaharie la biserica Parohiei Hălmăsău. Aici, elevii au aflat date despre icoana Sfinților Apostoli Petru și Pavel, de la Mănăstirea Caracalu din Muntele Athos, a cărei copie se află în biserica din Hălmăsău, şi despre istoria bisericii din localitate.

Elevii au fost invitați, apoi, la sala de lectură din incinta casei parohiale unde au participat la jocuri de cunoaștere, la activități de lectură organizate pe grupe, citirea unor texte literare, re­cunoașterea personajelor din cărțile selectate, opinii despre fragmentele citite.

Părintele Doru-Constantin Zaharie i-a îndemnat pe tineri să citească și să devină ei înșiși creatori de texte literare, oferind exemplul lui George Coșbuc care a scris primele sale poezii când era de vârsta participanţilor la manifestare. În cadrul întâlnirii din Hălmăsău a avut loc şi activitatea intitulată  „Marele joc”, care a urmărit formarea şi consolidarea unor echipe, dezvoltarea perspicacităţii și agilităţii copiilor.