Documentar
Proorocul de pe Carmel, apărătorul credinţei monoteiste

Proorocul de pe Carmel, apărătorul credinţei monoteiste

Augustin Păunoiu, 19 Iulie 2011

Importanţa Sfântului Ilie atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament explică puternica sa prezenţă în literatura patristică sprijinită în principal pe Sfânta Scriptură pe care o explică şi comentează. Zelul omului lui Dumnezeu, imaginea sa de chip al lui Hristos, rolul său eshatologic şi activitatea profetică fac din el un personaj-cheie în istoria Bisericii, care i-a acordat din punct de vedere liturgic un rol mai de seamă decât multor prooroci.

Locul pe care l-a ocupat Sfântul Ilie în istoria creştinismului este unul deosebit. Harismele cu care a fost dăruit proorocul de pe Carmel au făcut din el un puternic arhetip al monahilor, contemplând în persoana lui sfinţenia la care se simt chemaţi aceştia, şi, în definitiv, toţi cei botezaţi în numele lui Hristos.

Autorii creştini din primele secole, hrăniţi cu cuvântul lui Dumnezeu, au făcut apel la viaţa Sfântului Ilie şi a proorocilor în special, ca la un fundament pe care este construită Biserica. Forţa spirituală a vieţii lui Ilie, mai ales postul său de 40 de zile, pregătirea pentru teofania de pe Muntele Horeb şi ridicarea sa la cer au dat celui din Tesba Galaadului un loc de seamă între profeţii Vechiului Testament. La Schimbarea la Faţă a Mântuitorului pe Tabor, el este reprezentantul tuturor proorocilor. Castitatea lui este afirmată. În timpul persecutării sale, el apare ca urmărit spre a fi omorât, trăind în singurătate şi sărăcie. Rugăciunea lui este una ascultată. Întoarcerea sa ca al doilea Înaintemergător al lui Hristos este încă aşteptată. Aceste elemente au fost subliniate în literatura religioasă de origine greacă, egipteană şi palestiniană, dar şi latină.

Astfel, monahismul egiptean contemplă în Ilie, care se află înaintea Dumnezeului Cel viu, un model de viaţă solitară şi de rugăciune. Autorii palestinieni văd în prooroc pe taumaturgul, făcătorul de minuni care a locuit în Ţara Sfântă. Fiind în contact strâns cu mediul iudaic, ei subliniază fecioria şi slujirea profetului.

Proorocul Ilie, chipul lui Hristos

Viaţa sa meditativă, jertfa de pe Carmel şi ridicarea sa cu trupul la cer sunt interpretate în perspectiva iluminării duhovniceşti şi a îndumnezeirii.

În continuarea Sfântului Ioan Hrisostom, scriitorii siro-antiohieni insistă asupra sărăciei şi zelului proorocului.

Sfântul Ilie se prezintă poporului adunat pe Muntele Carmel drept cel rămas singurul prooroc al Domnului. Acest apelativ, "prooroc" este cel mai des folosit de Sfinţii Părinţi pentru a-l desemna pe cel din Tesba Galaadului. Profetul Ilie aduce mărturie timpurie lui Hristos, al cărui tip este. Biserica a văzut prin numeroasele episoade din viaţa lui şi aceea a ucenicului său, Elisei, anunţul botezului creştin, care eliberează şi luminează.

Fiecare prooroc primind unul sau altul din darurile Duhului, Justin Martirul şi Filosoful atribuie Sfântului Ilie duhul temerii. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că Ilie reprezintă tipul harismei profetice care certifică şi garantează că numai "Domnul este Dumnezeu". "Tu eşti oare cel ce aduci nenorociri peste Israel?", strigă regele Ahab, zărindu-l pe profet. Iar proorocul îi replică: "Nu eu sunt cel ce aduce nenorocire peste Israel, ci tu şi casa tatălui tău, pentru că aţi părăsit poruncile Domnului şi mergeţi după baali" (3 Reg. 18, 17-18). Observăm că acest dialog direct, radical între rege şi prooroc este rodul libertăţii cuvântului lui Ilie, datorat misiunii sale profetice. Proorocul este omul judecăţii credinţei monoteiste; în faţa preoţilor lui Baal, a răului şi a apostaziei, Ilie ţine singur flacăra credinţei.

A fi prooroc implică să nu fii înţeles de cei cărora le propovăduieşti, căci denunţarea necredinţei nu se face fără zbucium şi frământări. Proorocul este chipul lui Hristos, pentru că în primul putem găsi anunţarea Domnului pe care îl caută.

Întreita suflare peste copilul mort şi trecerea Iordanului anunţă botezul creştin

"A trăi autentic credinţa implică punerea în opoziţie cu "stăpânitorul acestei lumi". Părinţii Bisericii invocă exemplul lui Ilie, a cărui misiune este dublă, pe de o parte, aceea de a denunţa păcatul, iar pe de alta, aceea de a invita la pocăinţă. Drumul la Iordan, întreita suflare a proorocului peste copilul cel mort al văduvei din Sarepta, sosirea ploii şi trecerea Iordanului înainte de ridicarea la cer anunţă botezul creştin", scrie maica Éliane Poirot în lucrarea Élie, Archétype du moine.

Pentru Origen, botezul este mai întâi renunţarea la dumnezeii falşi. Mustrarea pe care Sfântul Ilie o face poporului adunat pe Carmel ilustrează lepădările de la Botez: "Când noi venim la harul botezului, renunţând la toţi ceilalţi zei şi stăpâni, noi mărturisim pe adevăratul Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Astfel profetul ne deplânge când vede inconstanţa deciziilor noastre: "Vai inimii îndoite!" zice şi "Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele?""

Tema sacrificiului de pe Carmel oferă mai multe variante de interpretare baptismală, fie ca separare de rău, fie prin simbolismul cifrei trei, sau ca botez cu apă şi cu foc. Toate acestea trei sunt prezente în catehezele baptismale ale Capadocienilor.

Sfântul Grigorie de Nysa dezvoltă în predica sa In diem luminum (La ziua Luminilor), sensul baptismal al acestui episod: "Ilie nu s-a mulţumit să cheme prin rugăciunea sa focul din cer asupra lemnului uscat, ci el a cerut slujitorilor să aducă apă din abundenţă, a vărsat de trei ori peste lemnul pregătit pentru a arde jertfa, a mistuit apa prin focul coborât în urma rugăciunii sale… Prin acest sacrificiu neaşteptat, Ilie ne-a prezis în mod clar instituirea şi iniţierea botezului. Când a fost vărsată pentru a treia oară, focul căzu asupra holocaustului pentru a arăta că acolo unde se află apa cea duhovnicească, acolo este Duhul care face viu şi arde ca un foc, el îi mistuie pe necredincioşi şi îi luminează pe cei fideli."

Pentru mai mulţi Sfinţi Părinţi, Ilie la pârâul Cherit reprezintă pe Hristos însetat după mântuirea noastră. Acesta primeşte mărturisirea păcătoşilor care acum au dobândit credinţa ca pârgă a Duhului şi care, la sfârşitul veacurilor, vor avea parte de învierea trupurilor.

Sfântul Maxim Mărturisitorul foloseşte aceeaşi tipologie, distingând în pâinea şi carnea pe care Ilie le primeşte de la Dumnezeu prin intermediul corbilor cele două elemente ale vieţii duhovniceşti: contemplaţia şi făptuirea: Ilie este unul din chipurile lui Hristos. Cel a cărui foame duhovnicească vrea să atragă la Sine toate inimile a venit la pârâu, adică în această viaţă, asumând în mod voit ispitele şi suferinţele omenirii. "Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu l-au primit" (In. 1, 11), nu l-au hrănit; din contră, neamurile întunecate de idolatrie, l-au primit şi l-au hrănit prin faptul că l-au recunoscut şi au urmat poruncile Lui, pâinea semnificând cunoaşterea, iar carnea, virtuţile.

Minunile proorocului, rodul sfinţeniei vieţii sau dar al lui Dumnezeu?

Faptele măreţe ale Sfântului Ilie sunt puse adesea în legătură cu postul lui şi cu modul de viaţă înalt pe care îl ducea. Sfinţii Efrem şi Ioan Damaschin le leagă de castitatea sa. Pentru Sfântul Ioan Hrisostom puterea de a face minuni a lui Ilie este rodul râvnei şi al vieţii sale simple: "Cum a fost Ilie aşa de minunat? Nu din cauza libertăţii cu care el a făcut să ajungă la urechea regelui Ahab adevărul? Nu din cauza râvnei sale pentru slava lui Dumnezeu? Nu din cauza simplităţii sale, a cojocului său din piele de oaie, a peşterii unde locuia? Pentru toate acestea el săvârşea minuni."

Sfântul Roman Melodul atribuie minunile rugăciunii puternice a proorocului: "Toate lucrurile slujesc celor care iubesc pe Dumnezeu şi i se închină ca fiind Creatorul tuturor. Dacă Ilie poruncea cerului şi pâmântului, se întâmpla pentru că în mijlocul necredincioşilor, el Îl chema pe Dumnezeu."


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!