Patristica
Putem să Îl vedem pe Dumnezeu?

Putem să Îl vedem pe Dumnezeu?

Marius Nedelcu, 21 Iunie 2015

De multe ori regăsim în limbajul teologic afirmația că teologia este „vederea lui Dumnezeu”, iar uneori aceste cuvinte pot să creeze şi o anumită nedumerire și neînțelegere. Cum poate cineva să Îl vadă pe Dumnezeu dacă în Biblie ni se spune că nimeni dintre oameni nu poate să vadă faţa Lui şi să trăiască? Pe de altă parte, în tradiția Bisericii sunt consemnate mărturiile unor oameni sfinți care au afirmat că L-au văzut pe Dumnezeu. În cele ce urmează încercăm să vedem ce este „vederea lui Dumnezeu” și cum se împacă aceste două perspective care aparent nu pot sta împreună.

Una dintre cele mai cunoscute consemnări ale conceptului „vederea lui Dumnezeu” se regăseşte în a șasea fericire rostită de Mântuitorul Hristos, prezentă în colecţia de cuvinte ale Domnului, numită generic „Predica de pe munte” (Matei cap. 5-7): „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Problema interpretării acestui text porneşte de la existenţa a două tradiţii biblice referitoare la „vederea lui Dumnezeu”. Pe de o parte ni se spune că nimeni nu poate să vadă faţa lui Dumnezeu și să trăiască (Ieşire 3, 6; 19, 21; 33, 20-23; Ioan 1, 18), iar pe de altă parte, ni se aminteşte că vederea lui Dumnezeu este un scop al acestei vieţi sau al vieţii veşnice (Ps. 11, 7; 17, 15; Apocalipsă 22, 4). În fața acestei provocări, teologia protestantă a refuzat ideea vederii lui Dumnezeu în această viață pământească, și a spus că aceasta poate să fie cel mult o speranță eshatologică, care se va realiza în lumea cealaltă. Teologul reformat Jean Calvin (1509-1564), atunci când comentează Fericirile, trece cu vederea textul de la Matei 5, 8, spunând doar că „ei toţi (cei curaţi cu inima) se vor bucura de vederea lui Dumnezeu în Rai”.

Martirii creștini mărturiseau că văd Sfânta Treime în ultimele clipe ale vieții

În tradiţia Bisericii Răsăritului, în secolele al IV-lea şi al V-lea, au existat consemnate mărturii ale celor care L-au văzut pe Dumnezeu în timpul vieţii lor. Episcopul Theodoret de Cyr (393-457) citează cuvintele martirilor care în ultimele momente ale vieţii lor spuneau că au văzut „cu ochii lor dumnezeiasca Treime”; iar la final Theodoret concluziona: „cu adevărat au văzut pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh cu ochii lor trupeşti”. În secolul al VI-lea, un preot pe nume Timotei din Constantinopol, care a murit în 523, spunea: „Prea­sfânta şi de viaţă dătătoarea şi binecuvântata Treime, care este prin natură invizibilă oricărei creaturi, poate fi văzută cu ochii trupului doar de cei care au intrat în ceea ce ei numesc apatheia, şi numai unor astfel de oameni le apare o vedere văzută de ei trupeşte”. Termenul apatheia desemnează o stare duhovnicească a omului care, sub lucrarea harului Sfântului Duh și a unui proces ascetic, se caracterizează în general prin lipsa oricărei influenţe a vreunei patimi, plăceri sau păcat. Ideea că Dumnezeu poate fi văzut de om cu ochii trupești și în această viață nu a fost acceptată de toți învățătorii Bisericii, care au identificat aici un pericol de a reprezenta sau înțelege Treimea în mod corporal sau trupește. Astfel, Fericitul Augustin (354-430) a cercetat cu mintea adâncul fiinţei dumnezeieşti şi al Persoanelor Sfintei Treimi doar prin intermediul analogiilor cu persoana umană. El recunoaşte că şi cea mai bună analogie între om și Dumnezeu este imperfectă, şi spune că noi vedem acum ca prin oglindă în ghicitură după cuvintele Apostolului Pavel (cf. 1 Cor. 13, 12). Papa Clement al Romei (88-98), unul dintre Părinții apostolici, spunea că: „Dumnezeu este văzut cu mintea, nu cu trupul, de suflet, şi nu de carne. Aşa îngerii, care sunt duhuri, văd pe Dumnezeu, iar oamenii, atât cât rămân trupeşti, nu sunt în stare să Îl vadă pe El”. În Răsăritul Ortodox s-a păstrat mai vie ideea vederii lui Dumnezeu cu ochii trupești, încă din această viață, dar nu oricum, ci în urma unui proces de despătimire, de cură­țire și iluminare, de aceea această vedere a lui Dumnezeu a fost numită și duhovnicească sau mistică. Sfântul Efrem Sirul (306-379), interpretează textul de la Matei 5, 8 în legătură cu Ieşire cap. 33, unde se spune că Moise a văzut slava lui Dumnezeu fără însă să Îl vadă în mod direct pe Dumnezeu, ci în mod indirect, după cuvântul Bibliei, văzând spatele Său. Sfântul Efrem Sirul spune: „Cei care sunt curaţi în inimă Îl vor vedea pe Dumnezeu, la fel ca Moise”.

Vederea Treimii în lumina isihasmului

Isihasmul bizantin este cel care ne-a oferit cea mai complexă interpretare a „vederii lui Dumnezeu”. Isihaştii mărturisesc că cei cu inima curată pot să vadă în viaţa aceasta lumina lui Hristos care s-a arătat atunci când S-a transfigurat la faţă pe Muntele Tabor. Pornind de la cuvintele Mântuitorului din Evanghelie care spun „mergi în cămara ta şi te roagă”, isihaştii s-au dedicat unui proces de interiorizare a rugăciunii şi de potolire a pornirilor simţurilor, pentru a dobândi o cunoaştere prin experienţă a lui Dumnezeu. Ţelul lor este vederea luminii dumnezeieşti şi unirea cu Dumnezeu. Cel mai reprezentativ teolog al isihasmului este Sfântul Grigorie Palama (1296-1359), care spunea că cel care participă la energiile dumnezeieşti se uneşte cu lumina şi în lumină el vede în deplină simţire toate cele ce rămân ascunse de cei care nu au acest har, pentru că cei curaţi la inimă văd pe Dumnezeu care, fiind în lumină, locuieşte în ei şi se descoperă pe Sine celor care Îl iubesc. Deși această vedere mistică a lui Dumnezeu este o cale rezervată numai celor inițiați și puțini, teologul Vladimir Lossky spunea că dacă mintea nu poate pătrunde până la Dumnezeu, El totuși poate fi cunoscut din experienţă sau trăire, iar părintele Dumitru Stăniloae vorbește de cunoașterea lui Dumnezeu din împrejurările concrete ale vieții. Totuși această cunoaștere a lui Dumnezeu este pe o treaptă inferioară vederii mistice a Sfintei Treimi.
Inaccesibilitatea ființei dum­nezeiești și ideea vederii sau contemplării dumnezeirii au fost împăcate de Sfântul Grigorie Palama, care a făcut distincţie între fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale. Credincioşii nu pot contempla deplin fiinţa dumnezeiască, dar se pot împărtăşi de energiile lui Dumnezeu, de lucrările Sale şi de harul Său. Unii Părinți ai Bisericii ne învață că Dumnezeu poate fi văzut în oamenii săi aleși, în sfinții care s-au umplut de harul și prezența Sa.

Sfântul Grigorie de Nyssa (330-394) spunea că Dumnezeu poate fi văzut în persoanele umane restaurate, sfinţite. În sfinţii zilelor noastre, pe măsură ce cresc în curăţia inimii, Dumnezeu devine mai vizibil în ei. Sfântul Grigorie de Nyssa elaborează teologia epectazei, sau a progresului constant în vederea şi cunoaşterea lui Dumnezeu. El arată că idealul naturii umane constă în creşterea în virtute şi asemănare cu Dumnezeu. Observăm din toate cele prezentate că vederea lui Dumnezeu este o realitate legată de scopul vieții omului. De multe ori, toate nevoințele și eforturile monahilor îmbună­tățiți se îndreaptă spre vederea sau contemplarea dumnezeirii: „Aceasta este viața de veci, să Te cunoască pe tine Singurul Adevăratul Dumnezeu și pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). Părinții Bisericii ne spun că nu putem să fugim de vederea înfricoșătoare și tainică a lui Dumnezeu, și depinde de om cum se pregătește pentru această experiență, pentru că ni se spune că vederea lui Dumnezeu va produce în cei care s-au pocăit și trăit după poruncile Domnului bucurie și fericire veșnică, iar în cei care nu s-au pocăit și au iubit păcatul mai mult decât pe Dumnezeu, chin și suferință.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!