Patristica
Răbdare, răbdare, răbdare...

Răbdare, răbdare, răbdare...

Pr. Narcis Stupcanu, 15 Martie 2018

Tertulian, Despre răbdare, XV, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 3, p. 197

„Căci răbdarea pune în sigu­ranță pe toate cele plăcute Lui, ajută la îndeplinirea tuturor poruncilor Lui: întărește credința, asigură pacea, păzește dragostea, învață umilința, așteaptă căința, cheamă pocăința, conduce trupul, păstrează spiritul, înfrânează limba, stăpânește mânia, înfrânge ispitele, alungă scandalurile, consfințește martiriile, mângâie pe cel sărac, temperează pe cel bogat, nu nimicește pe cel slab, nu-l semețește pe cel sănătos, îl desfată pe cel credincios, îl găzduiește pe străin, îl încre­din­țează pe serv stăpânului și pe stăpân lui Dumnezeu, împo­do­bește pe femeie, îl dovedește pe bărbat; este iubită în copil, lăudată în tânăr, respectată în bătrân; este frumoasă pentru ambele sexe, la orice vârstă. Haide acum, dacă vrei, să-i cunoaș­tem de aproape chipul și obiceiurile. Fața îi este liniștită și binevoitoare, fruntea senină, necontractată de nici un rid al tristeții și al mâniei. Sprâncenele neîncruntate a supărare, cu ochii privind în jos de umilință, nu de nefericire, gura însemnată cu cinstea vorbirii măsurate, culoarea cum se cuvine celor liniștiți și nevătămători; mișcarea capului și râsul amenințător împotriva diavolului, îmbrăcămintea curată și căzând cuviincios pe corp, ca una care nici nu se îngâmfă, nici nu se dezonorează. Șade pe tronul acelui spirit prea blând și prea binevoitor, care nici nu se frământă în vârtej, nici nu se întunecă de nor, ci este de o seninătate tânără, deschis și simplu, cum l-a văzut pentru a treia oară Ilie. Unde este Dumnezeu, acolo este și fiica sa, răbdarea. Așadar, când coboară Duhul lui Dumnezeu, îl însoțește în chip nedespărțit răbdarea. Dacă o vom despărți de Duh va rămâne în noi întotdeauna? Nu știu cât ar sta cu noi. Fără ea, ca însoțitoare și conducătoare în orice loc și timp, spiritul nostru în chip sigur s-ar înăbuși. Singur n-ar putea rezista la atacurile dușmanului, fiindcă i-ar lipsi mijlocul de a rezista.”

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a III-a, Convorbirea cu părintele Piamun, Cap. XIII, 1-2, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 57, p. 635

„Adevărata răbdare și liniște nu se pot dobândi și păstra fără umilința adâncă a inimii. Dacă se coboară la acest izvor, ele n-au nevoie nici de ajutorul chiliei, și nici de refugiul în singurătate. Nu caută din afară ocrotire ceea ce se sprijină pe virtutea umilinței lăuntrice, adică pe ceea ce-i este obârșie și pază. De altfel, dacă ne tulburăm când suntem provocați de cineva, este sigur că nu sunt bine puse în noi temeliile umilinței și de aceea clădirea noastră se zguduie, gata să se prăbușească și la năvala unei furtuni mai ușoare. N-ar fi vrednică de admirație și de laudă răbdarea, dacă și-ar menține liniștea numai când nu este atacată de săgețile unui dușman. Dar prin aceea că este strălucită și glorioasă, că rezistă nemișcată în furtunile năvălitoare ale tuturor ispitelor. În partea în care se crede că este și frântă de atacuri potrivnice în acea parte se întărește mai mult, și mai degrabă acolo se ascute, unde se crede că este tocită.

Toți știm că răbdarea înseamnă suportarea suferințelor și de aceea este sigur că nimeni nu poate afirma că este răbdător, în afară de acela care suportă fără supărare necazurile care i-au fost pricinuite.”


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!