Radio Trinitas poate fi recepţionat de pe Vârful Toaca

13 Septembrie 2007

Postul de radio Trinitas al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei poate fi recepţionat, începând de marţi, 11 septembrie, orele 16.00, pe frecvenţa de 93,30 MHz de pe Vârful Toaca al Muntelui Ceahlău. Aceasta frecvenţă, care până acum putea fi recepţionată de la Dealul Cozla, de lângă Piatra Neamţ, a fost mutată la sfârşitul lunii august, definitivarea lucrărilor făcându-se în această zi. Proiectul a fost realizat la iniţiativa şi cu binecuvântarea IPS Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei, Patriarhul ales al BOR, pentru ca recepţionarea postului de radio Trinitas să se facă pe o arie mai extinsă. Mai multe amănunte în acest sens ne-a oferit pr. Ciprian Apetrei, directorul Radio Trinitas: „Din 11 septembrie, orele 16.00, postul de radio Trinitas poate fi recepţionat pe frecvenţa de 93,30 MHz de la Vârful Toaca al Muntelui Ceahlău, frecvenţă care până acum putea fi recepţionată de la Vârful Cozla, de lânga Piatra Neamţ, care a fost mutată la sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie, definitivarea staţiei făcându-se în această zi. Programele postului nostru de radio pot fi recepţionate pe o arie mult mai mare faţă de momentul când postul nostru de radio emitea de la Vârful Cozla. Vârful Toaca din masivul Ceahlău are peste 1.900 de metri. Aici, postul de radio Trinitas a ridicat un stâlp cu suportul logistic al Arhiepiscopiei Iaşilor. Aceste demersuri au început încă de la sfârşitul anului trecut, în luna decembrie, când s-a obţinut mutarea staţiei de emisie Radio Trinitas de la Piatra Neamţ pe Vârful Toaca. Apoi, s-a obţinut licenţa audiovizuală şi de emisie în luna ianuarie, după care s-au făcut demersuri legale care au durat până la începutul lunii august, pentru a obţine toate autorizaţiile necesare realizării acestei staţii de emisie. Este pentru prima dată când un post de radio din România emite de pe Vârful Toaca, locul unde, în urmă cu 100 de ani, sihaştrii din acest munte se întâlneau de fiecare dată la 6 august, pentru a săvârşi Sfânta Liturghie. E un moment important în viaţa postului nostru de radio, pentru că această staţie va aduce programele postului de radio Trinitas în sufletul multor români din Moldova istorică a Sf. Voievod Ştefan cel Mare“.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!