Patristica
Rai şi Iad - fericirea  sau nefericirea veşnică depinde de libertatea omului

Rai şi Iad - fericirea sau nefericirea veşnică depinde de libertatea omului

Asist. Jean Nedelea, 06 Decembrie 2013

„Păcătoşii din Iad nu sunt lipsiţi de iubirea dum­ne­zeias­că, dar aceeaşi iubire devine suferinţă în cei con­dam­­naţi şi bucurie în cei aleşi.“

(Sfântul Isaac Sirul)

Omul a fost preocupat din toate timpurile de viaţa sa de după moarte. Revelaţia dumnezeiască ne des­coperă că soarta noastră veş­nică depinde de iubirea mi­los­ti­vă a lui Dumnezeu şi de credinţa şi faptele noastre. Iubirea răs­tig­nită şi înviată a Domnului ne-a deschis uşile Raiului pentru totdeauna; nouă ne rămâne să răspundem invitaţiei de a intra în el.

Cum credinţa creştină e un act de fidelitate, de credincioşie faţă de cuvintele lui Dumnezeu şi ale sfinţilor Săi, vom vedea, mai întâi, ce învaţă despre Rai şi Iad Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, iar apoi că fericirea sau nefericirea noastră veşnică depinde de libertatea noastră.

Sfânta Scriptură despre Rai şi Iad

În Parabola bogatului nemi­los­tiv şi a săracului Lazăr, Mân­tu­itorul Însuşi ne vorbeşte despre existenţa Raiului şi a Ia­du­lui ca locuri şi stări unde petrec sufletele după Judecata particulară (Lc. 16, 19-31). Îngerii duc sufletul lui Lazăr în sânul lui Avraam, iar sufletul bogatului nemilostiv ajunge în foc. Între cei din Rai şi cei din Iad aflăm că e „prăpastie mare“, ca nimeni să nu poată trece dintr-o parte în alta. Avraam ne spune că boga­tul a primit cele bune în viaţa pă­mântească, iar Lazăr pe cele rele, dar că în viaţa de dincolo se instaurează dreptatea, căci cel chinuit de sărăcie se mângâie, iar cel îndulcit de toate cele lu­meşti se chinuieşte. Fiecare suflet primeşte, aşadar, răsplata fe­ricirii sau plata chinuirii după faptele sale.

În capitolul 25 al Evangheliei după Matei aflăm şi învăţătura Mântuitorului despre Judecata finală şi despre petrecerea în veş­nicie a drepţilor şi a pă­că­to­şi­lor. La Judecata finală omenirea va fi împărţită în două cete: cei de-a dreapta şi cei de-a stânga lui Dumnezeu. Celor de-a dreap­ta, Domnul le va spune: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu şi moşteniţi împărăţia gătită vouă de la facerea lumii“, iar celor de-a stânga: „Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi în­ge­ri­lor lui“. Apoi Mân­tu­i­to­rul con­clu­zionează: „Şi se vor duce aceş­tia în munca veşnică, iar drep­ţii în viaţa veşnică“ (Mt. 25, 16).

Fericirea din Rai şi nefericirea din Iad ne sunt înfăţişate limpede în Noul Testament. Cei din Rai (numit şi Împărăţia ce­ru­rilor, bucuria Domnului, casa Tatălui ceresc etc.) aflăm că vor trăi veşnic (Mt. 2 46; Lc. 20, 36) contemplând pe Dumnezeu (Mt. 5, 8); vor avea corpuri cereşti asemenea lui Hristos (Filip. 3, 21); vor fi îmbrăcaţi în haine al­be şi vor fi scrişi în cartea vieţii (Apoc. 2, 5); vor lua parte la os­peţe cu patriarhii (Mt. 7, 11); vor gusta din pomul aflat în mij­locul Raiului (Apoc. 2, 7); nu vor mai fi flămânzi, înseta sau plânge (Apoc. 6, 16-17); vor fi asemeni îngerilor (Mc. 12, 25); vor şedea pe scaune judecând cele do­uă­­spre­­zece seminţii ale Iui Israel (Mt. 19, 28); vor fi înfiaţi de Dum­nezeu (Apoc. 21, 7); vor cu­noaş­te în chip desăvârşit toate tai­nele (I Cor. 13, 12); vor fi pu­ru­rea cu Hristos (I Tes. 4, 17) şi vor domni împreună cu El (II Tim. 2, 12); vor vedea slava lui Dumnezeu (In. 17, 24); vor ve­dea ceea ce ochiul n-a văzut şi vor auzi ceea ce urechea n-a auzit (I Cor. 2, 7). Cei din Iad în­să (numit şi foc nestins, gheenă, întunericul cel mai din afară etc.) vor fi îndepărtaţi de la faţa lui Dumnezeu (Mt. 7, 23), arun­caţi într-un loc unde va fi în­tu­ne­ric, plângere şi scrâşnire a din­ţilor (Lc. 13, 28) şi vor suferi în foc veşnic (Mt. 25, 41).

Rai şi Iad - mărturii ale Sfintei Tradiţii

Sfinţii Părinţi ne învaţă că sufletele merg îndată după moar­te în Rai sau în Iad, după cum au făcut binele sau răul în viaţa pământească. Starea din Rai şi Iad, de după Judecata par­ticulară, nu este însă aceeaşi cu cea de după Judecata universală; prima este provizorie, iar cea de a doua este definitivă. 

„Întrebarea unde se află sufletele oamenilor ieşiţi din lume - scrie Sfântul Atanasie cel Mare - este o întrebare minunată şi tai­nică pentru oameni, căci Dum­nezeu n-a îngăduit nimănui să se întoarcă de acolo la noi şi să ne spu­nă unde şi cum se află sufletele care s-au dus de la noi. Cu toate acestea, noi ştim din Scripturi că sufletele păcătoşilor se află în Iad, dedesubtul pă­mântului şi al mării, cum zice psalmistul: în întuneric şi în um­bra morţii şi în groapa Ia­du­lui. […] Iar sufletele drepţilor, du­pă venirea Domnului Hristos, precum vedem din exemplul tâlharului răstignit pe cruce, se află în Rai, căci nu numai pentru un singur su­flet, al tâlharului răstignit pe cruce, a deschis Hris­tos, Dumnezeul nostru, Raiul, ci şi pentru toate su­fletele sfinţilor.“

Sfântul Ioan Damaschin măr­turisea în Dogmatica sa: „Dia­volul, omul lui, adică anti­hrist, cei necredincioşi şi cei pă­că­toşi vor fi predaţi focului veş­nic […]. Cei ce au făcut fapte bu­ne şi cu îngerii vor străluci ca soa­rele spre viaţă veşnică îm­pre­ună cu Domnul nostru Iisus Hristos“.

Raiul sau Iadul faptelor noastre

Deşi veşnice, atât recompen­sele, cât şi pedepsele vor fi pro­por­ţionale cu faptele din viaţa pă­mântească, fapte care sunt roadele voinţei noastre conşti­en­te şi libere: „Iar sluga aceea care a ştiut voia stăpânului şi nu s-a pre­gătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătu­tă mult. Şi cea ca­re n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută pu­ţin. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a în­cre­dinţat mult, mai mult i se va cere“ (Lc. 12, 47-48); „Căci Fiul Omului va să vină întru slava Ta­tălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia du­pă faptele sale“ (Mt. 26, 27). În mi­nunatele sale Omilii du­hov­ni­ceşti, Sfântul Macarie Egip­tea­nul insistă asupra ideii că inima noastră e câmpul de bătălie dintre Dumnezeu şi dia­vol şi că de noi depinde pe cine facem stă­pân al vieţii noastre. Adevărul că Raiul şi Iadul sunt date în libertatea noastră de alegere şi în faptele noastre e reluat şi de Dos­to­ievski în una dintre cele mai frumoase nuvele scrise vreodată: Visul unui om ridicol.

Rugăciunile Bisericii pen­tru cei adormiţi sau despre nădejdea de după moartea noastră

După moarte, omul nu mai poate face nimic pentru mântu­i­rea sa. Biserica însă luptă cu duş­manul cel din urmă, care este moartea veşnică, adică Ia­dul, prin jertfa liturgică, prin ru­gă­ciunile sale pentru cei ador­miţi şi prin milostenie. Ea do­reş­te, asemeni Mirelui ei, şi nă­dăj­du­ieşte ca toţi oamenii să se mân­tuiască şi să se împăr­tă­şeas­că de fericirea veşnică.

Fericitul Augustin ne în­deam­nă să nu ne îndoim că ru­gă­ciuni­le şi milosteniile folosesc celor morţi în cre­din­ţă. După Sfân­tul Ioan Gură de Aur, e bine să ne rugăm pentru morţi „ca dacă cel mort e păcă­tos, să i se dezlege păcatele, iar dacă e drept, să câş­tige un adaos de pla­tă şi răsplată“. Sfântul Ata­na­sie cel Mare, vorbind despre cei morţi cu intenţia de a se po­căi, spune că Dumnezeu mişcă pe cei de aproape ai lor, le atrage ini­mile să dea ajutor celor morţi, în­deplinind ei neajunsurile lor.

Raiul pregustat în Sfintele Taine

Părintele Stăniloae citează o poezie populară românească din care străbate credinţa că Sfin­te­le Taine ale Spovedaniei şi Îm­păr­tăşaniei ne curăţă de păcate şi ne urcă în Rai:

„Pusei şaua pe doi cai,
Mă suii în sus, la rai.

Ce-am văzut m-a bucurat:
Trupuri mândre şi-nflorite
Şi de popa spovedite;
Trupuri albe şi spălate
De popa cuminecate.

Frunzuliţă de susai,
Drumul apucai spre rai.

Dar ştii, neică, ce-am văzut?
Oamenii cei spovediţi
Stau ca pomii înfloriţi,
Iară cei nespovediţi
Stau ca buştenii pârliţi.“

Aflaţi în perioada Postului Naş­terii Domnului, să primim sfa­tul poetului popular de a ne spo­vedi, spre a deveni „pomi în­flo­riţi“ şi a ne cumineca cu Hris­tos Domnul, Raiul sufletelor noas­tre.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!