Actualitate socială
„Raiul în cinema este un rai al întrebărilor, al dilemelor existenţiale şi al asumării crucii“

„Raiul în cinema este un rai al întrebărilor, al dilemelor existenţiale şi al asumării crucii“

Maria Burlă, 28 Octombrie 2013
Joi, 24 octombrie 2013, Elena Dulgheru a fost invitata Serilor Doxologia, eveniment organizat de Centrul Cultural Misionar Doxologia al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi moderat de pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor. Întâlnirea a avut loc de la ora 18:00 la Biserica Talpalari din Iaşi şi a constat într-o triplă lansare de carte: „Scara Raiului în cinema. Kusturica, Tarkovski, Paradjanov“, autor Elena Dulgheru, „Canonul lui Tarkovski“, autor Dmitri Salînski, şi „Pentru trecerea zării şi alte poeme“, autor Elena Dulgheru, toate apărute la Editura Arca Învierii. 
 
Elena Dulgheru este critic de film, jurnalist, poet, traducător, doctor în cinematografie şi media. Este autoare a volumelor: „Tarkovski. Filmul ca rugăciune“, Ed. Arca Învierii - Premiul Uniunii Cineaştilor, 2002; „De vorbă cu Marina Tarkovskaia“, Ed. Arca Învierii, 2004; „Scara Raiului în cinema. Kusturica, Tarkovski, Paradjanov“, Ed. Arca Învierii, 2011. Este membră a Uniunii Cineaştilor din România şi a Asociaţiei Jurnaliştilor şi Editorilor Creştini, dar şi membră a juriului la diferite festivaluri de film.

Trăirea în Dumnezeu, pornind din zona modernismului

Întâlnirea a debutat cu un recital de poezie susţinut de autoare din volumul „Pentru trecerea zării şi alte poeme“, dintre care redăm câteva titluri: Supravieţuitorul, Visul rătăcitorului, Romanţă traviată,  Peştele de aur. 
 
„Mărturisesc că unele poezii sunt scrise sub inspiraţia filmelor lui Tarkovski, iar altele sunt dedicate lui concret. Totuşi, volumul de versuri încearcă să transpună trăirea în Dumnezeu, pornind din zona modernismului celui mai actual, trecând uşor prin ceea ce înseamnă asumarea artistică şi spirituală a unor  gânduri, provocări ale modernităţii şi un urcuş către poezia mistică de tip modern, într-un dialog permanent cu modernitatea şi într-o păstrare permanentă a sincerităţii, a prospeţimii, a dialogului pe care reuşim să-l mediem între ceea ce simţim noi. Chiar dacă suntem copleşiţi de cele exterioare, de diverse obligaţii şi lucruri care vin din toate părţile şi vor să ne sperie, să ne fure pacea, trebuie să reuşim să ne găsim o stare sufletească superioară“, a subliniat Elena Dulgheru. 

Maturizarea omului întru Dumnezeu merită toată atenţia artei de calitate

Invitata Serilor Doxologia a vorbit apoi celor prezenţi despre semnificaţia scării raiului în cinematografie, invitându-i la o explorare fascinantă a împletirii subtile a culturilor eclesiastică şi cinematografică, din perspectiva celor trei regizori: Tarkovski, Kusturica şi Paradjanov. 
 
„Cele trei cărţi sunt în acest duh de mărturisire a credinţei în epoca de astăzi, în epoca modernă şi postmodernă, mărturisire însemnând nu resuscitare a unui obiect de muzeu, ci retrăirea unui duh către credinţă care ne duce la origini. Dumnezeu nu ne prinde neapărat exact când suntem în genunchi, în biserică, şi ne facem metaniile numărate, ci ne surprinde şi pe stradă, şi oriunde am fi noi, indiferent de împrejurări. Simţim deodată că se întâmplă ceva, că din momentul acela s-a schimbat ceva şi o luăm pe altă cale. Intrăm într-o etapă care poate fi o treaptă, iar treptele acestea sunt unite în viaţa noastră, sunt trepte de urcuş. Urcarea treptelor este un lucru extraordinar de frumos, care merită toată atenţia artei de calitate, pentru că povesteşte tot acest drum al maturizării omului întru Dumnezeu“, a apreciat invitata. 

„Postmodernismul creştin este un miracol al Răsăritului“

Potrivit autoarei, cartea „Scara Raiului în cinema. Kusturica, Tarkovski, Paradjanov“ oferă soluţii de rezistenţă prin identitatea balcanico-caucaziană - postbizantină în care mesajul creştin autentic nu s-a pierdut. 
 
Aşa cum afirma cineva, postmodernismul creştin este un miracol al Răsăritului. „De la Kosovo şi până în Balcani este o zonă de profundă mărturisire a credinţei, găsim aici toată densitatea Ortodoxiei din care ne putem adăpa. Să ne aplecăm privirile spre ea şi să ne lăsăm inspiraţi, şi cei care consumăm cultură, şi cei care creăm cultură, şi cei care vrem să facem o lucrare de artă contemporană inspirată; în această zonă se păstrează foarte mult. Dacă ajungem la rădăcinile lor literare şi culturale, vedem modele ale omului vechi foarte bine păstrate, ale omului pe care îl regăsim în basme, în marile legende, în marile poveşti de dragoste medievală. Această nevoie de a trăi în duh se păstrează în Balcani şi în Carpaţi, o regăsim chiar în arta contemporană, deşi rar se vorbeşte despre rai, ci mai mult despre păcat. 
 
Această carte a mea este o invitaţie de a redescoperi paradisul şi a continua imaginea prin cinema, printre regizori paradigmatici, cum e şi Andrei Tarkovski. Vedem că la Tarkovski nu avem o analiză, ci mai degrabă o interogaţie“, subliniază autoarea. 
 
Pe coperta cărţii este ilustrată Chora de la Constantinopol, această cupolă reunind spiritul Europei Occidentale cu spiritul Răsăritului, adunând parcă ce este mai bun din fiecare zonă culturală.

Un rai al întrebărilor, al dilemelor existenţiale şi al asumării crucii

Însă despre ce paradis ne vorbeşte cinematografia? „Dacă vom căuta să vedem ce fel de rai este, vom observa că este mai mult un rai al întrebărilor, al dilemelor existenţiale şi al asumării crucii, o nostalgie după rai a unui contemporan. Întrebările conştiinţei lui sunt foarte dureroase pentru că s-au născut pe terenul pauperizant al secularismelor secolului XIX. Conştiinţa sa are foarte mult de recuperat pentru a-şi descoperi modele ancestrale. Filmele lui Kusturica, de exemplu, îi învaţă pe oameni să se ierte, să se iubească aşa cum sunt, să cultive idealul, chiar dacă acest ideal este privit mai degrabă ca o nostalgie la care nu pot ajunge. Personajele lui nu reuşesc să-şi asume crucea, dar au o tărie, o deschidere şi o bucurie a întâlnirii aproapelui extraordinare“, mărturiseşte Elena Dulgheru. 

Paradjanov, singurul regizor care a adus postmodernismul pe teren creştin

La o cercetare mai atentă, putem descoperi o înfrăţire extraordinară între popoarele român şi georgian: „Îţi dai seama că acelaşi far creştin ne-a luminat de sute de ani, istoria s-a integrat cam pe aceleaşi şuvoaie, aceleaşi lupte cu imperiul musulman, aceleaşi vechi rădăcini precreştine, aceeaşi aşteptare a venirii lui Hristos în cultura cea veche, toate acestea s-au amestecat în sufletul mare al lui  Paradjanov. El e singurul regizor care reuşeşte să aducă postmodernismul pe teren creştin. 
 
Astăzi, oferta de informaţie şi deschiderea culturală sunt atât de mari şi e normal să avem mai puţină  răbdare decât medievalii. Ne-am creat alte ritmuri emoţionale şi trebuie să recunoaştem că suntem modelaţi de ele, suntem mai superficiali. Dar, totuşi, şi în acest postmodernism putem cultiva credinţa, fără să ne îngrijorăm, fără să ne pierdem simţul umorului, rămânând oameni. Asta ne învaţă nu Tarkovski, ci Paradjanov“, consideră invitata Serilor Doxologia.

„A vorbi despre paradis constituie o terapeutică eficientă împotriva crizelor“

Volumul „Canonul lui Tarkovski“, tradus şi prefaţat de Elena Dulgheru, care-l apreciază ca „o palmă dată Codului lui Da Vinci“, reprezintă o parte a cursului original de Hermeneutică cinematografică al profesorului Dmitri Salînski, predat la mai multe universităţi de renume din Rusia şi publicat în 2009 la Editura „Kvadriga“ din Moscova. 
 
„Unele elemente din compoziţia filmelor tarkovskiene pot fi privite ca analoage axelor planului catedralei creştine: navei centrale şi transeptului care o intersectează“, scria Salînski în cartea sa. 
 
***
 
„A gândi, a vorbi despre paradis poate fi o terapeutică eficientă împotriva crizelor personale şi colective, împotriva războaielor, a marilor depresii şi dezbinări… Să vorbim, aşadar, despre paradis!, a concluzionat  criticul de film Elena Dulgheru.
 
 

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!