Evanghelia zilei
Răspunsuri duhovniceşti: „Casă de piatră“ şi „de-a v-aţi ascunselea“ mireselor

Răspunsuri duhovniceşti: „Casă de piatră“ şi „de-a v-aţi ascunselea“ mireselor

Diac. Marius Mircia, 04 Octombrie 2011

Părinte, după oficierea Tainei Cununiei mirilor, li se face urarea: "Casă de piatră". Este corectă expresia din punct de vedere teologic?

Cred că folosirea acestei urări este nepotrivită cu situaţia celor doi protagonişti. Ea s-a extins cu caracter de sindrom şi la nivel naţional. Dar cei care urează "casă de piatră" nu se gândesc că mirii vor trăi într-o pivniţă. Ci că ei le doresc durabilitate în căsnicie şi această edificare a căminului lor să aibă durabilitatea unei citadele din piatră. Însă urarea este greşită pentru că la origini ea aparţine Mântuitorului, mai exact în Sfânta Evanghelie după Matei, la capitolul VII, unde Domnul arată că omul înţelept îşi construieşte casa pe temelie de stâncă, nu din piatră, ci pe piatră, ceea ce indică seriozitatea intenţiilor şi a însuşirilor celor care îşi lucrează mântuirea fie în cadrul familiei sau comunităţii, fie singular. Seriozitatea acestei edificări a vieţii personale se bazează pe virtuţile credinţei, răbdării, dragostei, cumpătării, generozităţii ş.a.m.d.

Aceste virtuţi constituie stânca, temelia de bază pe care se zideşte viaţa personală sau familială. Remarca Domnului Hristos este mai corectă în a o întrebuinţa când îi felicităm pe miri cu "casă pe piatră", iar nu "casă de piatră". Casa pe piatră, fie la propriu, fie la figurat, conţine conotaţiile ideii de siguranţă, confort, de lumină, căldură, de tot ceea ce este pozitiv. Casa de piatră include, volens nolens, şi nişte lucruri neclare.

De aceea personal optez să ne orientăm şi să-i învăţăm şi pe credincioşi, chiar cu prilejul oficierilor cununiilor, ca un fel de corectiv anticipat, ca perechea ce se cunună să fie felicitată şi să li se facă urări de casă nu din piatră, ci "casă pe piatră". Ingredientele acestei locuinţe pe piatră sunt cele mai rezistente "materiale spirituale" de durabilitate, de adevăr, de frumos.

Tot legat de Sfânta Taină a Cununiei, am întâlnit şi practica de a nu se vedea miresele între ele în ziua nunţii. Are fundament teologic această practică?

Este o deviere de la normal, o precauţie absurdă, un fel de superstiţie care tot aşa s-a extins inexplicabil şi se poartă la toate nivelele societăţii. Explicaţia frizează ridicolul: "Că nu-i bine". Această problemă nu se aplică decât la cununia religioasă. La starea civilă miresele se văd, pentru că aici se fac programări, şi este un lucru normal, însă doar la oficierea religioasă apar aceste precauţii "băbeşti" şi ridicole, care ne trag înapoi, ne teleportează într-o epocă obscură, de civilizaţie suburbană.

Sunt superstiţii care se înrădăcinează de la o generaţie la alta, şi niciodată nu au avut vreo logică, dar pe măsură ce timpul trece, nu numai că se menţin, dar ne pun într-o lumină destul de ridicolă, hilară, ne compromit acurateţea învăţăturilor corecte ale doctrinei Bisericii Ortodoxe legate de aceste Sfinte Taine. Totul depinde în fond de educaţie, şi nu de superstiţie.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!