Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Răspunsuri duhovniceşti: „Numai un suflet curat ne ajută să ierarhizăm ceea ce este de luat în seamă“

Răspunsuri duhovniceşti: „Numai un suflet curat ne ajută să ierarhizăm ceea ce este de luat în seamă“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Un articol de: Nicoleta Olaru - 14 Mai 2012

Răspunsuri oferite de pr. drd. Dragoş Ungureanu, Parohia "Sf. Apostoli" Spinoasa, judeţul Iaşi, redactor arhivă Radio Trinitas, Iaşi

Părinte, de ce este păcat să luăm în seamă visele?

Visele fac parte dintr-o problematică vastă, devenind o preocupare constantă pentru multe abordări ştiinţifice, încât este delicat să elucidăm acest aspect al realităţii omeneşti. Din perspectivă duhovnicească, cred că nu trebuie să ne hazardăm la o concluzie precisă, fără o analiză profundă, deoarece omul reprezintă o mare taină. Pentru a constata dacă este păcat sau nu să credem în vise, trebuie să vedem mai întâi ce înseamnă noţiunea de păcat, ştiut fiind faptul că păcatul înseamnă ruperea legăturii noastre de Dumnezeu. Din acest punct de vedere, trebuie să constatăm dacă visele ne apropie sau ne distanţează de Dumnezeu, dacă oferă stabilitate relaţiei noastre cu Hristos sau, din contră, dacă distrug comuniunea cu Izvorul vieţii, aruncându-ne în izolarea şi singurătatea păcatului, producând o destabilizare a fiinţei noastre sau o tulburare interioară. Visele pot conduce spre izolare sau acceptare, singurătate sau comuniune, realism sau patologie, superficialitate sau consistenţă a vieţii creştine, încât din această perspectivă trebuie privită provocarea viselor la adresa noastră, şi anume cea a apropierii sau depărtării omului de Dumnezeu.

Nimic însă din ceea ce presupune interacţiunea cu viaţa noastră nu trebuie neglijat, deoarece există riscul ca să ne axăm existenţa doar pe orizontal, în detrimentul creşterii noastre spirituale pe vertical. Cu alte cuvinte, viaţa creştină trebuie să se canalizeze pe un discernământ real şi duhovnicesc al echilibrului, ţinând cont de contextul desfăşurării sale în istorie. Ceea ce trebuie luat în seamă este reprezentat de atitudinea noastră faţă de vise, de menţinerea unei minţi reînnoite şi a unei inimi curăţite de păcate, întrucât numai un suflet curat ne ajută să ierarhizăm ceea ce este de luat în seamă. Cert este faptul că visele sunt realităţi ale vieţii noastre pe care trebuie să le transformăm în dor după Dumnezeu.

Există părerea că dacă visul se repetă, ar trebui să i se acorde credibilitate. Care este părerea dvs.?

În viaţa duhovnicească, prioritate are nu părerea noastră subiectivă, ci certitudinea obiectivă a credinţei. Altfel spus, credibilitatea unui lucru sau aspect din viaţa noastră capătă sens numai dacă este raportată la ceea ce este esenţial, şi anume la Persoana şi învăţătura Mântuitorului. Visele se pot repeta în funcţie de stările şi gândurile noastre de peste zi. Dacă în activitatea noastră cotidiană ne gândim mereu la aceleaşi lucruri, iar abordarea aspectelor vieţii este în mare parte aceeaşi, cu siguranţă că posibilitatea de repetiţie a viselor capătă un grad ridicat. În viaţa creştină trebuie să se repete cât mai des fapta cea bună şi să fie intensificată relaţia cu Dumnezeu, modalităţi existenţiale care conferă credibilitate identităţii noastre creştine.