Sănătate
Reacţiile alergice şi tratamentele dentare

Reacţiile alergice şi tratamentele dentare

Andreea Rugină, 05 Martie 2011

Fiind prima poartă de intrare a materiilor în organism, cavitatea bucală este adesea confruntată cu multiple substanţe alergenice, ca alimentele, medicamentele, diferitele produse destinate igienei sau chiar substanţele stomatologice. Cu toate aceste multiple contacte, reacţiile alergice apar destul de rar, dar când se manifestă ele sunt consecinţa unor neconcordanţe imunitare generale sau doar reacţii locale, fără un aspect specific bine delimitat.

Alergia înseamnă apariţia unor manifestări în prezenţa alergenilor care pot intra în contact cu pielea, pot fi inhalaţi în plămâni, pot fi înghiţiţi sau injectaţi. Alergiile din sfera cavităţii orale sunt adesea cu caracter pasager, nu au o simptomatologie precisă, iar pacientul nu se prezintă la medic pentru această cauză. Unii dintre aceşti pacienţi prezintă alergii generale cu manifestări la nivelul cavităţii orale.

Reacţiile alergice pot fi blânde, fără manifestări sau simptomatologie specifică, aşa cum am arătat mai sus, sau pot fi severe, punând chiar viaţa pacientului în pericol. De multe ori reacţia alergică la anumite substanţe sau alimente se moşteneşte genetic, de la unul din membrii familiei. O alergie banală, de sezon, este reprezentată de ochi umflaţi, strănut, nas înfundat.

În cabinetul stomatologic, reacţiile alergice sunt determinate de materialele şi substanţele folosite de medicul dentist. Mănuşile din latex (un material natural) pe care le poartă medicul pot declanşa o reacţie alergică din cauza expunerii pacientului un timp mai mare la praful latexului de pe mănuşi. Persoanele care lucrează într-un mediu în care sunt expuse contactului cu latexul sau cei care au suferit multe intervenţii chirurgicale sunt mai predispuşi manifestării unei reacţii alergice la acest material. Persoana care manifestă o reacţie alergică la latex va avea ca simptome: ochii umflaţi, senzaţie frecventă de strănut, rinoree, urticarie, dificultate în înghiţire şi vorbire, dureri abdominale, senzaţie de vomă. În cazurile severe se poate ajunge chiar la starea de inconştienţă.

O alergie mai severă, care se poate manifesta în cabinetul stomatologic, este cea cauzată de anestezicul local. Medicul dentist dispune de mai multe substanţe de anestezie locală, iar printr-un interogatoriu bine făcut el va decide care tip de anestezie este cel indicat. Din aceste motive, reacţia alergică la anestezic este mai rar întâlnită, dar manifestările acesteia sunt destul de severe, dacă nu se intervine la timp.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!