„În vremea aceea a venit Iisus cu ucenicii Lui în pământul Iudeei și stătea cu ei acolo și boteza. Și boteza și Ioan în Enon, aproape de Salim, pentru că erau acolo ape multe, și veneau și se botezau,
Cerc pastoral-misionar la Luncavița, Caransebeș
Parohia Luncavița din Protopopiatul Băile Herculane a găzduit marți, 28 mai, întrunirea Cercului pastoral-misionar Domașnea - Valea Cernei. În prezența protopopului Iosif Frenț, întâlnirea s-a desfășurat în Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, cu săvârșirea slujbei Vecerniei de către pr. coordonator Zaharia Cocie - Parohia Verendin, pr. Constantin Cilibia - Parohia „Schimbarea la Față” - Băile Herculane și pr. Petru Danci - Parohia Mehadia. Soborul preoțesc a oficiat și o slujbă de pomenire pentru profesorii, învățătorii și slujitorii bisericii din această parohie trecuți la cele veșnice.
Pr. Constantin Cilibia a prezentat referatul „Satul românesc de-a lungul timpului”, în care a specificat „rolul Bisericii în păstrarea și menținerea unității noastre de neam și credință, prin reprezentanții ei, învățătorii și preoții - intelectuali ai satelor, chemați să-și unească eforturile pentru luminarea poporului credincios. Odată cu întemeierea satului românesc au fost cultivate virtuțile specifice neamului nostru, precum: hărnicia, dărnicia, ospitalitatea și iubirea aproapelui”. Întrunirea s-a încheiat cu discuții despre probleme administrative și duhovnicești și cu o agapă frățească.