„În vremea aceea a venit Iisus cu ucenicii Lui în pământul Iudeei și stătea cu ei acolo și boteza. Și boteza și Ioan în Enon, aproape de Salim, pentru că erau acolo ape multe, și veneau și se botezau,
Hram la Băile Herculane, Caraş-Severin
La Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, Mănăstirea Băile Herculane își sărbătorește hramul. În ajunul praznicului, sâmbătă, 7 septembrie, la așezământul monahal se va săvârși Slujba de Priveghere, începând cu ora 19.00, de către protos. Nectarie Câșlariu, duhovnicul mănăstirii. În ziua hramului, începând cu ora 9:30 va fi săvârșită Sfânta Liturghie, la altarul de vară, de către protopopul de Băile Herculane, Iosif Frenț, pr. Nectarie Câșlariu, alături de un sobor preoțesc.