„În vremea aceea a venit Iisus cu ucenicii Lui în pământul Iudeei și stătea cu ei acolo și boteza. Și boteza și Ioan în Enon, aproape de Salim, pentru că erau acolo ape multe, și veneau și se botezau,
Regele Mihai I al României, pomenit în Eparhia Caransebeșului
Sâmbătă, 16 decembrie, când la Catedrala Patriarhală din București s-a oficiat slujba de înmormântare a Regelui Mihai I al României, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit o slujbă de pomenire pentru Majestatea Sa. În toată Eparhia Banatului Montan, sâmbătă, au răsunat clopotele în amintirea celui care a fost uns ca rege la vârsta de 6 ani de către Patriarhul Miron Cristea, păstor al Episcopiei Caransebeșului, între anii 1910 şi 1919.
„În prima domnie a Regelui Mihai, 1927-1930, Patriarhul Miron Cristea a făcut parte din Regența României, a condus-o în timp ce Regele Mihai era minor. De aceea, se cuvenea ca și aici, în Banatul de Munte, în istorica Episcopie a Caransebeșului, să săvârșim o slujbă de pomenire pentru Majestatea Sa Regele Mihai I al României și pentru toți cei care au condus România în timpul celor optzeci și unu de ani de monarhie”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian.