„În vremea aceea a venit Iisus cu ucenicii Lui în pământul Iudeei și stătea cu ei acolo și boteza. Și boteza și Ioan în Enon, aproape de Salim, pentru că erau acolo ape multe, și veneau și se botezau,
Ședință administrativă la Protopopiatul Moldova Nouă
Marți, 14 martie 2017, a avut loc ședința lunară administrativă a Protopopiatului Moldova Nouă. Ținând cont de faptul că ne aflăm în perioada Postului Mare, ședința a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii a darurilor înainte sfințite, săvârșită de către părintele Constantin Bența - Parohia Mercina, părintele Cosmin Oltean - Parohia Vărădia și părintele Nicolae Ionescu - Parohia Vrani.
În cadrul Sfintei Liturghii, toți preoții din Protopopiatul Moldova Nouă s-au împărtășit cu Trupul și Sângele lui Hristos, acest lucru constituind deja o tradiție pentru clerul aparținător acestui protopopiat.
A urmat apoi ședința lunară obișnuită în cadrul căreia părintele protopop Bogoliub Martinovici a adus la cunoștință preoților ultimele ordine circulare emise de Episcopia Caransebeșului, discutându-se punctual și problemele administrative cu care se confruntă preoții în parohie. S-au stabilit următoarele întruniri din cadrul centrelor pastoral-misionare și s-a accentuat necesitatea slujirii cu mai multă atenție a slujbelor specifice acestei perioade de înnoire duhovnicească, stabilindu-se totodată câteva aspecte organizatorice pentru perioada pascală.