„În vremea aceea a venit Iisus cu ucenicii Lui în pământul Iudeei și stătea cu ei acolo și boteza. Și boteza și Ioan în Enon, aproape de Salim, pentru că erau acolo ape multe, și veneau și se botezau,
Ședința Consiliului Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad
La data de 11 iulie 2017 s-a desfășurat ultima ședință a Consiliului profesoral al Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. În mijlocul membrilor corpului profesoral s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, și părintele consilier economic Mihai Blaj.
Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe subiecte care privesc evaluarea activității didactice și de cercetare, precum și perspectivele legate de activitățile viitoare, care se referă la sesiunea de admitere pentru anul universitar 2017-2018, la toate cele trei programe: licență, masterat și doctorat.
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a subliniat legătura dintre Centrul eparhial și Facultatea de Teologie, în plan academic, bisericesc și de înnoire permanentă a spațiilor de învățământ.
Părintele decan, pr. prof. dr. Cristinel Ioja, a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru sprijinul și dragostea părintească acordate profesorilor facultății, asigurându-l de buna conlucrare și ascultare fiască, precum și de implicarea cadrelor didactice în ridicarea nivelului științific și educațional-formativ din Facultatea de Teologie.