„În vremea aceea era un om dintre farisei care se numea Nicodim și care era fruntaș al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus și I-a zis: Rabbi, știm că de la Dumnezeu ai venit Învățător; că nimeni nu poa
Şedinţă de lucru a Biroului pentru catehizare al Arhiepiscopiei Iaşilor
Luni, 28 noiembrie 2016, la Protopopiatul Târgu Neamţ, a fost organizată o şedinţă de lucru a Biroului pentru catehizare al Arhiepiscopiei Iaşilor.
La această întâlnire au luat parte părintele Bogdan Racu, inspector eparhial pentru învăţământ şi cateheză, şi preoţii coordonatori ai birourilor pentru catehizare din judeţele Iaşi şi Neamţ.
S-a finalizat tematica pentru programa catehetică eparhială pentru anul 2017, s-au evidenţiat aspecte legate de scopul şi forma unei cateheze, s-a discutat pe seama chestionarelor de evaluare a catehezelor demonstrative din cercurile pastorale şi s-au schiţat competenţele generale şi specifice conforme temelor din programă, precum şi o serie de îndrumări pentru preoţii care vor susţine cateheze în anul următor.
Tot în cadrul întâlnirii s-au alcătuit şi principiile care vor sta la baza unui volum de cateheze, ce va fi editat în curând pentru a evidenţia calitatea actului catehetic din eparhie.