„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la El: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe alături, acela este fur și tâlhar. Iar cel ce intră pe ușă este păstorul
Cerc pastoral în Parohia Valea lui Ion
În Parohia Valea lui Ion din Protopopiatul Buhuşi s-a întrunit marţi, 12 februarie 2019, Cercul pastoral numărul 1 „Sfântul Ierarh Nicolae”, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele Vasile Cozma, protopop de Buhuşi, în cadrul slujbei fiind pomeniţi şi ctitorii bisericii parohiale: părintele Dumitru Capşa, preoteasa Maria Capşa şi fiul lor, părintele Aurel Capşa. În cuvântul de învăţătură, părintele protopop Vasile Cozma a subliniat faptul că ne aflăm într-o perioadă delimitată de două duminici speciale, care pun în lumină modele de pocăinţă şi de rugăciune, mai ales acum când ne apropiem de începutul Postului Mare. În partea a doua a întâlnirii, părintele Nelu Lupan a prezentat un scurt istoric al satului Valea lui Ion, dar şi al bisericii parohiale, a cărei piatră de temelie a fost pusă în anul 1910.