„În vremea aceea a venit Iisus cu ucenicii Lui în pământul Iudeei și stătea cu ei acolo și boteza. Și boteza și Ioan în Enon, aproape de Salim, pentru că erau acolo ape multe, și veneau și se botezau,
Sărbătoarea Sfântului Ştefan cel Mare în Parohia Chişcăreni
Sărbătoarea Sfântului Ştefan cel Mare a adus Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Chişcăreni, Protopopiatul Săveni, o deplină bucurie, căci, în timpul Sfintei Liturghii, în locaşul de cult a fost expusă spre slavă şi cinste copia sabiei lui Ştefan cel Mare.
Mai mult decât atât, la finalul slujbei, domnul Constantin V. a revenit la Biserica Ortodoxă, părintele paroh, Florea Vasile-Viorel, oficiind Mirungerea cu Sfântul şi Marele Mir ca semn şi pecete a biruinţei. Acest moment de aleasă bucurie a fost rânduit de Dumnezeu tocmai în sărbătoarea Sfântului Ştefan, pentru a marca biruinţa adevăratei şi dreptei credinţe pe plaiurile moldave.