„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la El: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe alături, acela este fur și tâlhar. Iar cel ce intră pe ușă este păstorul
Sfântul Simeon Noul Teolog, sărbătorit în Parohia Mănăstirea Caşin II
Biserica Parohiei Mănăstirea Caşin II, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, şi-a serbat luni, 12 martie 2018, în ziua pomenirii Sfântului Simeon Noul Teolog, al doilea hram. Cu acest prilej, un sobor de preoţi a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul şi Taina Sfântului Maslu, în prezenţa a numeroşi credincioşi. Oamenii au avut bucuria să se închine la racla în care se află un fragment din moaştele Sfintei Muceniţe Varvara, adusă din biserica Salinei Târgu Ocna. Programul liturgic a mai cuprins oficierea Parastasului pentru eroii neamului, pentru făuritorii Marii Uniri şi pentru toţi cei răposaţi. Prof. univ. dr. Mihai Dan Chiţoiu, de la Facultatea de Filosofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, a vorbit despre Sfântul Simeon Noul Teolog, iar părintele Petru Roncea de la Parohia Viişoara a ţinut un cuvânt de învăţătură. În contextul hramului, a fost organizată de către Parohia Mănăstirea Caşin II o acţiune social-filantropică la Aşezământul „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare" - Hârja.