„Zis-a Domnul: Eu nu pot să fac de la Mine nimic; judec după cum audb, și judecata Mea este dreaptă; pentru că nu caut voia Mea, ci voia Celui ce M'a trimis. Dacă mărturisesc Eu despre Mine Însumi, mărturia
Consfătuirea profesorilor de religie din Episcopia Severinului şi Strehaiei
Săptămâna aceasta, joi, 7 septembrie, a fost organizată la Drobeta-Turnu Severin consfătuirea anuală a profesorilor şi a tuturor cadrelor didactice care predau disciplina religie în unităţile de învăţământ mehedinţene. Evenimentul s-a desfășurat începând cu ora 11:00, în sala de conferinţe a Centrului cultural-misionar „Sfântul Ioan Gură de Aur”, și a fost moderat de prof. Dana Săftoiu, inspector de specialitate din partea Inspectoratului Școlar Județean Mehedinţi și de reprezentantul Centrului eparhial, consilierul Sectorului social-media al Episcopiei Severinului, preotul Necşoiu Cosmin Eftimie. În cadrul şedinţei au fost evidenţiate aspecte privind asigurarea aplicării corecte a noilor programe şcolare de gimnaziu pentru religie clasa a V-a; diagnoza procesului educaţional, la religie, pentru anul şcolar 2016-2017 pe centre metodice; priorităţi ale educaţiei pentru anul şcolar 2017-2018; structura portofoliului profesorului de religie, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși 2017, precum şi alte subiecte.