„În vremea aceea, văzând minunea pe care a făcut-o Iisus, oamenii ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume. Cunoscând, deci, Iisus că au să vină și să-L ia cu sila ca să-L
Praznicul Acoperământului Maicii Domnului în Cetatea Băniei
În ziua de prăznuire a Acoperământului Maicii Domnului, joi, 1 octombrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost prezent în mijlocul credincioşilor de la Paraclisul mitropolitan „Maica Precista”-Dudu, din Craiova. Înconjurat de preoţii şi diaconii slujitori, Mitropolitul Olteniei a luat parte la comuniunea euharistică, la final binecuvântându-i pe credincioşi. În timpul Sfintei Liturghii au fost rostite cereri şi rugăciuni pentru studenţii care au început noul an universitar. (I.A.)