„În vremea aceea Iisus a mers în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea
Preoţii din Protoieria Craiova Sud, în conferinţă
Preoţii din Protopopiatul Craiova Sud s-au întrunit joi, 9 mai, în cadrul conferinţei clericale de primăvară. Întâlnirea, care a avut loc în sala de festivităţi a Căminului preoţesc „Renaşterea” din Craiova, a fost precedată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită la Altarul Catedralei Mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Sub prezidiul pr. protoiereu Grigore Vulcănescu, în cadrul întâlnirii au fost discutate probleme pastoral-administrative, social-filantropice şi catehetice, vizând în special viaţa parohiilor din cuprinsul Protopopiatului Craiova Sud. Pentru a marca Anul omagial şi comemorativ 2019, închinat în Biserica noastră „satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și „Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română”, au fost prezentate două referate de fond. Primul dintre ele a fost susţinut de pr. Mihai Zamfirescu, de la Parohia „Sf. Nicolae”- Ungureni, fiind intitulat „Biserica Străbună şi slujitorii ei”. Cel de-al doilea referat a fost prezentat de pr. Octavian Bădescu, de la Parohia Cârcea-Dolj, având ca titlu „Evocări de primari gospodari din satele româneşti, care au contribuit la cultivarea tradiţiei creştine, la bunăstarea sătenilor şi la solidaritatea filantropică”.