„În vremea aceea era un om dintre farisei care se numea Nicodim și care era fruntaș al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus și I-a zis: Rabbi, știm că de la Dumnezeu ai venit Învățător; că nimeni nu poa
Rechizite şcolare pentru copii
La începutul anului şcolar a fost încheiat parteneriatul „Școala din parohie”, între Parohia „Sfântul Gheorghe”-Nord și Liceul Sanitar „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, în cadrul căruia parohia a oferit elevilor ghiozdane și rechizite. „Dorim să-i sprijinim atât pe elevii orientați spre performanță școlară, cât și pe cei aflați în situații materiale dificile. Conlucrarea dintre Școală, Biserică și Familie îi ajută în mod cert pe acești tineri să-și formeze o cultură solidă și un mod de viață bazat pe principii morale”, a precizat părintele Gabriel Neagoe.