„În vremea aceea Iisus a mers în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea
Rechizite şcolare pentru copiii din Arhiepiscopia Râmnicului
Câteva mii de elevi din județul Vâlcea au primit la începutul anului școlar rechizite gratuite, conform Hotărârii Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului. În legătură cu acest demers, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, pr. dr. Ștefan Zară, a declarat: „Fiecare parohie a înaintat Centrului eparhial câte o listă cu elevii lipsiți de mijloace materiale, care au beneficiat de rechizite gratuite, al căror cost va fi suportat în întregime de către Biserică. Totodată, Arhiepiscopia Râmnicului va continua programul, început anul școlar trecut, de a oferi două burse școlare lunare, pe întreg anul școlar, și anume bursele «Patriarhul Justinian» şi «Părintele Petru David», în valoare de 500 lei”. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului)