„În vremea aceea, văzând minunea pe care a făcut-o Iisus, oamenii ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume. Cunoscând, deci, Iisus că au să vină și să-L ia cu sila ca să-L
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, prăznuit în Arhiepiscopia Râmnicului
Miercuri, 5 august, Centrul social-filantropic „Renaşterea Loviştei” din comuna Racoviţa, judeţul Vâlcea, și bibliotecarii vâlceni şi-au serbat ocrotitorul, pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, informează arhiram.ro. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. După slujbă, în incinta Centrului social-filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului din comuna Racovița a avut loc o amplă ma-nifestație cultural-artistică prilejuită de sărbătoarea bibliotecarilor din județul Vâlcea. Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț a fost ales ocrotitor al bibliotecarilor și al tuturor celor care își desfășoară activitatea în bibliotecile din județul Vâlcea în anul 2014, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, întrucât acest sfânt român a îndeplinit ascultarea de bibliotecar la sfânta Mănăstire Neamț, unde a pus în rânduială mulțimea de cărți și manuscrise care se găseau acolo, și mai apoi în Lavra Sfântului Sava cel Sfințit, de lângă Ierusalim.