„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la El: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe alături, acela este fur și tâlhar. Iar cel ce intră pe ușă este păstorul
Deţinuţii politici anticomunişti omagiați la Huedin
Cu ocazia Zilei Deținuților Politici Anticomuniști, la Huedin a avut loc vineri, 8 martie, un eveniment organizat de Protopopiatul Ortodox Huedin, în colaborare cu Liceul „Octavian Goga” şi Liceul Tehnologic Vlădeasa. Eveniment a început cu intonarea Imnul Naţional al României, de către eleva Arlesiana Agrijan, după care au fost depuse coroane de flori. Slujba parastasului a avut loc în faţa Monumentului Rezistenţei Anticomuniste din centrul oraşului Huedin, în prezenţa preoţilor din oraş, a primarului Mircea Moroșan, a reprezentanților Jandarmeriei şi a unui număr mare de elevi de la şcolile din oraş. La finalul slujbei, Dan Lupuţan, protopopul de Huedin, a subliniat importanţa jertfei eroilor anticomunişti și a amintit de mănăstirea și memorialul care se ridică la Gherla, în memoria celor care au luptat împotriva comunismului. A mai luat cuvântul și profesorul Cristian Claudiu Filip, care i-a îndemnat pe tineri să nu fie obedienți față de niciun regim politic totalitar. Zona Huedinului şi a Munţilor Apuseni este cunoscută ca o fortăreaţă anticomunistă.