Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Retorica discriminării

Retorica discriminării

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Nicușor Deciu - 07 Mai 2018

Societatea globală nu mai este deloc o ­perspectivă; de ceva vreme a devenit o realitate pe care o palpăm; e spațiul cotidian în care ne mișcăm. Desigur, globalismul nu reprezintă o problemă, însă antrenează cu sine produse sociale alogene problematice; apoi le amplifică la scară planetară. Surpriza constă în faptul că multe dintre artefactele acestei noi etape a civilizației umane, care au început să poposească și pe la noi, sunt de o bizarerie deconcertantă. Surprinzătoare este și tendința tot mai puțin discretă a factorului politic de a sprijini anumite manifestări ce intră în conflict cu tradițiile, cultura și religia unui spațiu concret. Comportamente imorale pe care istoria le-a verificat și a constatat că sunt blasfemiatoare pentru credința în Dumnezeu și de aceea degenerative pentru om se bucură astăzi de suportul declarat al unor actori politici pasageri. Observația vizează discursurile recente ale unor astfel de actori în favoarea nondiscriminării persoanelor LGBT, ba chiar și a promovării unui soi ciudat de popularizare socială a acestora. Însă astfel de lozinci produse în laboratoarele marxismului ateu, care și-a dovedit pe viu în secolul trecut caracterul său antiuman, conțin un fals uriaș și o agresiune necinstită. Falsul este acela că nici unul dintre oamenii normali nu s-a gândit vreodată să discrimineze pe cineva. Nu stă în psihologia omului așezat, a omului ancorat în tradiții milenare să-l spioneze pe un altul și apoi să-l discrimineze. Cultura și ci­vi­li­zația umană în diacronicitatea ei dau mărturie suficientă în acest sens. În realitate lucrurile stau cu totul dimpotrivă. Ceilalți – în cazul nostru adepții LGBT – sunt cei care discriminează și se autodiscriminează. Cum așa? Privind realitatea, te poți convinge îndată. Dacă vom limpezi terminologia alunecoasă de tip neomarxist, vom vedea că temutul cuvânt „discriminare” nu înseamnă altceva decât „a deosebi”, „a distinge” (vezi etimologia cuvântului!). Dar, fără a opera cu distincții, limbajul omului își pierde capacitatea de a transmite vreun sens, iar în viață se instalează confuzia și anarhia. Însă nu doar semni­ficația termenului pledează pentru afir­mația de mai sus, ci și realitatea faptică. Cei care s-au deosebit – adică discriminat! – de ceilalți sunt tocmai, da, LGBT-iștii, care au proclamat la un moment dat că „noi suntem altfel, deosebiți de voi”. Oare nu s-au denumit ei înșiși LGBT?! Iată, așadar, originea și procesul afirmării discriminării, afișată acum drept o mare și intangibilă sperietoare. Acesta e motivul pentru care toate discursurile de această factură ideologică au neapărată nevoie de o retorică filosofică pentru a se susține. Adică, adepții confuziei exploatează deturnarea sensului propriu al cuvintelor, dar și a realității vieții, pe premisa că marea masă oricum nu pricepe nimic! La aceasta mai putem adăuga și sedarea populației prin droguri tehnologice și vom avea schițat cadrul specific de manifestare al ideologiei extincției, în care discriminarea ocupă o poziție centrală, dacă nu chiar una idolatră. În acest sens se încearcă consfințirea discriminării ca un fel de termen sacru într-o nouă „religie”, pe care putem s-o identificăm drept „religia corectitudinii politice”, ce dorește să-și așeze tronul peste toate gândurile și simțirile oamenilor și pretinde supunere universală necon­diționată.

Iar în ceea ce privește agresiunea amintită, lucrurile stau astfel: prin pledoariile non-discriminare din spațiul social se lovește indirect, – dar nu mai puțin țintit, precum în jocul de biliard, – mai cu seamă în familie și în Biserică, întrucât în numele unei toleranțe lipsite de obiect se propagă comportamente păcătoase distructive, care se știe că atentează direct la fundamentul familiei creștine, al educației sănătoase a copiilor și al învățăturilor mântuitoare ale Bisericii.

Și iată în concluzie cum prin anumite lovituri viclene, diverși exponenți politici nu doar discriminează, ci agresează instituțiile fundamentale ale poporului român: Biserica și familia în numele nondiscriminării! De aceea și Biserica răspunde, în mod firesc, prin afirmarea adevărului. Iar acest gest e bine să se știe că aduce mult folos tuturor: și poporului credincios, și celor ce discriminează, și celor ce dețin vreo funcție în stăpânirea vremelnică a acestei lumi, pentru că doar adevărul are puterea de a-i face pe oameni liberi (cf. Ioan 8, 32), liberându-i pe unii din ignoranță, pe alții de păcat, iar pe alții de idolatria corectitudinii politice.